Apariția lui Hollande pe scena europeană va permite probabil, dincolo de intențiile însuși președintelui francez, să reașeze în centrul agendei evoluția instituțiilor europene în direcția federalistă, plecând de la temele creșterii. Într-adevăr, este evident pentru toată lumea (chiar și pentru doamna Merkel, în privat, deocamdată) că trebuie să găsim pătratul cul-de-sac în care ne-am alunecat, reconciliând o inevitabilă mutualizare a riscurilor cu politicile declarate care redau speranța pentru viitorul. Pentru a nu rămâne vagi, plec foarte concret de la documentul public al Comisiei Europene, în care sunt descrise trei versiuni diferite de euroobligațiuni:
1. Înlocuire Complet a datoriilor naţionale şi a garanţiei comun. Datoriile publice ale Statelor ar urma să fie complet înlocuite de euroobligațiuni, deși treptat. Toate statele ar garanta și dacă o țară nu ar fi capabilă să-și ramburseze partea din datorie, ar fi declanșată garanția comună a celorlalte state.
2. Înlocuire parțial a datoriilor naţionale şi a garanţiei comun. Datoriile publice ale statelor ar fi înlocuite doar parțial cu euroobligațiuni (ar exista un limita ca procent din PIB la emiterea lor), în timp ce, pentru restul, statele ar trebui să continue să emită obligațiuni naționale.
3. Înlocuire parțial a datoriilor si garantiilor nationale distinct. Funcționează ca al doilea exemplu, dar garanția pentru euroobligațiuni ar fi pro-rata: fiecare stat garantează doar o cotă prestabilită de emisii.
Dintre aceste soluții, prima răspunde mai bine nevoii de integrare fiscală europeană și reprezintă un pas semnificativ către o Uniune Europeană „credibilă”. Cu toate acestea, din cauza garanției comune, această opțiune ar necesita o revizuire a tratatelor comunitare, făcând astfel dificilă aplicarea pe termen scurt, cu actuala conducere timidă.
Înlocuirea parțială a datoriilor naționale (soluțiile 2 și 3) ar fi mai ușor de implementat, cu condiția ca deținătorului de titluri să i se permită înlocuirea treptată a titlurilor de creanță națională din portofoliu cu euroobligațiuni.
Socializarea datoriilor poate duce la problema tipică a hazardului moral: obișnuiții vicleni ar continua să risipească în detrimentul țărilor serioase. Cu toate acestea, înlocuirea parțială și incompletă a datoriilor, punând o limită la emisiunea de euroobligațiuni, ar face posibilă remedierea înclinației Greciei de a se împrumuta pe loc. Pe termen scurt, o opțiune valabilă pentru a gestiona mai bine teama de hazard moral și nevoia de acum esențială de a promova creșterea economică este reprezentată deemiterea – la scară limitată și pentru obiective – de obligațiuni specifice caracterizate prin garanție comună. De exemplu, pentru a promova creșterea, s-ar putea concentra pe o utilizare mai eficientă a fondurilor structurale europene prin instrumente publice/private, cum ar fi obligațiuni de proiect. Cu aceste instrumente de partajare a riscurilor este de fapt posibilă creșterea resurselor disponibile pentru proiectele de dezvoltare prin exploatarea efectului de pârghie pe fondurile publice puse la dispoziție de Uniunea Europeană.
Comisia Europeană, printr-o comunicare către instituțiile legislative europene în octombrie anul trecut, s-a angajat să ducă mai departe proiectul „Inițiativa de obligațiuni pentru proiectul Europa 2020”. Scopul inițiativei este de a facilita finanțarea proiectelor destinate dezvoltării infrastructurilor prin sprijinirea emiterii de obligațiuni de către entități private prin partajarea riscurilor de către instituțiile europene, în special BEI, care se bucură deja de o experiență în acest sector ( la sfârşitul anului 2009 datoria restante a BEI se ridica la peste 300 de miliarde de euro) şi al cărei Consiliu este format din miniştrii de finanţe ai ţărilor membre UE. Obligațiunile susținute de BEI reprezintă deja astăzi o „cvasi-euroobligațiune” (deși vizează proiecte specifice) și, ca atare, vestigii de beneficii similare cu cele ale unei integrări fiscale mai mari. În plus, un fond promovat de BEI cu o garanție comună nu ar implica un dezavantaj pentru țările mai virtuoase. Într-adevăr, orice pierderi realizate ar putea fi alocate conform principiului unde apar. Beneficiile ar fi, de asemenea, împărțite de toate statele membre, inclusiv contribuția preconizată în ceea ce priveşte stabilizarea şi creşterea economică.
E totul lansăm ideea noastră de legături de proiect: transformăm peninsula noastră în cel mai mare dig natural existent, pentru recepția traficului comercial venit dinspre est, ceea ce ar permite o economie de 5 zile de navigatie fata de escalele actuale in porturile din nordul Europei, pentru tranzitul de marfuri in inima Batranului Continent. Un proiect win-win pentru toată lumea, cu activități induse uriașe, cu fonduri private disponibile. Soluții și proiecte care ar putea fi eficiente doar dacă sunt luate rapid. Uniunea Europeană, pentru a rămâne așa, are nevoie de răspunsuri concrete.
