Creșterea remitențelor, tendințele demografice, conflictele interne, gestionarea proprie a puterii politice și, mai ales, o economie încă departe de drumul către dezvoltarea durabilă. Mai mulți factori sugerează că, în următorii câțiva ani, migrațiile din Africa în Europa nu vor decât să crească. Despre asta a vorbit astăzi Romano Prodi, autor al unei lectio magistralis intitulată „Dinamica dezvoltării pe continentul african” în biroul capitolin din Sioi (Societatea Italiană pentru Organizarea Internațională).
RENAȘTEREA AFRICANĂ? NU, FERMENTARE
„În ultimii 10 ani, Africa a crescut mai mult decât media celorlalte continente – a spus profesorul, care a prezidat grupul de lucru ONU-Uniunea Africană pentru misiunile de menținere a păcii pe continent din 2008 –, dar astăzi incidența PIB-ului african. pe cifra mondială este egală cu cea din 1980. Prin urmare, nu este corect să vorbim despre o „renaștere africană”, așa cum fac mulți. Aș spune mai degrabă că este o fermentație bună. Africa are 54 de țări și un miliard de locuitori, dar până în prezent doar Nigeria, Egipt și Etiopia, precum și Africa de Sud, au o structură economică relativ autonomă. Uniunea Africană încearcă să îmbunătățească situația, dar are puțin loc de acțiune”.
Izolarea Africii a făcut ca continentul să fie mai puțin afectat decât ceilalți de criza din 2008, „dar nivelul industrial este încă destul de scăzut – a continuat Prodi – iar nivelul tehnologic rămâne incomparabil față de restul lumii”. Pe frontul conturilor publice, „în diverse țări africane raportul datorie-PIB este bun, dar inflația este adesea scăpată de sub control, deoarece deficitul este ajustat acționând asupra monedei”.
Africa a ratat așadar „Obiectivele de dezvoltare ale mileniului”, obiective stabilite de Națiunile Unite care au vizat mai ales reducerea sărăciei: „Astăzi 41-42% din populație realizează un venit pe cap de locuitor de cel puțin 4 dolari pe zi – a continuat el. fost premier – dar majoritatea trăiește încă în sărăcie absolută. Creșterea, de fapt, este inegală: atinge destul de mult clasa de mijloc, foarte mult clasa superioară și deloc clasa de jos”.
CREȘTEREA POPULAȚIEI SUBSAHARIANE
Pe de altă parte, în ultimii ani în Africa s-a înregistrat o reducere drastică a analfabetismului, iar proporția celor care termină învățământul primar a ajuns la 82-83 la sută. „Alfabetizarea, împreună cu îmbunătățirea standardelor igienico-sanitare – a explicat profesorul – a produs o scădere generalizată a mortalității infantile. Rata natalității, pe de altă parte (în ciuda faptului că a scăzut în zona mediteraneană) a rămas stabilă în Africa sub-sahariană, unde vârsta medie este acum de 18 ani, față de 24 în nordul continentului, 37 în SUA, 41 în Europa și 46/47 a Italiei”.
Populația este, așadar, destinată să crească și, potrivit lui Prodi, „va fi împinsă spre emigrare, cu excepția unei evoluții neașteptate în următorii câțiva ani. Confruntați cu incapacitatea de a se hrăni, oamenii sunt dispuși să înfrunte orice. Ca să nu mai vorbim că remitențele trimise în Africa de emigranți au depășit recent ajutorul extern: o schimbare enormă, care va încuraja și mai mult migrația”.
CONFLICTE INTERNE ȘI MANAGEMENTUL PUTERII
În ceea ce privește conflictele, „numărul lor a scăzut și au devenit din ce în ce mai interne țărilor, adică nu sunt produse direct de puterile coloniale, ci sunt afectate de acea moștenire și de multe ori se dovedesc a fi și mai sângeroase”. În cele mai multe cazuri, a continuat profesorul, „conflictele interne sunt generate de oamenii de la putere, care vor să schimbe Constituția pentru a rămâne la putere. Este un concept de proprietate asupra puterii care nu a fost niciodată eradicat: mai întâi a fost legat de lovituri de stat, acum de alegeri”.
RELAȚIILE CU CHINA
O altă caracteristică a economiei africane este „productivitatea agricolă foarte scăzută – a subliniat Prodi –, care este o treime din cea a Chinei. Aceasta are o consecință politică și anume atragerea Chinei (unde se află 7% din terenurile arate și 20% din populația lumii) spre Africa. Autoritățile de la Beijing sunt nevoite să importe alimente, energie și materii prime și sunt singurele care au dus o politică cu adevărat continentală cu Africa, stabilind relații cu 50-51 de țări din 54. Nici Europa, nici SUA, zone din care străină directă. investițiile au crescut recent, însă, un teren pe care China are acum concurență pe pământ african. Multe investiții se referă la infrastructuri, care însă sunt încă insuficiente”.
Practic, „definirea lui ca un continent cu mari speranțe mi se pare corectă – a conchis Prodi –, dar nu va fi ușor să le realizezi, mai ales atâta timp cât persistă această fragmentare politică și aceste probleme de guvernare. Și pentru că nu cred că politica chineză va putea continua așa la infinit”.
