Proiectul este curatoriat de Helga Prignitz-Poda, autoarea catalogului raisonné al artistului. Expoziția documentează întreaga carieră artistică a Fridei Kahlo reunind capodoperele absolute ale principalelor colecții, colecții publice și private, din Mexic, Europa și Statele Unite.
Expoziția a fost posibilă datorită contribuției Enel în calitate de sponsor principal și datorită sprijinului lui Gioco del Lotto-Lottomatica, Electa, BioNike și Etro.
O mulțumire specială se adresează instituțiilor mexicane sponsor care, cu sprijinul lor generos și decisiv, au făcut posibilă realizarea întreprinderii: Embajada de México în Italia; Agencia Mexicana de Cooperaciòn international para el Desarrollo de la Secretaria de Relaciones Externes (AMEXCID/SRE); Consiliul Naţional pentru Cultură şi Arte (CONACULTA); Institutul Național de Arte Plastice (INBA); Guvernul statului Tlaxcala Instituto Cultural Tlaxcalteca Museo de Arte de Tlaxcala; Banamex. Banca Națională a Mexicului.
Expoziția de la Scuderie del Quirinale face parte dintr-un proiect comun pe care Roma și Genova îl prezintă cu două expoziții majore dedicate operei artistei mexicane Frida Kahlo. „Frida Kahlo și Diego Rivera” la Palazzo Ducale din Genova din 20 septembrie, va povesti cealaltă mare influență care se percepe în arta Fridei, cea care provine din universul ei privat, în centrul căruia își va plasa mereu soțul Diego. .
Peste patruzeci de portrete și autoportrete extraordinare, printre care celebrul „Autoportret cu colier de spini” din 40, niciodată expus în Italia și imaginea expoziției, „Autoportret cu rochie de catifea” din 26, pictat manual doar 19. de ani, primul ei autoportret, realizat pentru iubitul ei Alejandro Gòmez Arias cu intenția de a-l recâștiga, în care este inspirată de Botticelli și Bronzino cu intenția de a face din autoportret o icoană modernă, impregnată de glamour și erotism.
Proiectul este completat de o selecție de desene, printre care „schița în creion pentru tabloul Spitalul Henry Ford (sau Patul zburător)” din 32, celebrul „corset de ipsos” care a ținut-o prizonieră pe Frida imediat după accident și pe care l-a pictat chiar și înainte de a trece la portrete – o piesă unică care se credea pierdută până de curând, și în sfârșit câteva portrete fotografice excepționale ale artistului, în special cele realizate de Nickolas Muray, iubitul Fridei de zece ani, și printre ele „Frida pe banca albă, New York , 1939” a devenit mai târziu o coperta celebră a revistei Vogue.
Nu se poate înțelege opera Fridei Kahlo fără a-i cunoaște viața. Magdalena Carmen Frida Kahlo y Calderón a spus că s-a născut în 1910, în timp ce în realitate s-a născut pe 6 iulie 1907 în Coyoacán (Mexico City). Îi plăcea să se considere fiica revoluției mexicane care a început în 1910 și s-a încheiat în 1917: „M-am născut cu o revoluție. Hai sa recunoastem. În acel foc m-am născut, purtat de imboldul revoltei până a venit vremea să văd ziua. Ziua era fierbinte. M-a inflamat pentru tot restul vieții. M-am născut în 1910. Era vară. În curând Emiliano Zapata, el Gran Insurrecto, avea să se revolte în sud. Am avut acest noroc: 1910 este întâlnirea mea”.
Nu există nicio îndoială că mitul format în jurul figurii și operei Fridei Kahlo (1907-1954) a căpătat acum o dimensiune globală: icoană incontestabilă a culturii mexicane din secolul XX, venerată precursoare a mișcării feministe, marcă de cult al merchandisingului universal. , subiect seducator al cinematografiei de la Hollywood, prima femeie hispanica portretizata pe un timbru postal din SUA, Frida Kahlo se ofera culturii contemporane printr-o legatura inextricabila intre arta si viata, una dintre cele mai fascinante din istoria secolului XX.
