Luați doi lideri europeni, ambii cu pedigree respectabil. De câteva ori ministru de dincolo de Alpi unul, fost prim-ministru de pe această parte a Mont Blancului de cealaltă. Comisarul european pentru piața internă și servicii în prezent în funcție (și în trecutul recent pentru politici regionale), unul, fost comisar european pentru concurență și acum senator pe viață, celălalt. Și îi invitați să discute despre perspectivele uniunii bancare în curs de dezvoltare. Cu alte cuvinte, așa cum spunea unul, Michel Barnier, „cel mai mare proiect comun al nostru după euro, un proiect important dacă se consideră că în ultimii cinci ani 11% din produsul intern brut al Uniunii Europene a fost destinat garanțiilor și subvențiilor. pentru a salva sectorul bancar”. Dar și, după cum a subliniat celălalt, Mario Monti, „un șurub pentru a promova instituțiile comune și a învinge valul copleșitor de populism”.
Și invitați-i, acești doi lideri, să facă schimb de opinii despre uniunea bancară de la Roma, într-o sală a Palazzo Farnese, clădire a cărei construcție a inclus și Michelangelo, timp de mulți ani sediul prestigios al ambasadei Franței. Unde „proprietarul”, ambasadorul Alain Le Roy, le prezintă unui public atent, cu ambasadori din alte țări în primul rând, personalul Comisiei Europene de la Roma în rândul al doilea și împrăștiați printre ceilalți bancheri, antreprenori, universități. profesori, studenți, jurnaliști.
Barnier asertiv și optimist. „După cinci ani de criză – spune el – noi europenii ne confruntăm cu momentul adevărului. Am putea să ne resemnăm, să argumentăm (precum populiștii de dreapta și de stânga) că realizările majore ale construcției europene sunt în urmă și să atribuim întreaga responsabilitate Bruxelles-ului pentru tot ce este greșit. Dar putem să respingem și fatalismul, să spunem că mai avem lucruri mari de construit împreună și că ne vom ridica din nou mai puternici decât înainte, să ne afirmăm voința de a merge mai departe și de a reinventa Europa. Aceasta este calea pe care am ales-o, o cale care trece prin crearea Uniunii Bancare, punctul de plecare al unei noi ambiții pentru Europa: construirea aspectului economic al Uniunii Monetare”.
Monti chibzuit si concret. „Am stabilit un pact de creștere – spune el – într-un context lipsit, cel puțin parțial, de stabilitate financiară; şi, prin urmare, expuse consecinţelor volatilităţii pieţelor financiare. Astfel, în urmă cu un an, Uniunea Europeană s-a aflat în ochiul unei furtuni financiare de violențe nemaiauzite, deci într-o condiție de slăbiciune care a stat la originea crizei de încredere în euro. O criză la care Europa a răspuns lent, dar și extraordinar de rapid. La fel de? Accelerarea procesului de transfer al altor „feții” de suveranitate națională către Uniunea Europeană”.
„Nu a trecut mult timp – a precizat senatorul pe viață – de când marile țări europene s-au opus unei întăriri a competențelor Eurostat, încredințându-i sarcina de a „revizui pieile” conturilor statelor membre. Astăzi, însă, supravegherea preventivă a comisarului pentru afaceri economice este acceptată fără murmur. Un moment de cotitură printr-o confruntare care nu a văzut nici învingători, nici învinși. Este mai ușor să faci pași semnificativi către o integrare mai puternică în perioade de criză. Mereu se întâmplă așa.”
„Trebuie să implementăm cât mai curând crearea uniunii bancare – recomandă comisarul pentru Piața Internă și Servicii – pentru a guverna împreună principala sursă de finanțare și, în același timp, principala sursă de risc pentru statele europene. De ce? Pentru că băncile finanțează 75% din economia europeană. Dar și pentru că în acest fel se va putea finanța mai bine proiectele de afaceri, se va reduce decalajele dintre cele mai fragile și mai sănătoase state, se va consolida credibilitatea sectorului bancar, se va limita fragmentarea zonei euro, se va îmbunătăți capacitatea instituțiilor de credit de a finanța economia reală, a tăiat legătura perversa dintre dificultățile băncilor și datoria Statelor”.
În acest moment al dezbaterii, referirea la perspectiva Statelor Unite ale Europei este inevitabilă. Barnier se gândește la asta când, după ce a precizat că următorii pași după uniunea bancară vor trebui să fie integrarea fiscală și socială. Și subliniază că „în acel moment va fi necesar să mergem mai departe. Începând cu cooperarea consolidată”.
Dar, din această perspectivă, ambasadorul Germaniei, așezat în primul rând, se reține. Sperând într-o dezbatere asupra viitorului Europei în care parlamentele naționale ar trebui să își asume un rol mai puternic. Ipoteza care nu se potriveste cu strategia lui Barnier care ar vedea bine o Europa construita „de jos”; cu o implicare directă mai intensă a cetăţenilor. Pe scurt, acest lucru demonstrează că „șantierul” reformei continuă să fie deschis și că politicienii trebuie să învețe să se descurce cu cetățenii spunând mereu adevărul”.
„Da, dar aveți grijă când prezentați obiectivele. De exemplu, a vorbi despre o Statele Unite ale Europei pentru a sublinia urgența uniunii bancare – observă Monti – ar putea fi contraproductiv într-o perioadă în care naționalismul și populismul câștigă din ce în ce mai mulți adepți”. Obiectivul, așadar, pare să înțeleagă, rămâne o integrare europeană mai strânsă. Dar să se realizeze treptat.
