Iată textul discursului guvernatorului Băncii Italiei, Ignazio Visco, cu ocazia celei de-a 25-a ediții a Congresului AssiomForex de la Roma.
Conjunctura
De la jumătatea anului trecut, economia globală a încetinit. Activitatea de producție a scăzut semnificativ în întreaga zonă euro; în Italia a înregistrat o scădere. Diferiți factori, parțial de natură temporară, au contribuit la deteriorarea situației macroeconomice; perspectivele cererii externe, așteptările afacerilor și dinamica investițiilor s-au înrăutățit. În a doua jumătate a anului 2018, producția industrială a scăzut cu 0,5% în zona euro. Scăderea a fost cea mai accentuată în Germania (2,2 la sută) și Italia (0,8 la sută), tot datorită ajustării din sectorul auto la noua legislație internațională privind emisiile poluante de la vehiculele ușoare. În Italia, cererea internă a fost afectată de creșterea semnificativă a incertitudinii, legată mai întâi de îndoielile cu privire la poziția țării în ceea ce privește participarea la moneda unică, apoi de drumul anevoios care a dus la definirea legii bugetare, marcat de neînțelegeri cu Comisia Europeană care au fost soluționate abia la sfârșitul anului. Creșterea rezultată a primelor de risc la obligațiunile de stat a fost transmisă costului finanțării obligațiunilor din sectorul privat, într-un context de scădere a prețurilor acțiunilor.
Cele mai recente prognoze ale noastre privind creșterea economiei italiene pentru anul în curs, publicate în Buletinul Economic din ianuarie, sunt de 0,6%, în concordanță cu cele elaborate de principalii prognozatori naționali și internaționali, dar cu o reducere mare de riscuri. Comparativ cu estimările de la începutul lunii decembrie – când proiecția centrală pentru creșterea PIB-ului era de 1,0 la sută – revizuirea reflectă în mare măsură includerea datelor nefavorabile privind activitatea economică care au devenit disponibile ulterior și confirmate de informațiile privind trimestrul trimestrului publicate în această săptămână de Istat. ; reducerea planurilor de investiții în afaceri raportate de sondajele noastre și de înrăutăţirea aşteptărilor privind cererea externă. Proiecțiile țin cont de sprijinul acordat cererii agregate prin măsurile expansioniste ale bugetului public pe anul 2019, a cărui amploare reală va depinde de modalitățile de implementare. Acordul la care a ajuns Guvernul cu Comisia Europeană a avut ca rezultat o reabsorbție parțială a tensiunilor de pe piața obligațiunilor de stat cu efecte generale pozitive asupra cererii. Activitatea economică va beneficia de menținerea unor condiții monetare extrem de adaptative.
Perspectivele pentru anul în curs și proiecțiile pentru următorii doi ani, care prevăd o revenire la creștere de aproximativ 1 la sută, sunt împovărate de factori de risc semnificativi, atât de origine internațională, cât și națională. Dintre primele, principalele vizează tendința comerțului exterior, vulnerabilitățile țărilor emergente și metodele de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Pe plan intern, tendința ratelor dobânzilor la obligațiunile de stat este încă relevantă. Orientarea protecționistă a politicilor comerciale ale SUA față de China, cu care se desfăşoară o negociere complexă, iar Uniunea Europeană, lovită deja anul trecut de introducerea tarifelor la aluminiu și oțel, s-ar putea înrăutăți. Alte incertitudini apar din încetinirea continuă a economiei chineze, legată și de inițiativele care vizează limitarea datoriilor din sectorul privat și din condițiile politice și economice dificile ale țărilor emergente importante. O ieșire fără acord a Regatului Unit din Uniunea Europeană poate avea consecințe grave, chiar dacă efectele directe legate de comerț, grave pentru Regatul Unit, ar putea fi limitate pentru Italia și pentru toate țările Uniunii. Orice defecțiune a piețelor financiare ar putea avea repercusiuni semnificative pentru toate țările implicate; la acest aspect se împrumută
atenție maximă.
