Este nevoie de idei pentru a hrăni mintea și pe cea a Bruno Damini este cu siguranță delicios: acestea sunt interviuri cu bărbați și femei de divertisment care au ca temă centrală „foamea”. O selecție dintre acestea va fi difuzată începând de mâine, duminică 8 iulie, la Radio 3 Rai, de la ora 16, în cadrul „Pantagruel”, un program curatoriu de Laura Palmieri și Daniela Sbarrini. Titlul spațiului lui Damini este „Tabelele scenei. Poveștile unui actor între foame și faimă” protagoniștii selecției propuse (în total vor fi 9 episoade) sunt mari showmen care acum au dispărut: din Marcello Mastroianni la Vittorio Gassman, de la Nanni Loy la Carmelo Bene, de la Gino Bramieri la Leo DeBeradinis, de la Giorgio Gaber la Paolo Poli la Luca De Filippo.
Bruno Damini a adunat aceste mărturii în calitate de director de comunicare al Nuova Scena, o realitate culturală și teatrală din Bologna. Sunt piese „istorice” înregistrate pe casetă audio și transferate digital, pentru a fi utilizabile chiar și cu instrumente moderne. Au meritul de a ne face să-i reîntâlnim pe acești mari protagoniști ai vieții noastre și de a ne oferi o sită fascinantă și distractivă pentru a-i cunoaște mai bine, preluând esența și lăsând deoparte tărâțele care deseori poluează relațiile.
Vorbim despre foamea care dă mușcăturile în stomac, dar și despre cea care ne face să alergăm pentru a ajunge la un scop și poate la glorie.
Damini a început să se ocupe de mâncare ca cultură și metaforă înaintea tuturor, în anii 90. „Am fost fascinat de foamea atavică a actorului, de teatrul ca o lungă călătorie de eliberare de foame – explică el – și din acest punct de plecare au apărut lungi conversații libere care mi-au permis să cunosc mai bine aceste personaje grozave. Interviurile pe care le-am adunat sunt de aproximativ șaptezeci și 40 sunt de nume importante. Cu Radio Tre am decis să le dăm loc celor dispăruți, pentru că sunt documente irepetabile. Selecția a avut loc și pe baza sagacității și semnificației răspunsurilor”.
Cea mai cunoscută poveste este aceea a Mastroianni, că în pensiunea unde închiria o cameră lângă teatru, de obicei cu un coleg, seara pregătea un ou prăjit în tigaie, cadou de la mama sa, gătindu-l cu o sobă inventată „de tabără” în interiorul unei cutii Brill. , lac vechi de pantofi.
Memorabile și glumele de Nanni loy, cel care a făcut „ciorba” cu croissantul lui în cappuccino altcuiva într-un bar din centrul Bologna, filmând în secret reacțiile oamenilor. „Mi-a spus – își amintește Damini – că un domn l-a întrebat politicos: de ce o face? Și e serios: pentru că dacă toată omenirea s-ar lăsa să se îmbibă în voie, nu ar mai fi războaie”. În memoriile lui Loy și întâlnirea pentru un film cu Totò „după ce i-a explicat scenariul, regizorul a încercat să intre în detalii, dar Totò l-a întrebat: personajul meu îi este foame? Da. Și tu dormi? Nu, dar se poate repara. Atunci e bine, dacă îi este foame și somn, o voi face”.
Împreună cu foamea este și capitolul mirositor al mirosurilor, iarăși al mâncării. „Gabriel mi-a spus că în timpul războiului erau atât de săraci încât s-au dus să ia o ciorbă gratis de la un organism public. Ei bine, mi-a spus, pe tot parcursul drumului i-am mirosit parfumul... și mi-a plăcut și mie”.
Bramieri în schimb a redescoperit foamea la vârsta mijlocie, când a cântărit 133 de kilograme și a trecut la 80: „după acest mare efort și-a dat seama că acele 53 de kilograme pierdute erau ca dispariția unui membru al familiei”. Pe scurt, este portretul unei epoci, un filtru cu adevărat ingenios de întâlnire, amintire, bucurie și blânde melancolie, pentru a simți acea langourare care uneori nu știm ce este. Dar ce rost are să vorbim despre foame într-o civilizație care nu mai știe ce este? „Nu sunt convins de asta – conchide Damini – doar citește statisticile despre sărăcie. Și atunci a venit momentul să vorbim și despre foamea altora”.
