„Un Everest”. Astfel a definit antrenorul albastru Brunel meciul de mâine după-amiază cu Noua Zeelandă. Cel mai înalt munte dintre toate, cel mai greu de urcat, un vârf pe care doar cei mai curajoși nu tremură, dar noi, spune Brunel, „suntem pregătiți pentru cel mai solicitant urcuș care există”.
Da, pentru că despre asta e vorba, o preluare, o încercare (probabil în zadar) de a submina ordinea stabilită: pe de o parte, giganții Noii Zeelande care au zdrobit Scoția în urmă cu câteva zile, pe de altă parte, mica Italia care transpirat pentru a avea mai bine de Tonga, inima imperiului rugby-ului împotriva unei provincii proprii demne.
Așadar, All blacks sunt ceva mai mult decât o echipă, sunt un concept, o marcă înregistrată, sunt, înainte de toate, un fenomen care trece dincolo de sport pentru a deveni cultural (într-un sens mai larg), copleșind fiecare oraș prin care trec cu pasiune, ca vedetele rock în turneu. Ce s-a întâmplat zilele acestea la Roma, literalmente nebun pentru neozeelandezi, într-o lună de miere trecătoare care își va vedea apogeul, chiar mai mult decât în joc, în ritualul Haka care o va preceda.
Ulterior, însă, va mai avea de jucat un singur meci: lovitura de început este așteptat pentru ora 15, pe un stadion olimpic care promite să fie plin. Ultima dată cu All Blacks a fost la Milano, într-un San Siro debordant. Neozeelandezii au câștigat, ça va sans dire, cu 20 la 6.
Ambii antrenori aliniază formații surpriză, Castrogiovanni, Mirco Bergamasco, Orquera, Venditti și Gori revenind pe teren printre azzurri, în timp ce antrenorul Steve Hansen i-a revoluționat aproape complet pe cei cincisprezece care au învins Scoția în ultimul joc: a confirmat singurul Julian Savea. Mulți dintre campionii Noii Zeelande îi vor urmări, inclusiv legendarul căpitan Richie McCaw, care chiar va sta în tribune.
Comparația nu va fi și nu poate fi uniformă. Italia va trebui să încerce să închidă toate spațiile, ținând ritmul scăzut și exploatându-și calitățile, în special mêlée strânsă, sperând să țină pasul în apărare. O victorie este exclusă (în cazul rugbyului, vechea zicală că orice se poate întâmpla pentru că mingea este rotundă nici măcar nu se aplică), dar ceea ce contează cel mai mult este să ieși cu capul sus și demonstrează că această Italia poate concura și cu campionii mondiali. Pentru că provocarea cu cel mai puternic dintre toate (redusă de la 17 victorii și 1 egal în ultimele 18 jocuri) nu este doar o petrecere, ci este cel mai bun mod de a te măsura, precum copiii uriași care își marchează crestăturile înălțimii pe un zid, sperând să se trezească mari.
Formații probabile:
Italia: ferme; Venditti, Benvenuti, Sgarbi, Mirco Bergamasco; Orchestra, Gori; Parisse (cap.), Favaro, Zanni; Minto, Pavanello; Castrogiovanni, Ghiraldini, Lo Cicero. Înlocuitori: Giazzon, De Marchi, Citizens, Geldenhuys, Mauro Bergamasco, Barbieri, Botes, McLean
Noua Zeelanda: Barret; Gear, Conrad Smith, Nonu, Savea; Cruden, Aaron Smith; Citește (căpitan), Câine, Messam; Retallick, Ali Williams; Faumuina, Mealamu, Woodcock. Înlocuitori: Coles, Crockett, Ben Franks, Whitelock, Vito, Kerr-Barlow, Carter, Jane