În Italia, Guvernul a pregătit, în colaborare cu autoritățile de supraveghere, măsurile care urmează a fi emise în caz de nevoie; acestea prevăd un regim de tranziție adecvat pentru a garanta integritatea și continuitatea operațională a piețelor și intermediarilor – atât cele britanice care operează în Italia, cât și cele italiene care operează în Regatul Unit – precum și intervenții pentru protejarea investitorilor și clienților. Deciziile importante au fost deja adoptate de Comisia Europeană și sunt în curs de definire condițiile care asigură continuitatea tranzacțiilor financiare între intermediarii europeni și contrapărțile centrale britanice. Consiliul unic de rezoluție a anunțat, de asemenea, că va adopta o abordare flexibilă, în cazurile de nerecunoaștere a valorilor mobiliare emise în Regatul Unit, în scopul îndeplinirii cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile pentru recapire interna (cerința minimă pentru fonduri proprii și pasive eligibile, MREL). După cum au reamintit în mod repetat autoritățile naționale și europene, intermediarii trebuie, în orice caz, să joace un rol activ în pregătirea unei posibile ieșiri fără acord. De la vârful de la mijlocul lunii noiembrie, diferența de randament între obligațiunile de stat italiene pe zece ani și obligațiunile germane corespunzătoare a scăzut cu aproximativ 80 de puncte de bază. Prima de risc pentru obligațiunile de stat italiene, egală cu 250 de puncte de bază în medie în această săptămână, rămâne totuși ridicată; este aproximativ dublu față de valorile medii din primele patru luni ale anului trecut.
Incertitudinea cu privire la politica fiscală nu s-a risipit. S-a ajuns la acordul cu Comisia pentru 2019, dar pentru 2020-21 rămân multe aspecte de definit și, în special, viitorul așa-numitelor clauze de salvgardare, al căror cuantum a fost majorat la 1,2% din producție. în 2020 și 1,5 în 2021. Dacă ar fi dezactivate fără a prevedea măsuri compensatorii, deficitul ar fi de aproximativ 3 la sută din PIB în ambii ani. Pentru a asigura un sprijin eficient pentru activitatea economică, politica bugetară trebuie să păstreze încrederea în procesul de reechilibrare a finanțelor publice și în perspectiva reducerii raportului datorie/produs. Cantitatea de titluri publice care urmează să fie introduse pe piață în fiecare an continuă să fie mare: aproape 340 de miliarde pentru reînnoirea obligațiunilor cu scadență doar în 2019, care se însumează la aproximativ 50 de preconizate pentru acoperirea deficitului. Condițiile pieței financiare rămân tensionate. Comparativ cu vârful din primăvara trecută, prețurile acțiunilor au scăzut cu 12% în zona euro și cu 17% în Italia; în aceeași perioadă, randamentele obligațiunilor corporative au crescut cu 40 și, respectiv, 100 de puncte de bază (la 1,6 și 2,5 la sută). Divergența față de media zonei euro a fost cea mai accentuată în sectorul bancar, unde indicii bursieri au scăzut cu aproape 40% în medie, comparativ cu o scădere de 30% în zona euro, iar randamentele obligațiunilor aproape s-au dublat, la 2,4%, față de o creștere medie de 0,3 puncte procentuale în întreaga zonă.
Costurile de finanțare mai mari suportate de bănci s-au transmis până acum la ratele dobânzilor la împrumuturi într-o măsură mai mică decât în trecut, datorită capitalizării mai mari a instituțiilor de credit și unei recompuneri a pasivelor acestora față de instrumente financiare mai puțin expuse la modificări ale ratelor dobânzilor. interesul pieţei. Semne ale unei înăspriri moderate a condițiilor de acces la credite acestea încep însă să apară în sondajele efectuate în rândul companiilor. Săptămâna trecută, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene și-a exprimat îngrijorarea cu privire la riscurile accentuate de scădere legate de perspectivele activității de producție din zona euro și care ar putea avea repercusiuni asupra inflației pe termen mediu. Reducerea creșterii prețurilor de consum, la 1,4 la sută în ianuarie, reflectă în principal încetinirea componentei energetice, dar inflația de bază, egală cu 1,1 la sută, încă se luptă să se redreseze. Transmiterea întăririi salariilor la prețuri a fost frenată în ultimele luni de slăbiciunea activității economice, care s-a reflectat într-o scădere a marjelor de profit corporative. Consiliul va continua să urmărească obiectivul stabilității prețurilor – definit așa cum este cunoscut de o rată a inflației apropiată de 2% pe termen mediu – cu tenacitate și răbdare.
