Opriți forarea, cursa pentru surse regenerabile, revoluție energetică, tranziție de la combustibilii fosili la energie curată. Acestea sunt cuvintele cheie aflate în centrul dezbaterii politico-economice din mass-media energetică.
Am citit și sunt de acord cu analiza de bază a articolului "Opriți forarea, dar sursele regenerabile sunt și ele în impas” dar aș vrea să adaug câteva idei de zbor, utile pentru a completa tabloul.
Să începem cu câteva cifre: mai jos avem graficul disponibilității globale a energiei primare în lume în pragul anului 2040, întocmit de Agenția Internațională pentru Energie (AIE). Constatăm consolidarea tendințelor 2010-2020, adică o creștere progresivă lentă și constantă a consumului global de energie; o imuabilitate generală a amestecului; o ușoară creștere proporțională progresivă a cărbunelui și într-o măsură mai mică a gazului; o contribuție foarte redusă a complexului de surse regenerabile, a cărui creștere este greu perceptibilă și, în orice caz, încă reprezentată în mare măsură de hidroelectrice și geotermale.
Dacă acestea sunt faptele, opinia publică italiană primeşte o reprezentare deformată, care tinde să confunde dorințele și auspiciile cu realitatea: în Italia au fost și sunt investite în sector sume mari, echivalente cu una financiară pe an în ultimii zece ani, toate în factură în loc de impozitarea obișnuită acolo unde ar fi. au fost, de asemenea, lizibile, cu un impact asupra mixului energetic practic nul.
Cu aceleași sume am fi putut restaura școli, am fi crescut bunăstarea sau, mai simplu, am fi făcut un plan energetic serios.
La lipsa unui plan serios de dezvoltare a surselor regenerabile, precum, de exemplu, Norvegia și Emiratele, a favorizat până acum în mod paradoxal permanența centralelor pe cărbune, din ce în ce mai necesare pentru echilibrarea creșterilor mai mari ale producției din surse regenerabile discontinue (fotovoltaice) în absența unui sistem eficient de echilibrare.
Deci, să vedem ce fac multe țări mai avansate și mai raționale decât noi:
– tema lui schimbarea mixului energetic este o problemă globală care trebuie abordat cu politici europene și cu planuri europene: pe hârtie este așa, de fapt puțin mai puțin;
- este necesar un plan pentru a stimula acumularearapid, deocamdată și pentru scurt timp cu bateriile, pe termen mediu cu hidrogen, pe deplin operaționale cu tehnologiile pe care cercetarea le va pune la dispoziție. Bateriile disponibile pot fi cele ale mașinilor electrice dacă sunt omologate definitiv standarde comune pentru introducerea și scoaterea bateriilor din mașini la benzinării, făcându-le cu adevărat reîncărcabile în timpi rezonabili (2-4 minute) și constituind astfel o stocare valoroasă a bateriilor de reîncărcare la dispoziția rețelei pentru stocarea orară.
– Hidrogenul poate rezolva problema acumulării într-un mod mai ecologic decât bateriile, dar trebuie dezvoltate rapid studii și programe de transport și depozitare, care să fie susținute de Stat; căutarea de noi sisteme de producție și acumulare pentru surse regenerabile trebuie susținută mai mult și la nivel italian gestionată într-un mod mai coordonat și mai bine direcționat, pentru a ieși din situația actuală a simplilor utilizatori finali ai tehnologiilor și infrastructurilor altor persoane.
- blocul de foraj, așa cum se numește, pur și simplu mută aprovizionarea internă cu fosile în străinătate. Din moment ce vorbim mai ales despre gaze, se trece de la producțiile din Adriatica noastră la cele ale Rusiei, mai ales în absența gazoductelor alternative precum TAP. Cu privire la acest ultim punct aș dori ca cineva să detalieze, în logica „cui bono”, acțiunile implementate cu succes pentru stoparea dezvoltării gazelor de șist în Europa, a gazelor în offshore-ul italian, a importurilor din țări alternative prin i TAP pentru gaz azerbaigian.
Planul energetic, sau Planul Energetic Climatic, dacă vreți, a fost propus sub diferite forme de mulți ani, cu puțin succes. Există multe motive, dar cu siguranță toate planurile și strategiile aveau aceste caracteristici în comun:
– orizont de timp redus, adesea limitat la câțiva ani și în orice caz întotdeauna doar la primul termen european la vedere, în timp ce investițiile energetice au nevoie de un anumit orizont de cel puțin 20 de ani;
– analiza proastă a stadiului tehnicii: nO mapare completă a tuturor surselor nu a fost niciodată făcută și potențialul real de dezvoltare în zonă;
- lipsa conexiunii cu planurile energetice regionale: si azi daca cineva are grija sa adune planurile regionale (si nici macar nu sunt toate), isi da seama ca nu sunt integrate si ca suma lor nu corespunde deloc cu cea a planului national;
– lipsa unei concertări reale, prin instrumente de dezbatere publică reglementate de lege;
– lipsa unei Evaluări Strategice de Mediu a planului;
– absența unui instrument de reglementare pentru implementarea planului;
- absența legăturii între politicile planului și alocările în cele financiare.
Din cele de mai sus este ușor să deduceți ce ar trebui făcut în schimb: este ușor să deduceți, departe de a fi ușor să o faceți.
