În ultima sa carte intitulată „Interregnum – O a treia cale pentru Europa” (Milano, Hoepli, 2020. pag. 244, Euro 19,90), Gustavo Piga, economist de lungă durată cu experiență internațională solidă și profesor de economie politică la Universitatea Tor Vergata din Roma, propune o călătorie evocatoare în timp cu o atenție deosebită ultimelor două secole (cel actual și cel precedent) pentru o reconstituire a istoriei economice cu considerații și evaluări originale, susținute de o referire solidă la fundamentele economice.
Scopul declarat al autorului este de a urmări o rută alternativă, atât pentru Italia, cât și pentru Europa într-o fază marcată de opoziţia marcată între susţinătorii suveranităţii şi globalizării.
Comparațiile dintre fenomenele economice, survenite în perioada luată în considerare, apar condiționate de convingerea că „istoria nu se repetă niciodată în același mod” și de specificul situației actuale în care s-a aflat Europa, „cu o monedă nou-nouță. și Banca Centrală, dar și cu instituții politice încurcate în mijlocul unei predari epocale între executivii naționali și europeni” (la aceasta se referă și termenul de interregnum folosit în titlu).
Neputând aminti toate alimentele de gândire stimulatoare oferite, făcute și mai plăcute de un stil lejer și antrenant, din cauza constrângerilor de spațiu, amintim aici analiza în profunzime a asemănări și diferențe ale crizei actuale cu cea din 2008 iar cu celălalt din anii 30.
Crucial în sistemul cărții, împărțit în 5 capitole, inclusiv un prolog, dedicat efectele economice ale Covid 19 iar un epilog, centrat pe tineri și motivațiile acestora, este partea în care ne concentrăm asupra a ceea ce este definit nebunia europeană. Cu alte cuvinte, soluțiile care au fost adoptate de Uniunea Europeană și de parlamentele națiunilor europene pentru a face față crizei economice din 2008, în special, Compactul fiscal și aspectele sale nefaste. Soluții care, din păcate, au favorizat spiritul dezbinător între națiuni odată cu dezvoltarea mișcărilor suveraniste opuse globaliștilor, opoziție care riscă să pericliteze serios ponderea specifică a Europei pe arena internațională, obligând-o să asista neputincios „strategiile logic câștigătoare și zeci de China, Rusia, Statele Unite și poate și altele”.
În credința, așadar, că suntem departe de o uniune a statelor unite pe bătrânul continent, autorul evocă exemplul primului ministru al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, Alexander Hamilton, care în 1790 a susținut și a impus cu tărie ideea sa după lungi discuții emite obligațiuni guvernamentale unice pentru toate statele confederate, continentalii, marcând o nouă eră, caracterizată prin renunțarea la puterea de impozitare de către statele individuale, dar însoțită de beneficiul unei solidarități necunoscute până atunci între statele bogate și statele nevoiașe.
Din păcate, însă, în Uniunea Europeană continuă să fie departe de scopul unei politici fiscale comune, precum și configurarea modelelor de solidaritate între națiuni - cu siguranță nu o noutate istorică, gândiți-vă doar la ceea ce a susținut deja Montesquieu! -, pași indispensabili pentru o Constituție europeană, inspirată de un principiu al dreptății sociale adevărate.
În plus, în carte există spații relevante pentru tratarea unor probleme de actualitate arzătoare, cum ar fi MES-ul a fost analizat critic în configurația sa originală iar în cea modificată de viitoarea reformă, chiar dacă considerentele privind inconvenientul său relativ pentru Italia rămân intacte); sau cum utilizarea corectă și eficientă și în țara noastră a resurse oferite de Fondul de Recuperare. Noțiuni cruciale pentru a ajunge la o constituție fiscală europeană, bazată pe autonomia fiecărui stat membru și pe responsabilitatea acestuia în ceea ce privește cheltuielile publice.
Din Europa până în Italia să întrebăm ce poate face țara noastră pentru Uniunea Europeană și ce trebuie să facă pe plan intern pentru a schimba ritmul lent, în comparație cu cel al altor națiuni. O ocazie utilă pentru autor de a examina critic politica economică a Italiei în ultimii douăzeci de ani și dificultățile sale de creștere, în absența unei revitalizări serioase a infrastructurilor, susținută la rândul său de un plan adecvat de ocupare a tinerilor.
La încheierea acestei călătorii prin istorie determinată de actuala perioadă de tranziție pentru Europa și Italia, Gustavo Piga indică clar problemele critice care trebuie abordate pentru amandoi. În special, pentru Italia lipsa investițiilor este evidentă din cauza pesimismului endemic legat de austeritatea europeană menționată mai sus și a lipsei unei reforme a administrației publice, inspirată de o reală creștere calitativă a competențelor și cunoștințelor. Două aspecte problematice, care trebuie interpretate ca două provocări fundamentale pentru viitorul tinerilor noștri și, deci, pentru posibilitățile de creștere socio-economică efectivă a țării.
