Redresarea economică a unei Italie care este din ce în ce mai plictisitoare și aproape resemnată, în cel mai bun caz, să se mulțumească cu creșterea încetinită nu poate face fără un impuls puternic pentru relansarea dezvoltării Sudului. Svimez susține acest lucru de ani de zile cu confortul, manifestată de mai multe ori, de încurajarea convinsă a lui Giorgio Napolitano. Și o reiterează încă o dată în Raportul său anual privind economia Sudului, prezentat ieri la Roma, cu sprijinul unor date concrete și cifre care reprezintă ultima soluție a retragerii progresive a unei macro-zone locuite de 20 de milioane de oameni ( o populație care o depășește pe cea a majorității statelor membre UE) spre o poziție de marginalitate extremă în contextul european. O poziție spre care – afirmă Svimez – toată Italia riscă să alunece.
Pentru a preveni această perspectivă și a depăși criza gravă de competitivitate care caracterizează economia italiană de mai bine de zece ani – este teza susținută de Svimez – este nevoie urgentă de a activa o strategie națională de „repornire a unei dinamici de convergență”. Cu scopul de a permite Sudului să repornească cu rate de creștere semnificativ mai mari decât cele din Centru-Nord, care, în orice caz, ar trebui să se angajeze și pe o cale de creștere robustă.
Un obiectiv pe care până acum nici măcar nu s-a putut încerca să-l urmărească – argumentează președintele Svimez Adriano Giannola – pentru că, nu doar în Italia, ci mai ales în Uniunea Europeană, „s-a acordat preferința unei abordări de politică economică. concentrat pe public în semnul unei austerități ca scop în sine”. Al cărui obiectiv maxim ar putea fi doar o modestă redresare ciclică a creșterii, în orice caz incapabilă să readucă PIB-ul național chiar la nivelul din 2007, adică înainte de explozia crizei economico-financiare globale.
„Întrebarea este – clarifică președintele Svimez – că, pentru a încerca depășirea dualismului istoric dintre Nord și Sud, perspectiva creșterii economice nu este suficientă. În schimb, trebuie să urmărim cu hotărâre o dezvoltare economică structurală a întregii națiuni. Un subiect asupra căruia, din păcate, s-a făcut mare tăcere la noi”. De aceea – adaugă el – Svimez „vizează în schimb o strategie națională al cărei fir comun să fie reprezentat de o politică activă de dezvoltare în contextul unui design care vede Statul să joace rolul de director”. Și, prin urmare, să vă asumați responsabilitatea pentru alegeri. Adică a funcției care este, sau ar trebui să fie, principala prerogativă a politicii.
Din acest punct de vedere, Giannola enumeră care sunt, potrivit lui Svimez, cheile capabile să deschidă porțile dezvoltării Sudului. „O politică euro-mediteraneană puternică înainte de toate. Mediterana – spune el – este centrul comerțului dintre Asia și Europa, și dintre Africa și continentul nostru. Cu toate acestea, majoritatea navelor care vin din Orient navighează departe de Gibraltar spre Rotterdam sau Hamburg: încă cinci zile de navigație, deci mai multă poluare și un consum mai mare de combustibil. Dacă ar exista porturi și mai ales porturi din spate echipate, mărfurile ar putea fi debarcate în Italia. De unde să se continue spre țările din Europa Centrală și de Nord, în sens invers față de direcțiile actuale de transport.
În plus, o politică de dezvoltare în Sud nu poate face fără o redresare puternică a investițiilor, este solicitarea lui Svimez. Și depășirea acelei asimetrii competitive care penalizează Italia în avantajul statelor membre ale Europei de Est care au aderat la UE acum 10 ani și care se află încă în afara zonei euro: Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România. Țări care nu au constrângerile zonei euro, care pot folosi arma devalorizării sau reevaluării respectivelor monede, care au costuri cu forța de muncă mult mai mici decât ale noastre, și care pot stabili regimuri fiscale avantajoase pentru investitorii străini.
Președintele Svimez se plânge apoi de dezangajarea generală care părea să fi scos chestiunea sudică din conștiința politică colectivă a țării timp de mulți ani. Ani în care, spune el, „s-au auzit tot felul de lucruri”. Ca, de exemplu, „basmul” conform căruia fabricarea Sudului nostru ar fi fost mai mare decât cea finlandeză. „Desigur... Sudul Italiei are 20 de milioane sau mai mult de locuitori, Finlanda 5 milioane. Ar fi fost mai bine să relaționăm aceste date cu numărul de locuitori din cele două zone”, comentează acum Giannola.
Și care este abordarea politicienilor, mai precis a guvernului, în fața dezvoltării persistente întârziate a Sudului? Graziano Delrio, subsecretarul premierului, este acolo, alături de Giannola, pentru a reprezenta guvernul. Și, deși într-un context încă insuficient definit în contextul european (cele 300 de miliarde de investiții anunțate de președintele noii Comisii de la Bruxelles Jean-Claude Juncker sunt resurse suplimentare sau realocări de credite deja prevăzute în bugetul UE pe șapte ani). ?) şi de asemenea naţional, se obligă să clarifice care sunt obiectivele executivului.
Delrio se întreabă mai întâi dacă intervenția publică în economie mai are sens și spune că, într-adevăr, are. Adăugând că politica europeană de coeziune este în măsură să ofere un sprijin substanțial pentru investiții (pentru Italia până în 2020 sunt în jur de 200 de miliarde, chiar mai bine dacă Bruxellesul acceptă cererea de a nu include cofinanțarea națională a fondurilor structurale în calculul deficitului în raport cu PIB), că renașterea Sudului este posibilă (cum s-a întâmplat cu Germania de Est la momentul unificării germane) și că problema sudică este o problemă care privește întreaga țară.
În ceea ce privește întrebarea dacă Italia urmează calea cea bună, subsecretarul premierului răspunde că „nu, s-ar putea face mai mult”. Că „nimeni nu ar trebui să piardă niciun euro din resurse europene din cauza supunere oarbă față de pactul de stabilitate” (dar nu este chiar guvernul care obligă autoritățile locale să-l respecte?). Că este inacceptabilă inerția unei Regiuni (Calabria), ai cărei oficiali în patru luni nu au examinat nici măcar una dintre miile de cereri depuse pentru Garanția pentru Tineret. Și că este la fel de inacceptabil că, față de o alocare de 800 de milioane pentru porturi, s-au folosit doar 100. „În cazuri ca acestea, fondurile trebuie deviate către alte destinații”, spune el.