Menținerea unui stimul monetar semnificativ va fi asigurată de nivelul scăzut al dobânzilor oficiale, de volumul mare de titluri din portofoliile băncilor centrale și de reinvestirea capitalului la scadență, măsură care va continua pe o perioadă îndelungată. . În cazul în care condițiile macroeconomice o impun, Consiliul este pregătit să utilizeze toate instrumentele de care dispune pentru a asigura, cu stabilitatea cererii agregate, reajustarea inflaţiei către obiectivul stabilităţii preţurilor. Pentru a beneficia pe deplin de beneficiile ce decurg din condiţiile expansive determinate de politica monetară este nevoie de aportul unor reforme care vizează reducerea slăbiciunilor structurale ale economiei noastre, slăbiciuni care accentuează dificultăţile economice. Este nevoie de progrese decisive în crearea unui mediu mai favorabil inovării și activității de afaceri, trebuie încurajată participarea pe piața muncii, creșterea calității capitalului uman, creșterea eficienței serviciilor publice. Din 1999, rata anuală de creștere a economiei italiene a fost în medie cu un punct mai mică decât cea a zonei euro. În absența unor rezultate consistente la nivel structural, ceea ce la nivel internațional sunt încetiniri cu caracter ciclic tind în Italia să se transforme în stagnare sau scădere a activității productive. Bunăstarea familiilor depinde de numeroși factori, dar capacitatea de creștere a economiei este crucială. Investițiile publice, complementare celor private, derulate rapid și eficient în contextul unei reechilibrari progresive a conturilor statului o pot susține.
Dar, mai presus de toate, intervențiile care vizează consolidarea și modernizarea structurii productive, făcând-o mai dinamică și capabilă să creeze oportunități mai mari de locuri de muncă, trebuie să joace în continuare un rol central în acțiunea politicii economice. Chiar dacă rezultatele noilor intervenții, ca și cele din anii trecuți, vor avea nevoie de timp pentru a se manifesta pe deplin, implementarea lor va putea susține imediat încrederea întreprinderilor și gospodăriilor și, în acest fel, înclinația acestora de a investi și consuma.
Intermedieri financiare
În Italia, îmbunătățirea calității creditului, care este în curs de la jumătatea anului 2015, a continuat anul trecut. În al treilea trimestru, rata de nerambursare a creditelor a scăzut la 1,7 la sută, în concordanță cu valorile existente înainte de criza financiară globală; pentru creditele acordate întreprinderilor, declinul s-a oprit în ultimele luni ale anului odată cu încetinirea economică. În primele nouă luni ale anului 2018, în urma numeroaselor tranzacții de cedare, valoarea creditelor neperformante a scăzut de la 259 la 216 miliarde euro brut ajustări de valoare, de la 129 la 99 net. Impactul asupra totalului creditelor a scăzut, pe bază netă, de la 6,1 la 4,8 la sută; rata de acoperire a crescut cu aproape patru puncte procentuale, până la 54 la sută. Pentru grupurile semnificative, scăderea creditelor nete neperformante, egală cu 2018 la sută din credite la sfârșitul lunii septembrie 4,5, este în concordanță cu planurile convenite de bănci cu Autoritatea de Supraveghere.
