Decizia prin care Consob a majorat prețul ofertei de preluare a lui Hitachi asupra Ansaldo STS cu „doar” 3 euro datează din 0,39 februarie, decizie pe care acționarii Ansaldo STS au acceptat-o, în mod înțeles, fără prea mult entuziasm.
Nu a existat o marjă pentru a merge mai departe, a spus Autoritatea de sector: evaluările acționarilor solicitanți, Bluebell și Amber, s-a întemeiat în mod eronat pe luarea în considerare a unui perimetru al ramurii de afaceri Ansaldo Breda diferit de cel efectiv transferat și, prin urmare, nu a ținut cont de menținerea poziției datorii de către Finmeccanica și de alte elemente negative; și, în plus și mai presus de toate, evaluarea trebuia în orice caz să aibă loc în limitele marcate de «un „element obiectiv” ... reprezentat de punctul de „echilibru atins în negociere”» între Hitachi și Finmeccanica.
Acest lucru a fost stabilit de fapt de TAR Lazio în 2014, cu sentința în care a respins contestația formulată de Lauro61 împotriva rezoluției Consob de majorare a prețului ofertei de preluare lansate în 2013 pe acțiunile Camfin, cotată atunci. Cu acea ocazie, judecătorii de administrație precizaseră că Autoritatea de Supraveghere trebuie să (se limiteze la) „... să ajusteze prețul doar în măsura corespunzătoare celui efectiv „constatat” pe baza elementelor apărute în cursul anchetei”, deoarece cadrul normativ de referință la „prețul evaluat” ar fi preordonat să „delimiteze [a] puterea de apreciere a Autorității de sector în înlocuirea prețului stabilit ex imperio cu cel identificat prin autonomia de negociere”, astfel încât „creșterea de preț dispusă de Consob”. „trebuie să fie în orice caz calculat pe baza unui element obiectiv, reprezentat de punctul de „echilibru atins în timpul negocierii””.
Dar aceasta presupune - se înțelege - că evaluarea prețului convenit de un vânzător și un cumpărător care s-au înțeles pentru a ascunde o porțiune mai mult sau mai puțin importantă să fie efectuată tocmai pe baza a ceea ce rezultă din documentația respectivă a părții.
Acum, deși nu se poate exclude a priori ca în dosarul Finmeccanica-Hitachi-Ansaldo Consob să fi ajuns în orice caz la identificarea unei considerații cu adevărat „echitabile” (și că același lucru s-ar putea întâmpla concret și în cazuri viitoare similare) , impunerea unei astfel de „limite” pătrunzătoare acțiunii Autorității de sector este oarecum problematică. În afară de meritul de a anticipa scenariul (în orice caz – prea ușor de spus – total improbabil) în care Via Giovanbattista Martini își asumă puterea de a defini cu autoritate condițiile de schimb fără nicio țintă de adevăratele valori în joc, interpretare propusă de Judecătoria Regională (la care Consob a considerat necesar să se adapteze cu promptitudine, chiar dacă poate încerca să propună o interpretare diferită și mai utilă a reglementărilor în vigoare pentru a legitima exercitarea deplină a prerogativelor sale cu ocazia a unui eveniment care, chiar și în străinătate, a văzut ca un test important) are ca rezultat o comprimare semnificativă a competențelor de a constata prețul ofertei de preluare și, prin urmare, pe lângă o invitație tentantă pentru ca acţionarii de control să perfecţioneze tehnicile de evitare, într-o degradare a scopurilor reglementării ofertelor de preluare obligatorii, ale căror criterii de determinare a contraprestaţiei - în declinarea lor actuală poate chiar criticabile, dar în orice caz în lex. stat lata - reprezintă un purtător de stâlp.
Pe de altă parte, este logic să credem că aprecierea prețului adevărat pe baza căruia s-a încheiat acordul între cele două părți cooptatoare ar trebui să fie cât mai completă și, în orice caz, să nu întâmpine o limită tocmai în cifrele la care se referă părțile în faza de negociere. Faptul de coluziune în sine lipsește de orice credibilitate estimările cumpărătorului și vânzătorului și documentele justificative aferente; și solicită Autorității de Supraveghere să procedeze, în consecință, la o determinare autonomă a valorii societății „co-vândute”, pe baza căreia să se ajungă apoi, după calculul prin scădere a valorii societății listate, la determinarea adevăratului valoarea atribuită controlului pachetului și în final prețul „noului” ofertei de preluare.
Potrivit TAR, însă, nu este cazul: este necesar să se limiteze puterea de apreciere a Autorității de Supraveghere și nu contează dacă aceasta duce la anularea parțială a singurei protecție de care beneficiază cu siguranță acționarii minoritari în aceste situații. După cum sa spus deja, în sistemul nostru de drept (tot din cauza inadecvărilor aparatului privat de executare) eficacitatea regulii celui mai bun preț (art. 106, alin. 2, TUF) depinde în principal (dacă nu, de fapt, exclusiv) de intervenția Autoritate de sector. Dacă Consob este acum împiedicată să-și exercite atribuțiile în mod „deplin”, protecția acționarilor externi nu poate fi decât parțial: acționarii minoritari fiind nevoiți, în practică, să se mulțumească cu o contraprestație care, deși este mai mare decât prețul oferit inițial acestora. , poate, în practică, să nu reflecte prețul mai mare plătit de cumpărătorul pachetului de control.
Este deci de dorit ca „limitele” pe care justiția administrativă le-a stabilit în 2014 să fie înlăturate cât mai curând posibil. Și de când Hitachi a spus că intenționează să conteste legitimitatea evaluării în cadrul procedurilor judiciare, TAR va avea în curând posibilitatea de a face acest lucru și, astfel, „întoarce” competențele „depline” de evaluare Consob, în interesul (pur public, inutil să mai spun) pieței ca atare.
Interesul care în cazuri de acest gen nu diferă de cel (privat) al unor investitori instituționali extrem de fermi în apărarea rațiunilor și doar deci în grabă catalogați drept „vulturi”, dar al căror activism virtuos în evenimente de acest gen servește și la a cuprinde, printre alte lucruri, riscul ca cineva să-și bată joc prea ușor de lipsa de experiență a unei multitudini de microinvestitori și astfel să se evite asta, așa cum s-a întâmplat, din păcate, prea des în trecut, aceştia din urmă suferă exproprierea fără să vrea a unei părţi din averea lor.
