Cei mai mari fotbaliști care joacă în Europa au devenit acum adevărate mărci globale. Să o luăm ca punct de plecare Cristiano Ronaldo și Lionel Messi, care ocupă prima și a doua poziție în clasamentul celor mai bine plătiți jucători din lume. Portughezul câștigă 87,5 milioane de euro brut pe an, argentinianul în schimb „doar” 76,5 milioane.
Pe lângă faptul că sunt vedetele a două dintre cele mai importante cluburi din lume – atât din punct de vedere al fotbalului, cât și al afacerilor – sunt și principalele mărturii ale Nike și Adidas. Ce înseamnă acest lucru? Simplu, cele două branduri de top din sectorul de îmbrăcăminte sport și-au încredințat dezvoltarea produsului lor, la scară globală, faptelor lor. Evident, Cristiano Ronaldo și Messi nu sunt două cazuri excepționale.
Din clasamentul oferit de căutarea pentru „Fotbal și finanțe”, relansat de Corriere Economia, se mai remarcă faptul că al cincilea jucător cel mai bine plătit din lume este Ezequiel Lavezzi, o veche cunostinta a campionatului italian, cu un salariu anual de aproape 30 de milioane. Argentinianul a abandonat acum fotbalul european, hotărând să emigreze în Est, și mai precis în— Hebei Fortune. Mișcarea fotbalistică chineză crește progresiv, iar multe dintre cluburile din prima serie încep să atragă interesele jucătorilor care își făcuseră deja cursul în Europa, valorificând o disponibilitate economică aproape nelimitată.
Este Italia? Evident că Juve monopolizează și acest clasament. Perechea de goluri argentiniene, Higuain Dybalaocupa primele doua pozitii. „Pipita” câștigă aproape 14 milioane brut anual, tânărul playmaker puțin sub 13 ani. Pe locul trei cu 12 milioane steagul Romei Daniele de Rossi.
Sunt numeroși factori care determină acest decalaj enorm, din punct de vedere al salariilor, între jucătorii care joacă în Italia și cei care joacă în străinătate. Campionatul italian a pierdut de mult sceptrul celui mai frumos și urmat campionat din Europa, așa cum s-a întâmplat pe vremea lui Platini, Van Basten și Maradona.
De ce? Succese rare la nivel european, nivel scăzut al încasărilor din cauza lipsei de stadioane deținute (cu excepția Juve, Sassuolo și Udinese), valorificare slabă a mărcii și, mai ales, ponderea excesivă a costurilor salariale asupra veniturilor.
Făcând numerele să vorbească, se observă că dacă în Italia, salariile totale se ridică la 1309 miliarde de euro, cu o pondere de 69% din totalul veniturilor, în timp ce în Marea Britanie scenariul este foarte diferit. Salariile au într-adevăr o pondere mai mică (61%) în ciuda unui salariu total egal cu dublu față de cel găsit în Italia, în jur de 2690 de miliarde de euro.
În ceea ce privește veniturile, după cum se poate observa din „raportul de benchmarking” al UEFA din ianuarie anul trecut, în ultimii șase ani Serie A a crescut cu 380 de milioane față de cele aproape 2 miliarde din Anglia, 900 din Germania și 550 din Spania.
În acest context, în Italia ponderea drepturilor de televiziune asupra veniturilor este cea mai mare de până acum, egal cu 50% față de 49% engleză (deși comparația nu rezistă având în vedere disparitatea încasărilor: aproximativ trei la unu), 36% spaniolă și 27% germană.
Datele referitoare la merchandising: această activitate pentru cluburile engleze reprezintă deja, în medie, 44% din cifra de afaceri. În Italia, cluburile se luptă să-și extindă magazinele, iar vânzarea de tricouri false în afara stadioanelor este la ordinea zilei.
Din păcate perspectivele de creștere ale fotbalului italian nu sunt roz: Juventus reprezintă o oază în deșert, atât în ceea ce privește capacitatea organizatorică, cât și managementul mărcii. The stadion deținut este una dintre putinele posibilitati de maximizați veniturile și profiturile. Doar Sassuolo și Udinese, două companii aproape „administrate de familie”, au decis să investească în structură, încercând să crească afacerile conexe prin magazine, restaurante și puncte de merchandising din interiorul stadionului însuși.
Scopul trebuie să fie să structura stadionul pentru segmentul corporateîncercând să-şi sature capacitatea de producţie.
Câteva exemple pentru a înțelege diferențele: Manchester United câștigă anual peste 140 de milioane de euro din vânzarea biletelor pentru meciurile de acasă de pe stadionul său, cu un procent de utilizare a locurilor disponibile egal cu 99,5%. Milan, un club care nu are ce invidia în comparație cu englezii din punct de vedere al faimei și istoriei, câștigă doar 16,7 milioane de euro din jocurile disputate la San Siro - stadion în concesiune - cu un procent de utilizare de 46,6%.
Între 2008 și 2012 în Europa au existat 23 de proiecte noi, în perioada de patru ani 2013-2017 58, Anglia și Germania prezentând 12 și 16 proiecte. În Italia numărăm trei până în prezent, iar cineva încă se întreabă de ce fotbalul nostru continuă să urmărească standardele europene de excelență.