Solicitările de majorare a ratelor de provizion restante, adresate tuturor băncilor semnificative din zona euro, țin cont de condițiile specifice fiecăreia dintre acestea; vor deveni operaționale începând cu anul viitor, se preconizează realizarea unei acoperiri complete într-o perioadă de timp care se extinde până în 2026 pentru băncile cu incidențe nete relativ mari. Pentru băncile mai puțin semnificative, ponderea creditelor nete neperformante era de 7,1 la sută la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut. Incidența a depășit 10 la sută pentru 50 din cele 270 de bănci cooperatiste de credit (BCC), care au reprezentat aproximativ jumătate din toate creditele depreciate din categorie; dintre cei aproximativ 100 de intermediari, alții decât BCC, a fost observată o incidență de peste 10% pentru 23 de bănci, reprezentând o treime din creditele neperformante ale subfondului. Planurile de reducere pregătite de principalele bănci mai puțin semnificative în ultimele luni, pe baza orientărilor emise de Banca Italiei la începutul anului 2018, sunt acum examinate de Autoritatea de Supraveghere. Proiectele care presupun colaborarea între intermediari și operatori specializați în gestionarea creditelor neperformante pot reprezenta și o soluție bună pentru „neplate probabile”, aferente companiilor aflate în dificultate temporară. Rentabilitatea sa îmbunătățit anul trecut. În primele nouă luni, randamentul capitalului, exprimat anual, a crescut pentru toate băncile italiene la 6%, de la 4% în aceeași perioadă a anului 2017.
Cu toate acestea, ponderea veniturilor absorbită de costurile de exploatare, egală cu o medie de 65 la sută, este încă prea mare, mai ales pentru băncile mai puțin semnificative (unde nivelul mediu este egal cu 74 la sută). În perioada luată în considerare, acestea din urmă au înregistrat o creștere a costurilor, față de reducerea observată pentru grupurile semnificative; decalajul a fost mare în componenta legată de cheltuielile cu personalul. În ceea ce privește activele ponderate în funcție de risc, capitalul de cea mai bună calitate (CET1) a scăzut în primele nouă luni din 2018 de la 13,8 la 13,1 la sută. Scăderea a reflectat pierderile de valoare asociate tensiunilor de pe piața titlurilor de stat. Impactul a fost mai mare pentru băncile mai puțin semnificative, care investesc de obicei o proporție mai mare de active în obligațiuni guvernamentale. De la sfârșitul anului 2017, când atinsese un minim de 280 de miliarde, expunerea băncilor la titlurile publice italiene a crescut; la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut valoarea titlurilor din portofoliu se ridica la 330 miliarde, puţin sub 10 la sută din totalul activelor; rămâne sub vârful de 400 de miliarde de euro atins la începutul lui 2015. Achizițiile, concentrate în mai și iunie, au avut loc în paralel cu creșterea randamentelor, într-o fază de cerere de credit slabă. Investițiile bancare ajută la stabilizarea prețurilor titlurilor de stat în momentele de cea mai mare tensiune și pot permite câștiguri de capital ulterioare în cazul unei redresări a prețurilor; cu toate acestea, ei expun intermediarii la riscurile asociate cu scăderile ulterioare ale prețurilor.
Ponderea titlurilor de valoare clasificate în portofoliul evaluat la cost amortizat, ale căror modificări temporare de valoare nu afectează activele, a crescut în medie de la 18 la 49 la sută între sfârșitul anului 2017 și noiembrie trecut; a ajuns la 61 la sută pentru băncile mai puțin semnificative. Această creștere ajută la atenuarea impactului fluctuațiilor valorii titlurilor de stat. Scăderea duratei medii reziduale a valorilor mobiliare clasificate în portofolii desemnate la valoarea justă merge în aceeași direcție, de la 4,2 la 3,6 ani. Extinderea activității economice și condițiile ordonate pe piața datoriilor suverane favorizează, cu revenirea încrederii investitorilor, o scădere treptată a cantității de obligațiuni de stat din bilanţurile bancare: acest lucru este demonstrat de reducerea semnificativă a expunerilor realizată între începutul anului 2015 și sfârșitul anului 2017. Criza financiară globală, cea a datoriei suverane și dubla recesiune care le-a însoțit au dus la modificări semnificative în componența pasivelor băncile italiene. Finanțarea de pe piață a scăzut brusc; primele de risc au crescut, datorită atât factorilor specifici sectorului bancar, cât și evoluției condițiilor finanțelor publice. Din 2011, scăderea finanțării interbancare a fost însoțită de o creștere semnificativă a recursului la refinanțarea băncii centrale.
