Câștigătorul este... În mod surprinzător, alegerea a apărut din căciula lui Carlos Tavares Termoli ca sediu al gigafabricii Stelar în Italia, până la ultima dispută dintre Melfi, capitala productivă a fostului Fiat din Sud și Torino, care a fost inima grupului înainte de fuziunea cu Peugeot, și care continuă să aspire la un nou rol al Mirafiori, imensul simbol al industriei secolului al XX-lea.
A fost o alegere relativ rapidă și nedureroasă dar, mai ales, o decizie luată pe baza interesului grupului după o confruntare corectă cu guvernul. Stellantis a decis să investească într-un site unde produce deja motoare termice, exact așa cum a făcut în Franța și Germania. Și a ales un amplasament situat într-o poziție strategică pentru logistică, pe o rază de câțiva kilometri de inima producției central-sudice.
Reducere și de înțeles reactiile locale. „Guvernul a acționat ca un figurant, lăsând compania să aleagă, iar Torino a fost umilită”, spune numărul unu al Fiom Piemonte, Giorgio Airaudo. Guvernatorul Piemontului, Alberto Cirio, și primarul orașului Torino, Chiara Appendino, care ceruseră o întâlnire cu premierul Draghi, „se simt trădați și furioși”. Astăzi se vor întâlni cu sindicate și asociații profesionale „pentru a cere explicații la Roma”.
Dar epoca „explicațiilor la Roma” pare să s-a încheiat. Odată ce guvernul și-a atins obiectivul de a construi o fabrică de baterii în Italia, a avut grijă să nu sprijine lobby-urile locale. Tot pentru că „relația nerezolvată” dintre Torino și fabrica „sa” (așa cum a remarcat atunci Sergio Marchionne) aparține acum istoriei. În aceste zile se pune prima piatră a Orașului Științelor, semn al orașului Torino care va veni, unde Leonardo și Stm atrag mai mulți absolvenți decât Lingotto.
Cazul Stellantis, într-un sens, este un bun exemplu al metoda Draghi asupra politicii industriale. Guvernul a întors pagina cu sugestiile model iris 2 sau de Fondul suveran italian dragă celor Cinci Stele dar și unei felii substanțiale din Partidul Democrat.
Laboratorul noului curs este, fără îndoială, acolo Cassa Depositi e Prestiti a lui Dario Scannapieco. Chiar astăzi s-a anunțat că Cassa va subscrie la o obligațiune CDP pe 7 ani emisă de Intesa Sanpaolo cu o valoare nominală de 1 miliard de euro, care va fi folosită în întregime de către Bancă „pentru a acorda noi împrumuturi către IMM-uri și întreprinderi mijlocii italiene care vizează investiții pe teritoriul național”. Capitalul (maximum 25 milioane pentru nu mai puțin de 24 de luni) va permite un acces mai bun la credit „prin reducerea costului finanțării și ajutând la obținerea de noi lichidități pentru a depăși faza încă critică post-pandemie sau pentru a finanța noi investiții pt. creșterea și redresarea competitivității”.
Nu este o noutate absolută, poate, ci un bun exemplu de rețetă Draghi: oferirea companiilor de mijloace pentru a adopta măsurile necesare pentru a investi, a crește sau, după caz, consolidarea patrimoniului în vederea unei fuziuni și achiziții. Este absurd ca o tara care are 1.800 de miliarde de lire lichiditati in conturile curente plus resursele plasate in activele aflate in administrare, sa se zgarneasca la capitalul necesar afacerilor, un calcai al lui Ahile care, odata ce diversele moratorie s-au epuizat, va inca o data. să cântărească perspectivele de competitivitate ale sistemului. Mesajul este așadar: mai puține bărci sau Porsche (dacă ceva un Ferrari), dragi industriași. Dar și mai puține datorii la bancă.
O schemă care, în timp, va trebui să învețe și marile nume: la revedere rețelei unice Telecom/Open Fibre. Viitorul fostului titular va trece prin investiții în nor sau în streaming de fotbal. Și același lucru este valabil și pentru Noi construim, o investiție cu perspective mari în care Pietro Salini nu va avea nicio dificultate în a atrage parteneri privați prin eliberarea de resurse prețioase. Și tot așa, fără a neglija „găurile negre”, din Ita la conturile de Rai.
