Theresa May a demisionat. La trei ani de la preluarea mandatului, premierul a predat conducerea conservatorilor și a guvernului britanic, lăsând în urmă o urmă de ranchiune și critică. În iulie 2016, May a sosit în Downing Street cu un singur scop: să se ocupe de Brexit. O întreprindere care i-ar fi fost greu oricui, să spună adevărul, dar care, datorită modului în care a fost realizată, a transformat într-unul dintre cele mai spectaculoase faliment din istoria Marii Britanii, al doilea după cel al lui David Cameron. În politică, trei ani echivalează cu o eră geologică, dar când vine vorba de prăbușire, la Londra este imposibil să nu pomenim de premierul care, pentru a încerca să recupereze voturile pierdute în favoarea euroscepticului Nigel Farage, a ajuns să organizeze referendumul - sinucigaș - la ieșirea din Uniunea Europeană, pentru ca apoi să fie forțat. să abandoneze Downing Street cu coada între picioare, sub o grămadă de acuzații încrucișate pentru campania electorală ticăloasă desfășurată (sau mai degrabă nedesfășurată) înainte de vot. Dacă prin urmare May s-a dovedit a fi inadecvat în gestionarea și implementarea Brexit-ului, Cameron datorează însăși existența „problemei”.
Cu toate acestea, Theresa May este îngreunată de rușinea de a fi nemulțumit pe cineva, mai ales în rândul conservatorilor, reușind să obțină trei respingeri consecutive de către Parlamentul Marii Britanii - un adevărat record - asupra acordului convenit cu Uniunea Europeană.
Demisia a fost anunțată pe 24 mai și, în acel moment, însăși premierul a recunoscut: „Este și va fi întotdeauna un motiv de regret profund pentru mine că am neputând livra Brexitul”.
May va rămâne responsabilă de afacerile curente până la când Partidul Conservator va alege noul lider. De altfel, sistemul politic britanic prevede că partidul aflat la putere, în context de criză sau demisie, trebuie să aleagă un nou lider care, odată ales intern, devine și prim-ministru.
În Regatul Unit, totonomii fac deja furie pentru a afla cine va fi succesorul lui May. Marele favorit este Boris Johnson care pare să nu aibă rivali în cursa pentru conducerea partidului și deci și pentru scaunul de la Downing Street.
Eurosceptic convins, mare prieten al lui Donald Trump, Johnson a fost unul dintre susținătorii referendumului pentru Brexit și a făcut deja cunoscut că vrea să „smulge” acordul semnat între mai și Bruxelles. Johnson face parte din aerul dur și pur al petrecerii. Deloc surprinzător, anul trecut a decis să-și dea demisia din funcția de ministru de externe într-o controversă deschisă împotriva liniei prea blânde pe care premierul o urmărea în negocierile cu Uniunea Europeană. Doar „porumbeii” conservatori ar putea pune o cheie în lucrările lui, dar momentan nu par să aibă puterea politică să prevaleze.
În acest context mai trebuie avut în vedere că profilul rivalilor care candidează la conducerea partidului conservator nu diferă mult de cel al fostului primar al Londrei, cu excepția faptului că concurenții au mai puțină carisma și mai puțin impact politic decât Johnson. Printre posibilii lideri, potrivit ziarelor britanice, ar fi de fapt: Michael Gove, fost ministru al Mediului și Brexiter (dar a votat în favoarea acordului cu UE); Dominic Raab, fost ministru Brexit, eurosceptic. În cursă este și fostul ministru al Afacerilor Externe și al Sănătății, Jeremy Hunt,, un fost pro-european care mai târziu a trecut pe cealaltă parte a gardului, de ex Andrea Leadsom, ministrul lucrărilor parlamentare care în urmă cu câteva săptămâni a decis să plece pentru a se distanța de funcțiile de premier.
Orice s-ar întâmpla, ipoteza ajungerii la un acord cu Uniunea Europeană ar fi putut dispărea definitiv, având în vedere că acum pare sigur că succesorul lui May va fi membru al aripii mai dure a Partidului Conservator. Șansele ca pe 31 octombrie viitor, ziua în care a fost stabilit noul termen limită pentru Brexit, No deal se transformă în realitate devine din ce în ce mai probabilă pe zi ce trece.