În ultimii ani, prin cele patru operațiuni de refinanțare pe termen lung efectuate între iunie 2016 și martie 2017, Eurosistemul a alocat aproximativ 240 de miliarde de euro băncilor italiene din totalul de 740 de miliarde de euro alocate intermediarilor din zona euro. Aceste operațiuni au contribuit la sprijinirea plății de credit către gospodării și întreprinderi și la reducerea costului acestuia. Emisiunile nete de obligațiuni pe piețele internaționale, care sunt utilizate în principal de băncile mari, au fost în ansamblu negative, din 2011 până astăzi, cu 47 de miliarde; incidența obligațiunilor asupra depozitelor totale a scăzut de la 11,5 la 9,5 la sută. Dificultățile în accesarea piețelor internaționale au devenit recent mai pronunțate odată cu reapariția tensiunilor pe piața obligațiunilor de stat. Investitorii cu randament îl caută pe obligațiuni bancare senior negarantate pe 5 ani este în prezent cu un punct procentual mai mare decât cel cerut pentru principalele bănci franceze și germane. Sprijinul Eurosistemului pentru lichiditatea băncilor va continua atât timp cât situația financiară a zonei o va cere. Totuși, restabilirea condițiilor de acces normal la piețele angro este necesară pentru buna funcționare a activității de intermediere; va contribui, de asemenea, la limitarea costurilor pe care băncile mijlocii-mari vor trebui să le suporte pentru a construi „perna” de pasive capabilă să absoarbă pierderile prevăzute de noile reguli europene de gestionare a crizelor. Pe parcursul acestui an, Comitetul unic de rezoluție va stabili un obiectiv MREL obligatoriu pentru majoritatea grupurilor bancare italiene semnificative, prevăzând, dacă este cazul, o perioadă de tranziție adecvată pentru a-l atinge.
În discuția care a dus, la sfârșitul anului trecut, la acordul privind așa-numitul „pachet bancar” (care prevede actualizarea reglementărilor privind cerințele prudențiale și revizuirea criteriilor de stabilire a MREL) am subliniat în repetate rânduri faptul că necesitatea de a reconcilia nevoia de a asigura volume adecvate de pasive utilizabile în caz de rezoluție cu aceea de a se asigura că emiterea acestora are loc într-o manieră graduală și ordonată, evitând repercusiunile asupra finanțării economiei. Posibilitatea de a accesa procedura de rezoluție, chiar și cu dificultățile concrete de implementare a bail-in, este însă prevăzut doar pentru bănci – de dimensiuni mai mari – pentru care există un interes public de natură să justifice recurgerea la resursele Fondului unic de rezoluție. În cazul unei crize care implică intermediari mai mici, un proces ordonat de lichidare nu poate avea loc decât în corespondență cu o intervenție rapidă și generalizată a unui intermediar interesat de dobândirea de active și pasive. În absența unei astfel de intervenții, nu ar exista alternativă la procedura de lichidare obișnuită (sau „atomică”). Funcționarea acestei proceduri, pe lângă distrugerea valorii, poate compromite continuitatea furnizării serviciilor esențiale la nivel local, cu posibile fenomene de contagiune de anvergură mai largă. Consider că este necesar să revenim la reflectarea pe scena europeană, tot pe baza experienței FDIC (Federal Deposit Insurance Corporation) din SUA, asupra instituțiilor și măsurilor care urmăresc să facă ieșirea de pe piață a intermediarilor mai mici ca mai putin traumatizant si mai putin costisitor posibil.
