Datele nu sunt omogene, deoarece unele statistici par să se oprească la 2006, în timp ce altele se referă la 2009 și ulterior; in plus, media se calculeaza doar pe firmele cu peste 10 angajati din sectoarele industrie, comert, constructii si servicii. Adevărul este că dacă nu ar fi fost înțepătura aplicată Greciei în urma alarmei implicite, salariile medii ale muncitorilor italieni ar fi, conform analizei Eurostat, chiar mai mici decât cele ale nefericiților greci.: 23.406 euro brut pe an față de 29.160 (acum până la 11.064 euro, sau puțin peste 900 pe lună).
Nu numai atât: cu cei 1.950 de euro brut pe lună, italienii sunt printre cei mai mici salariați de pe întreg continentul. precedând, în rândul țărilor din zona euro, doar Portugalia, Slovenia, Malta și Slovacia, care cu cei 10.387 de euro pe an trece pe spate.. În fruntea clasamentului dintre statele care folosesc moneda unică se află Luxemburg cu 48.914 euro pe an, urmat de Olanda (44.412) și Germania (41.100). Francezii primesc 33.574 de euro în fiecare an, în timp ce până și Spania și Irlanda, două țări considerate printre Porci (cele mai sărace din Europa), ne depășesc: salariile muncitorilor lor ajung la 26.316 și respectiv 39.858 de euro pe an. Cele mai „bogate” dintre cele 27 de state membre UE sunt danezii: câștigă în medie 56.044 euro la fiecare 12 luni.
Știrea a declanșat, evident, reacții din lumea politică, în primul rând din partea Ministrul bunăstării, Elsa Fornero, luptându-se cu reforma muncii care în acest moment se dovedește a fi din ce în ce mai urgentă și delicată: „De la reforma pensiilor – spune Fornero – am parcurs un drum lung și acum căutăm o soluție comună asupra reformei muncii. În Italia avem salarii mici și un cost cu forța de muncă relativ ridicat, această situaţie trebuie dezlănţuită mai ales prin creşterea productivităţii„. Solutiile? „Este nevoie de noi reguli, precum cea a contractelor pe durată determinată care vor costa mai mult companiile” și crearea unei „ucenicii” care să faciliteze accesul tinerilor pe piața muncii „prin încurajarea companiilor să investească în ele”. În două cuvinte, conchide Fornero, trebuie să obținem o „flexibilitate pozitivă” care să determine „salariile să crească și nu să scadă”.
Da, pentru că salariile italiene, pe lângă faptul că sunt printre cele mai mici din Europa, sunt și cele care tind să crească cel mai puțin. În patru ani, din 2005 până în 2009, veniturile noastre au crescut cu doar 3,3%, în timp ce veniturile spaniole și irlandeze au crescut cu 29,4% și, respectiv, 22%. Starile de plată din Luxemburg, care se lăudau deja cu cele mai bune date atunci, au crescut și ele cu 16%. Ca să nu mai vorbim de costul vieții, care a crescut dramatic în Italia: salariile sunt mici și un procent din ce în ce mai mic este acordat economiilor: conform Adoc (Asociația pentru Apărare și Orientare a Consumatorului) 80% din ceea ce câștigă muncitorii este de fapt absorbit de cheltuielile zilnice, care sunt estimate în medie la 37 de euro, sau exact 4/5 din venitul zilnic după impozite.
Singura mică consolare vine din datele despre diferența dintre salariile bărbaților și femeilor: Italia este foarte virtuoasă și se situează la mai puțin de 5%, în timp ce media europeană este de 17%. Nici în acest clasament, însă, nu suntem pe primul loc, în condițiile în care Slovenia se laudă cu un rezultat mai bun și având în vedere că femeile lucrează foarte puțin aici: ca în România și Bulgaria.
