Evenimentele de știri din acest an au scos la lumină, cu siguranță nu pentru prima dată, fenomenul corupției în construcțiile de lucrări publice din Italia. „Lucrările majore” și contractele acestora ajung din nou în centrul atenției judiciare. Cel mai grav fapt care reiese este că corupția nu presupune doar fapte condamnabile din punct de vedere moral și juridic, ci introduce mecanisme care măresc costurile și prelungesc timpii: pentru finanțarea corupților este necesar ca lucrările să coste mai mult și să dureze mai mult pentru a fi construite. Este evidentă necesitatea - să construim infrastructură la un cost rezonabil și într-un timp rezonabil - de instrumente de combatere a corupției, de măsuri de eliberare a șantierelor de lucrări publice de mafie.
O temă separată, dar încă conectată, este cea a unei planificări mai credibile, capabile să identifice prioritățile. Nu mai este o listă cu un număr mare de lucrări propuse a fi implementate, ale căror costuri sunt adesea în continuă creștere și din cauza întârzierilor și blocajelor, și adesea capabile să devoreze resurse pentru acele lucrări, mici sau mari, care sunt cu adevărat utile pentru dezvoltare. al țării. Gândiți-vă, de exemplu, la dezvoltarea rețelei de bandă largă și a serviciilor de comunicații digitale aferente, din care părți ale țării lipsesc cu desăvârșire, sau chiar la intervenții în timp util pentru protejarea mediului.
În parte, această problemă a fost abordată de guvernul nostru. Ministrul Infrastructurii și Transporturilor, Graziano Delrio, de fapt, în Programul Strategic de Infrastructură (PIS) 2015, cuprins în Anexa de Infrastructură la DEF 2015, a indicat un mic nucleu de infrastructuri, 25 prioritare, lucrări esențiale de importanță națională, necesare pentru competitivitatea ţării şi pentru mobilitatea inteligentă în zonele urbane. Este un fel de „prioritate a priorităților” la scară națională. Alte lucrări prioritare pot fi identificate în timpul definirii Documentului de planificare multianual. Dar este oprirea lucrărilor majore soluția pentru toate relele? Procedând astfel, se poate monitoriza mai bine munca celor care trebuie să execute construcția infrastructurii? Pot fi evitate fenomenele de corupție și risipirea resurselor publice?
În opinia noastră, problema nu este în contrastul dintre lucrările majore și lucrările minore, ci între lucrările utile și lucrările inutile sau mai puțin utile; cu alte cuvinte, este vorba de stabilirea priorității reale pentru a răspunde cererii reale de dezvoltare a țării, adică lucrări cu adevărat relevante pentru comunitate, bazate pe inovație și calitate. Din punctul de vedere al Observatorului I Costi del Non Fare (CNF), este cu siguranță greșit să susținem că nu mai sunt necesare lucrări majore, la fel cum este incorect să presupunem că toate lucrările indicate în Legea Obiectiv au avut prioritate. Credem că nevoia de lucrări în țară este încă foarte mare, dar natura sa s-a schimbat profund, la fel cum prioritățile s-au schimbat considerabil. Cel mai recent studiu al nostru estimează costurile economice, de mediu și sociale pe care toți ar trebui să le suportăm la peste 800 de miliarde de euro dacă nu satisface nevoile de infrastructură ale Italiei.
Cu toate acestea, este important de menționat că, de-a lungul anilor, această nevoie a evoluat, mai ales ca urmare a schimbărilor în obiceiurile de consum ale cetățenilor, în mare parte din cauza crizei. Și astfel cererea de energie, eliminarea deșeurilor, mobilitate etc. și-a micșorat sau încetinit creșterea. Mai mult, trebuie avut în vedere că în ultimul deceniu au fost finalizate multe lucrări mari care au fost în impas sau au continuat în mijlocul a o mie de dificultăți; asta în sectoarele energetice dar și în sectorul mobilității, cum ar fi de exemplu linia de cale ferată HS și centura Mestre, dar și Brebemi (cu toate limitele pe care le observăm), banda a patra Milano-Bergamo, parte din Pedemontana și diverse altele. În sfârșit, constrângerile finanțelor publice și ale sectorului bancar impun o raționalizare necesară a cheltuielilor.
În opinia noastră, toate acestea redefinesc cadrul de priorități, iar acest lucru reiese și din studiile noastre. Importanța relativă a infrastructurilor istorice - precum centralele electrice, autostrăzile sau căile ferate - scade și crește importanța lucrărilor cu un conținut tehnologic mai ridicat. Mai presus de toate, banda ultra-largă care îmbunătățește productivitatea muncii, eficiența afacerii (costuri mai mici), reducând în același timp nevoia de mobilitate. Prin urmare, este esențial să se implementeze planuri precise de infrastructură țintite, cu priorități clare, care să stabilească acțiuni precise de realizat, cu sarcini bine repartizate și împărțite între diverșii actori, atât publici, cât și privați, conform unei secvențe de timp bine definite și folosind mijloace şi anumite resurse.
Dar, după cum am menționat, fenomenele de corupție trebuie să fie puternic opuse. În primul rând, cu o mai mare claritate și transparență a regulilor. Avem nevoie de o legislație deopotrivă „mai ușoară” și mai severă, care să ofere o mai mare certitudine și stabilitate regulilor și bazată pe conceptul de responsabilitate, grăbirea execuției lucrărilor. Dar, așa cum se reiterează adesea: regulile singure nu sunt suficiente sau chiar contraproductive dacă nu sunt aplicate și implementate. Poate că, odată cu proiectul de lege de reformare a Codului de achiziții, aprobat de Senat în iunie anul trecut, începe să se contureze un proces valabil de schimbare. Constituie un pas fundamental pentru Guvern în vederea revizuirii sistemului de atribuire a lucrărilor publice.
Acestea și alte subiecte vor fi abordate cu ocazia primului Workshop QPLab, care va avea loc la Roma pe 30 septembrie la Auditoriul Via Veneto (vizitați site-ul evenimentului).