Pentru băncile italiene, continuarea drumului de consolidare a bilanțurilor și de recuperare a unor niveluri adecvate de eficiență și rentabilitate rămâne o condiție necesară pentru a face față provocărilor care caracterizează sectorul financiar la nivel global. Sunt necesare mai multe resurse pentru a face față costurilor unei conformități al cărei domeniu de aplicare s-a extins semnificativ în ultimii ani și asupra al cărui cadru de reglementare este necesar să se lucreze în continuare pentru a crește proporționalitatea acesteia. Sunt necesare investiții pentru a profita de tehnologiile digitale pentru a îmbunătăți oferta de servicii către clienți. Să susțină creșterea și să eficientizeze alocarea resurselor avem nevoie de un sistem financiar mai complex. Nevoile financiare ale companiilor inovatoare și active la nivel internațional nu pot fi satisfăcute numai de bănci. În ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani, rolul pieței de capital este încă prea limitat, chiar și în comparație cu celelalte mari economii ale Europei continentale. Politicile de sprijinire a dezvoltării surselor nebancare de finanțare a afacerilor trebuie să continue. Băncile pot însoți și beneficia de aceste evoluții prin extinderea și inovarea gamei de servicii oferite. Cea mai importantă provocare, în perspectivă, este cea a tehnologiei care reduce drastic costurile de transmitere, procesare și arhivare a informațiilor și împinge către noi forme de intermediere a tranzacțiilor financiare.
Lanțuri întregi din industria financiară, de la serviciile de plată la acordarea de credite, de la tranzacționarea cu titluri de valoare până la gestionarea riscului, sunt deja afectate semnificativ în unele țări de digitalizarea și creșterea rapidă a cotei de piață a entităților nebancare (FinTech). Alte presiuni competitive vor veni din partea companiilor globale, la frontiera inovației tehnologice (inclusiv așa-numita „Big Tech”), care își pot exploata prezența pe piețe foarte mari. Autoritățile trebuie să se asigure că noii intermediari sunt supravegheați în mod adecvat, ținând cont de potențialul lor și de riscurile asociate afacerii lor. În special, trebuie să stimuleze atât companiile FinTech, cât și băncile să acorde atenția cuvenită posibilelor consecințe negative ale atacurilor cibernetice într-un sistem acum scufundat în tehnologia digitală. Suntem angajați, alături de alte autorități și intermediari, într-un efort de a menține securitatea IT a sectorului financiar. De asemenea, am adaptat organizarea funcției de Supraveghere prin crearea unor structuri dedicate analizei inițiativelor FinTech, cu scopul de a anticipa evoluțiile pieței și de a actualiza metodele și instrumentele de intervenție.
Perspectivele pentru economia italiană sunt astăzi mai puțin favorabile decât acum un an. Acestea sunt împovărate de riscuri de declin care provin parțial din străinătate, dar care continuă să reflecte în mod semnificativ propriile slăbiciuni ale Italiei, mai ales incertitudinea privind creșterea, precum și orientarea politicii fiscale și redresarea unei căi credibile de reducere a poverii datoria publică asupra economiei. O primă mare pentru riscul suveran agravează dezechilibrul fiscal, pune în pericol capacitatea politicii fiscale de a susține economia, comprimă resursele disponibile pentru investiții în infrastructură. Scăderea valorii titlurilor de stat afectează negativ economiile acumulate de gospodării și provoacă pierderi în contul de capital pentru investitorii instituționali, precum companiile de asigurări și fondurile de pensii, precum și pentru bănci, afectând condițiile de finanțare ale acestora pe piețe; capacitatea intermediarilor de a acorda credit sectorului privat și, în acest fel, de a sprijini activitatea productivă are de suferit. Declanșarea acestui cerc vicios este împiedicată de durata medie relativ mare a datoriei publice, de condițiile expansive ale politicii monetare, de nivelurile de capitalizare ale instituțiilor de credit. Aceștia sunt factori favorabili care pot fi însă insuficienti în prezența unor mișcări bruște pe piețele financiare, risc pe care l-am experimentat deja în trecut.
Acest risc trebuie evitat păstrând o atenție deosebită echilibrului finanțelor publice – pe termen scurt și lung – și implementând cu hotărâre un plan cuprinzător de reforme menit să păstreze încrederea economisitorilor și să recâștige cea a investitorilor. Scopul final, care trebuie atins cu continuitate și hotărâre, nu poate fi decât acela al unei reveniri stabile pe o cale de dezvoltare economică și socială.
