Pentru a ieși din capcana de dezvoltare Regiunile italiene pot profita de marea complexitate a producțiilor lor și de marea posibilitate de aplicare a cunoștințelor la conceperea și fabricarea altor bunuri. De fapt, au scoruri mari de la ambeleindicele de complexitate şi cel de proximitate a producţiilor.
Deosebit de bine poziționate sunt Veneto, Lombardia și Emilia-Romagna. Piemontul și Toscana se descurcă și ele bine. Mai în spate Trentino-Alto Adige și Friuli-Venezia Giulia.
Analiza Fundației Nord Est, încrucișând rezultatele diverselor studii, evidențiază atât clasamentul internațional, cât și cel din țară, până la nivel provincial.
Dar acestea avantaje competitive singure nu pot fi de ajuns, altfel nu ar fi fost recul față de celelalte regiuni europene pe care le-am observat între 2000 și 2019 (ultimul an înainte de pandemie). Avem nevoie, de fapt, de politici care să acționeze atragerea talentelor, purtători de noi cunoștințe și competențe, pe valorificarea tinerilor, pe țesătura industrială (împingându-l spre marile megatendințe globale) și pe infrastructuri tangibile și intangibile, de asemenea pentru îmbunătățirea calității vieții.
Complexitate ridicată ca pârghie pentru a ieși din capcana dezvoltării
În ultimii douăzeci de ani regiunile italiene sunt crescut într-un ritm mai lent comparativ cu cel din alte regiuni ale Europei. Motivele care explică aceste rezultate sunt diverse: un nivel de investiții mai mic decât cel al regiunilor europene de vârf, o pondere a populației absolvenți care rămâne printre cele mai scăzute din Vechiul Continent, cu circumstanța agravantă a capacității limitate de a atrage talente din alte Țări, combinate cu dinamica demografică care condamnă multe regiuni la creșterea constantă a ponderii populației inactive.
Printre factorii care conduc regiunile în „capcana dezvoltării regionale”, adică în situația în care dinamismul economic scade din punct de vedere al veniturilor, productivității și ocupării forței de muncă, astfel încât să aibă rezultate mai proaste decât semenii săi naționali și europeni, există specializarea productivă.
Vino uscirne? Prima veste bună este că unele provincii italiene au valori ridicate ale complexității economice, care este unul dintre cele mai importante ingrediente pentru a crește din nou
Un studiu realizat de Roberto Antonietti și Chiara Burlina de la Universitatea din Padova arată că printre primele 20 de provincii după complexitate economică, 7 se află în Lombardia (Lecco, Brescia, Bergamo, Varese, Como, Lodi și Milano), 4 în Emilia-Romagna ( Modena, Reggio Emilia, Bologna și Parma) și 3 în Veneto (Vicenza, Treviso și Padova).
Ca și în jocul de scrabble, oricine câștigă...
Una dintre ideile de bază în abordarea complexității economice, propusă de Ricardo Hausmann și César Hidalgo, este că economiile cresc prin generarea artefacte din ce în ce mai complexe (cu un conținut ridicat de cunoștințe și valoare adăugată) și sofisticat (dificil de produs în altă parte, deci ferit de concurența prețurilor).
Explicând-o cu metafora propusă de aceiași autori, putem gândi creșterea ca a un joc de scrabble. Pentru a câștiga acest joc trebuie să dezvoltați cuvinte lungi (complexe) și greu de imitat (rare). Condițiile care maximizează probabilitatea unui jucător de a câștiga sunt să aibă la dispoziție litere: 1) numeroase pentru a face cuvinte lungi, 2) mai multe pentru a compune cuvinte complexe, 3) și rare, care dau un scor mai mare.
În sistemele productive literele sunt competențe, care trebuie să fie multe și variate, pentru a putea fi combinate în moduri din ce în ce mai noi, pentru a inova, și sofisticate, astfel încât inovațiile să nu fie ușor imitate de alți producători și să existe o putere de piață mai mare.
Trecerea de la complexitatea produselor fabricate la complexitatea teritoriilor este directă: dacă un teritoriu produce un bun, înseamnă că are abilitățile și cunoștințele necesare pentru a-l produce. Astfel, analiza producțiilor fiecărei zone face posibilă dezvăluirea aptitudinilor și cunoștințelor oamenilor care locuiesc și lucrează acolo. Rezultă că țările care sunt dotate cu un stoc mai mare de cunoștințe au posibilitatea de a produce un set mai larg de bunuri și că bunurile „complexe” nu pot fi produse decât în țări dotate cu competențe sofisticate. Pornind de la aceste relaţii se poate determina indicele de complexitate al sectorului de producţie al unei ţări şi al teritoriilor care o compun.
Valorile de complexitate ridicată sunt tipice acelor teritorii care au niveluri ridicate de cunoștințe, competență și know-how disponibile, care le permit să genereze inovații și creează valoare adăugată.
Există o legătură pozitivă între complexitate și venit pe cap de locuitor a unui teritoriu. Iar nivelul de complexitate ajută la explicarea creșterii sale viitoare. Acest lucru se datorează faptului că sistemele economice cresc prin inovarea produselor și adăugarea unora noi, din ce în ce mai sofisticate.