Picturile ei nu sunt doar oglinda poveștii ei biografice, marcată de leziunile fizice și psihice suferite în teribilul accident în care a fost implicată la vârsta de 17 ani. Arta ei se îmbină cu istoria și spiritul lumii contemporane, reflectând transformările sociale și culturale care au dus și au urmat Revoluția mexicană. Prin spiritul revoluționar a reinterpretat trecutul indigen și tradițiile populare, codurile de identitate
generatori ai unei fuziuni fără precedent între expresia de sine, limbaj, imagini, culori și simboluri ale culturii populare mexicane. În același timp, Frida este o expresie a avangardei artistice și a exuberanței culturale a vremii sale, iar studiul operei ei ne permite să înțelegem împletirea tuturor mișcărilor culturale internaționale care au traversat Mexicul la acea vreme: de la pauperismul revoluționar la stridentism. , de la suprarealism până la ceea ce decenii mai târziu a luat numele de realism magic.
În expoziție se poate descoperi împletirea cu diferitele mișcări prin combinarea unor picturi ale Fridei cu lucrări ale unor artiști precum Gino Severini, unul dintre autorii manifestului futurist, Carlo Mense, unul dintre exponenții Noului. Obiectivitatea, Roland Penrose, suprarealist de la care Frida ia indiciul pentru Autoportret cu colier de spini și Giorgio De Chirico a cărui artă metafizică și poetică era bine cunoscută de Frida Kahlo. În aprilie 1938, André Breton, teoreticianul suprarealismului, a sosit în Mexic împreună cu soția sa Jacqueline Lamba și a fost oaspete în studioul lui Rivera. Între timp, Frida oferise ospitalitate la Coyoacán revoluționarului rus Lev Troțki și soției sale Natalia, fugind de Stalin, cărora Mexicul le dăduse azil datorită intervenției lui Rivera. În Mexico City, Trotsky, Breton și Rivera au scris Manifestul pentru o artă revoluționară independentă, în care pretindeau libertatea absolută a gândirii artistice.
Breton a recunoscut în picturile lui Frida Kahlo o formă particulară de suprarealism tipică personajului mexican și a semnat Prefața la catalogul expoziției Frida organizată la New York în același an. Acesta din urmă era foarte aproape de mișcarea suprarealistă, de protagoniștii ei, de concepțiile lor despre artă. În 1944 scria: „Suprarealismul este surpriza magică de a găsi un leu într-un dulap în care sigur vei găsi cămăși”, imagine care reprezintă bine ideea lui despre jocul intelectual suprarealist.
Frida a pictat o serie de câteva mici autoportrete, în care și-a îndreptat dorințele spre o lume transcendentă, înfățișându-le în stilul ex votos tradițional. Aceste imagini ar trebui citite nu doar ca o recuperare a unei forme de artă populară, ci și ca dorințe reale care vizează anticiparea destinului. Acest salt către o lume transcendentală dezvăluie în artist un spectru larg de speranțe și dorințe suprareale.
Tema principală rămâne aceea a reprezentării de sine, pe care Frida o elaborează prin limbajele principale ale diferitelor epoci într-un proces în care uită toată paternitatea. Ponderea numerică pe care o asumă genul „autoportret” în producția de ansamblu a artistului redă sensul cu totul aparte pe care l-a reprezentat în transmiterea valorilor iconografice, psihologice și culturale ale „mitului Frida”.
Itinerarul expozițional își propune să prezinte și să aprofundeze producția artistică a Fridei Kahlo în evoluția ei, de la începuturile încă îndatorate noii obiectivități și realismului magic până la renașterea artei folclorice și ancestrale, de la reflecțiile realismului american din anii douăzeci și treizeci. la politicile componente ideologice inspirate de muralismul mexican și expoziția vrea să dea seama de aceste influențe. Va fi deci posibil de admirat alături de lucrările Fridei
Kahlo, într-un itinerariu expozițional unic și rar, o selecție de lucrări ale artiștilor activi în acea perioadă care „au trăit” fizic și artistic aproape de Frida Kahlo, de către soțul ei Diego Rivera, prezintă câteva lucrări semnificative precum, de exemplu: „ Portretul Natasha Gelman” din 1943”, „Nud (Frida Kahlo)” din 1930 și „Autoportret” din 1948; la o selecție de artiști activi în acea perioadă precum: José David Alfaro Siqueiros, Maria Izquierdo, Abraham Angel și alții.
„… Am o bucurie imensă să trăiesc…”
„...răzvrătire cu tot ce te încadenă...”
„…yo soy la dezintegración…”
FRIDA KAHLO
în perioada 20 martie - 31 august 2014
Grajdurile Quirinale – Roma –
Atașamente: 07_Frida Kahlo în cuvinte.pdf
