Scoaterea unei țări importante din moneda unică (cum ar fi Italia) pentru a arunca în aer întreaga uniune monetară europeană a fost întotdeauna scopul SUA; atât pentru a permite dolarului să concureze (și să speculeze pe arbitrajul cursului de schimb) cu multe valute slabe în locul unei monede unice (euro), cât și pentru a atrage capital în centrul financiar american și pentru a consolida bursa de pe Wall Street, destabilizand piața europeană de capital a riscul și datoria în favoarea economiei SUA. Nimic nou sub soare, The Donald Docet. Ceea ce este surprinzător este că prestigiosul laureat al Premiului Nobel Joseph Stiglitz (întotdeauna opus politicos monedei unice) s-a implicat și el în interviul cu Il Sole 24 Ore din 7 iulie, după cum vom vedea, un adevărat mentor al unor exponenți ticăloși ai Liga si a grillinii.
În interviul acordat Il Sole, după ce a menționat că clauza Italexit începe să fie introdusă în contractele internaționale întocmite de cabinetele juridice, Stiglitz enumeră toate reformele structurale pe care UE nu le adoptă: garanția unică a depozitului, partajarea riscului etc., etc. Dar această listă pare să fi fost făcută cu unicul scop de a adăuga că „reformele structurale durează mult și nu rezolvă problemele imediat. Într-adevăr, ele pot influența chiar și creșterea economică pe termen scurt”. Referințele la responsabilitatea Germaniei („ar trebui să înțeleagă”, spune Stiglitz) sunt complet în concordanță cu The Donald, de asemenea, sperând că Germania va crește salariile pentru a crește consumul intern și va reduce competitivitatea produselor sale pe piața americană. Cu alte cuvinte, ceea ce ar fi bine pentru UE ar fi foarte bun și pentru SUA.
Fără ca lui Stiglitz să i se pună întrebarea cea mai evidentă, adică ce s-ar întâmpla cu UE din cauza ieșirii din moneda unică a unei țări mari, Stiglitz însuși propune Italiei, în condițiile în care tratatele nu prevăd nici măcar o procedură, că „schimbul valutar trebuie făcut foarte repede (...) cu o decizie unilaterală”. Se pare că se revine la dezbaterea care s-a opus numirii lui Paolo Savona ca ministru al Economiei și Finanțelor și considerării că toate acestea ar putea fi asimilate unei lovituri de stat nu prin mijloace militare, ci prin finanțe. Nu-i rău dacă, după cum subliniază și Stiglitz, dar fără să abordeze problema condițiilor de returnare, „Italia ar putea evita piețele pentru o perioadă, având o rată mare de economisire a gospodăriilor”. Rețineți că și în acest caz sunt propuneri pe care le-am auzit deja de la subsecretarul Ligii Nord Armando Siri. Dar dacă nu Italia este cea care distruge UEM, în favoarea piețelor SUA, atunci s-ar putea lua „calea de mijloc”, adică „ar putea fi Germania cea care părăsește euro”. Trăiască Donald.