De exemplu, prima industrializare are loc cu sectorul textil și îmbrăcăminte, în timp ce este necesară o evoluție spre complexitatea cunoștințelor pentru a produce mașini; în mod similar, trecem de la mecanică la mecatronică. Astfel, cu cât este mai mare complexitatea cunoștințelor, cu atât este mai mare probabilitatea ca mai multă inovație și mai multă creștere.
La nivel mondial, Japoniași, în 2020, se situează în fruntea clasamentului de complexitate. Acolo Germania, prima țară din UE, se află pe locul cinci. L'Italia ocupă locul șaptesprezece.
La pozitia globala a Italiei, și deci a regiunilor sale, urcă cu cincisprezece trepte, plasându-se pe locul doi doar în urma Germaniei, conform unui alt indicator de complexitate, Indicele de performanță comercială, calculat de OMC pe baza numărului de produse exportate și a țărilor de destinație a exportului. În timp ce cea a OEC ia în considerare numărul de produse și unicitatea acestora. În orice caz, acestea sunt poziții înalte.
Atentie, indicii de complexitate calculati la nivelul tarilor intregi de catre Observatorul Complexitatii Economice si cei de la nivelul provinciilor italiene, preluati din lucrarea lui Roberto Antonietti si Chiara Burlina, nu sunt direct comparabili, deoarece se bazeaza pe diferite date (fluxuri de comerț internațional, prima, și unități locale, cele din urmă).
Există o a doua veste bună
Veneto, Emilia-Romagna și Lombardia sunt în fruntea clasamentului european de proximitate (relație). Toscana și Piemontul sunt bine poziționate. În timp ce în nord-estul Trentino-Alto Adige și Friuli-Venezia Giulia se află pe al treilea rând, deși înaintea multor alte regiuni. Aceasta înseamnă că au o capacitate mai mare de a-și aplica abilitățile la produse noi.
De fapt, sistemele economice evoluează prin producerea de noi bunuri și servicii care necesită cunoștințe, abilități și know-how care se dezvoltă din și aproape de capacitățile existente. Cu alte cuvinte, sistemele economice tind să se diversifice producând „produse apropiate și conexe” care necesită un know-how similar cu cel utilizat în producţiile existente.
Vestea bună este că multe dintre regiunile din nordul Italiei evidențiază una mare potențialul de a dezvolta noi tehnologii și, prin urmare, activează procese de modernizare a producției, crescând valoarea adăugată în activitățile lor.
Complexitate ridicată și proximitate sunt cărți foarte importante de jucat în jocul reproiectării lanțurilor valorice globale. Această reproiectare este în desfășurare, condusă de două linii directoare în strategiile corporative și naționale. Aceste două îndrumări au fost botezate pentru orice eventualitate și friendhoring.
Doar în eventualitate ia locul just-in-time, deoarece întreruperile livrărilor, din cauza blocajelor anti-covid și a războiului, au pus firmele în mare dificultate, rămase fără componente; așa că acum preferă să aibă stocuri de materii prime și semifabricate, să fie gata de livrare (opusul stocului zero tipic just-in-time). În plus, furnizorii din apropiere sunt favorizați, mai degrabă decât să meargă la capătul lumii pentru a-i găsi pentru a economisi costuri.
Friendshoring, în schimb, este urmașul tensiunilor internaționale: producțiile sunt amplasate în țări prietene, cu care nu vor exista niciodată surprize politice, așa cum s-a întâmplat cu Rusia și riscă să se întâmple cu China.
Italia este apropiată și prietenoasă, și, prin urmare, companiile sale pot deveni din ce în ce mai parteneri strategici ai multor producători care anterior căutau în Orientul Îndepărtat produse mai ieftine.
Cum să exploatem acest potențial? În primul rând prin atragerea talentelor
Implicațiile, din punctul de vedere al măsurilor de politică industrială, sunt:
- să aibă o abordare cât mai pragmatică: măsurile trebuie concepute pe baza caracteristicile sistemelor de producție a diferitelor teritorii. Dacă evoluția teritoriilor are loc pornind de la setul de abilități și cunoștințe de care dispun, este util să se adopte strategii care să echilibreze eforturile de dezvoltare atât spre modernizarea produselor apropiate de ceea ce produce deja un teritoriu, cât și către mai „depărtate”. mai degrabă decât să ne concentrăm exclusiv pe rețete de dezvoltare „stereotipate” valabile pentru toate teritoriile;
- extinde și îmbogăți cunoștințele, atât în procesele de producție, cât și în produse și în organizație, atragerea de talente cu diferite abilități care pot fi conectate în ecosistemul existent și reținerea tinerilor strălucitori care au tendința de a pleca.
Această nouă perspectivă vă permite să vă imaginați traiectorii de dezvoltare interesante pentru economiile teritoriilor italiene și are implicații semnificative pentru politica industrială și de formare, inclusiv la nivel local. De fapt, în ultimele luni regiunile europene s-au ocupat cu definirea unui „Strategie de specializare inteligentă” (S3), care ar trebui să servească la ghidarea politicilor industriale locale către transformarea sistemelor regionale de producție în următorii șase ani. O noutate introdusă de Comisia Europeană în ciclul de programare comunitară 2014-2020 a fondurilor structurale. Conform acestei abordări strategice recente, regiunile trebuie să identifice priorități pornind de la o analiză aprofundată a contextului și a scenariului. Va fi interesant de văzut câte și care regiuni au acceptat provocarea complexității economice și câte au preferat în schimb ruta mai convenabilă a stimulentelor pentru ploaie.
