Pentru sezonul 2017/2018, Royal Opera House a prezentat un program magnific de opere și balete, dintre care unele au fost transmise și în direct în Italia; pentru 12 iunie viitoare, ultima dată disponibilă, a venit rândul Lacul lebedelor. Emisiunea poate fi văzută de pe un telefon mobil, tabletă, computer, Smart TV sau conectându-se la site www.roh.org.uk unde există mai multe link-uri ale live-ului online și pe Youtube.
Este o nouă modalitate de a răspândi mari spectacole teatrale și muzicale, care de câțiva ani au cucerit deja un public vast, care până atunci a rămas exclus. Este un model care interesează în special tânăra țintă, mai obișnuită cu internetul, streamingul și platformele precum Netflix: este deci o nouă oportunitate de a-și lărgi orizonturile culturale fără a pleca de acasă.
Experiențele anterioare de cel mai mare interes au avut loc cu Coriolanus (2014), în care a jucat Tom Hiddleston, cu„Hamlet (2015), în care a jucat Benedict Cumberbatch, iar cu Richard al III-lea (2016), cu Ralph Fiennes; mari actori pentru drame teatrale cu implicații inovatoare. Datorită acestor exemple inovatoare, mai multe genuri sunt acum transmise în direct cu spectacolul în direct, inclusiv opere și balete.
Din programul Operei Regale din acest an au fost deosebit de reușite Flaut magic, Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, Spărgătorul de nuci și Tosca; pe 12 iunie va avea loc noua producție a lui Liam Scarlett Lacul lebedelor, cu coregrafie de Marius Petipa și Lev Ivanov. Costumul și decorul sunt de John MacFarlane, iar rolul dublu al Odettei și Odilei i-a fost atribuit Marianelei Nuñez, alături de Vadim Muntagirov ca Prințul Siegfried. Inițial, Odette urma să fie interpretată și de Lauren Cuthbertson (excepțională Alice în baletul Wheeldon), dar din cauza unei accidentări starul Royal Ballet a fost înlocuit de Nuñez și Akane Takada.
Povestea este universal cunoscută: în timpul unei călătorii de vânătoare, prințul Siegfried dă peste o fată, Odette, forțată de blestemul unui magician să se transforme în lebădă ziua și înapoi în om noaptea. Cei doi se îndrăgostesc, dar dragostea lor este zădărnicită de răul vrăjitor Von Rothbart, care îl păcălește pe prinț să-și declare dragostea nemuritoare pentru ceea ce crede el a fi iubita lui, când în realitate ea este fiica vrăjitorului, Odile. De durere, Odette moare și prințul o urmează în aceeași soartă, în disperare. Fiecare versiune are propriile sale diferențe și particularități, atât în coregrafie, cât și în complot. În majoritatea finalurilor, Odette moare, uneori cu Siegfried, alteori nu; totuși, în niște balete mai optimiste, cei doi protagoniști supraviețuiesc și reușesc să-l învingă pe Von Rothbart.
În ceea ce privește baletul propriu-zis, gândiți-vă doar la cele mai frecvente variante ale Dansului Spaniol sau a codei Odilei după Pas de deux cu prințul: tot din acest motiv Lacul Lebedelor rămâne una dintre cele mai urmărite capodopere ale baletului clasic, unde toate noile reprezentările conţin noutăţi care merită revăzute. Producția lui Liam Scarlett aduce o trăsătură importantă pe scenă: acordarea de mai multă importanță personajelor.
Majoritatea versiunilor poveștii, de fapt, pot fi urmărite până la schemele de basm identificate de Propp și personajele nu se abat niciodată de la scenariul lor, nu dau dovadă de introspecție și, în afară de cuplul protagonist, rolurile secundare sunt adesea tăiate și pilete. Nu în toate baletele, de exemplu, răpirea Odettei de către magicianul Von Rothbart este prezentată pe scenă ca unul dintre rolurile extinse: anterior, aproape întotdeauna apărea în actul al treilea, ducându-și fiica Odile la balul regal, iar regina mamă l-a primit inexplicabil de călduros.
Vino mai?
Scarlett îl prezintă încă de la primul act ca un consilier perfid și manipulator, care influențează acțiunile celor din jur; poate, va fi explicat și motivul exact al răpirii Odettei, deoarece este de obicei considerat de la sine înțeles. În spectacolul excepțional de la American Ballet Theatre de acum câțiva ani, magicianul era în mod clar îndrăgostit de fată și a încercat să-l omoare pe Siegfried, considerându-l responsabil pentru moartea ei, dar de cele mai multe ori acest detaliu este omis. Pe de altă parte, cine citind o poveste nu apreciază o aprofundare a personajelor? De ce ar trebui să fie diferit într-un spectacol vizual?
De ceva vreme i se dă proeminență rolului răufăcătorului, o figură reevaluată și totodată făcută protagonist și va fi interesant de observat noile aspecte concepute de Scarlett pentru Von Rothbart, unde se va putea și au posibilitatea unei mai mari introspecții a protagoniștilor pentru a-i face mai puțin basm și mai apropiați de public. Finalul nu a fost încă dezvăluit și și acesta ar putea fi un motiv bun pentru a participa la spectacol: un final fericit nu se potrivește prea mult cu voința lui Ceaikovski, dar asta nu înseamnă că nu putem găsi o surpriză în această nouă producție.
Lucrezia Fogagnolo – Master MaSvic – Universitatea Ca' Foscari din Veneția
