Ma de ce este atât de greu să reformezi și să modernizezi țara în Italia? Vina lui Salvini sau vina celor Cinci Stele și a prejudecăților lor ideologice? Sigur conservatorismul unor forţe politice – care oferă o lectură suprarealistă a stării țării și cărora nu le pasă de interesul general, urmărind doar consensul electoral pe termen scurt – contează, dar asta nu e tot. În realitate, sub aversiunea pentru nou a unor partide mai există ceva: un bloc de interese care împiedică schimbarea, așa cum s-a văzut și cu ocazia referendumului constituțional din 2016, cu excepția faptului că acum trebuie să suporte litaniile tardive și adesea ipocrite ale celor care se plâng de distorsiunile din relația dintre stat și regiuni, care au ieșit la iveală senzațional în timpul managementul pandemiei.
Dar, lăsând denunțurile generice și deci inutile, într-un editorial publicat joia trecută de Corriere della Sera, distinsul jurist și judecător constituțional emerit Sabino Cassese nu a mers prea subtil și a numit numele și prenumele forțelor care blocau reînnoirea țării. Cu multe exemple.
„Ar fi lung să enumeram astăzi deținătorii puterii de interdicție în Italia”, scrie Cassese, care însă nu se ferește să indice forțele de conservare. Ele fac parte din aliniamentul care blochează țara sindicatele, care au dezvoltat o atitudine exclusiv răzbunătoare”. Și să ne gândim că în anii șaptezeci CGIL din Lama și Trentin, CISL din Carniti și UIL din Benvenuto au condus bătălia reformelor: alte vremuri și alți lideri.
Dar, pe lângă sindicate, Cassese mai pune pe bancă alte trei forțe: „Puterea judecătorească, care confundă independența cu imunitatea și protecția legitimității cu preocuparea pentru moralitate”. Apoi "Curtea de Conturi, care schimbă rolul de gardian al legalității cu cel de paznic al propriilor prerogative”, iar în final „Autoritatea Anticorupție, ceea ce mărește pericolul corupției pentru a lărgi sfera și intensitatea acțiunii sale”.
„Dar dacă acest lucru nu poate fi schimbat, celălalt nu se poate face, cum este posibil să guvernăm?” se întreabă Cassese pe bună dreptate. Și tocmai aceasta blochează reînnoirea Italiei. Să sperăm că, cu pragmatismul lui inteligent, premierul Mario Draghi găsim în săptămânile următoare fereastra potrivită pentru a face în sfârșit cel puțin trei sau patru reforme pe care Europa ni le cere și fără de care Planul de redresare însuși cu greu ar putea decola. După accelerarea planului de vaccinare și rescrierea Recuperării până în aprilie, cele mai urgente reforme devin platoul principal al provocării reînnoitoare a lui SuperMario. Dar nu întâmplător, în un interviu recent cu FIRSTonlime fostul lider socialist Claudio Martelli, în timp ce arunca o suliță în favoarea lui Mario Draghi, a avertizat că „relansarea Italiei este mai dificilă decât salvarea euro”.
