concedieri
Dintre cele trei întrebări de referendum, cea referitoare la materia concedierilor este astfel structurată încât, în cazul în care „da” va câștiga, disciplina concedierilor instituită de Statutul Muncitorilor din 1970, întărită prin modificarea adusă prin legea nr. 108/1990. Mai mult, această disciplină ar fi aplicabilă oricărui angajator, antreprenor sau nu, cu peste cinci angajați, ceea ce ar reprezenta o noutate absolută pentru sute de mii de companii și aproximativ două milioane de relații de muncă.
În opinia mea, un prim profil de inadmisibilitate al întrebării constă în faptul că aceasta – conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale – ar trebui să aibă un conținut unitar; aici, însă, există chiar trei conținuturi: 1) „Doriți să abrogați partea din Legea Locuri de muncă referitoare la concedieri, aplicabilă angajărilor din martie 2015?”; 2) „pentru cei angajați înainte de martie 2015, doriți să abrogați modificările la articolul 18 cuprinse în legea Fornero din 2012?”; 3) „Doriți că vechiul articol 18, astfel restabilit, să se aplice tuturor angajatorilor care au cel puțin șase salariați?”.
Văd apoi un al doilea profil de inadmisibilitate, poate mai grav decât precedentul, în faptul că această ultimă parte a întrebării nu are ca obiect abrogarea unei legi, ci emiterea unei noi legi, care nu a avut niciodată ca obiect. a existat: printr-o lucrare complexă de foarfece se ia un cuvânt din al optulea paragraf al articolului 18 (cuvântul „cinci” referitor în textul inițial la numărul de angajați ai întreprinderilor agricole cărora li se aplică articolul 18) pentru a-l folosi în contextul unei dispoziții diferite (adică cea care se aplică majorității angajatorilor din afara agriculturii). Pe această parte, referendumul promovat de CGIL devine proactiv. Dar instituția referendumului proactiv a fost respinsă pe 4 decembrie.
Cert este că ipotetica victorie a „daului” la acest referendum ar întrerupe brusc procesul, început cu aproape douăzeci de ani în urmă cu așa-numitul „pachet Treu”, care tinde să facă țara noastră mai atractivă pentru antreprenori și investitori nu. doar prin reducerea poverii fiscale asupra afacerilor și a forței de muncă, a ponderii birocrației și a diferenţialului de cost al energiei în comparaţie cu restul Europei, dar și mai ales prin alinierea dreptului muncii noastre la cele mai bune standarde ale țărilor OCDE. Aceste reguli au vizat să facă piața noastră de muncă mai fluidă și mai capabilă să faciliteze și să sprijine tranziția lucrătorilor de la firme mai slabe la cele mai productive. Victoria „daului” nu ar marca doar o revenire la ordinea de la mijlocul anilor XNUMX, ci și o rigidizare a pieței noastre de muncă în raport cu această ordine.
Bonuri de angajare
Întrebarea vizează abrogarea celor trei articole ale decretului legislativ nr. 81/2015 care cuprind reglementarea muncii accesorii. Această formă de raport de muncă (de exemplu: defrișarea unei pivnițe, recoltarea măslinelor în câteva zile, o serie de ședințe private de îndrumare) nu necesită împliniri formale tipice muncii obișnuite: cu cupoane, sau vouchere, achiziționate la la poștă, la bancă sau chiar la tutun, obligația de contribuție la asigurările sociale este îndeplinită automat.
În acest sens, cred că toată lumea, chiar și promotorii referendumului, ar fi de acord în mod pașnic asupra fiecăreia dintre aceste două afirmații: A) „Vochetele de muncă îndeplinesc o funcție pozitivă dacă scot în evidență munca nedeclarată, asigurând o mai mare transparență și protecție persoanei. implicat"; B) „Vochetele de muncă produc un efect negativ dacă permit transformarea muncii obișnuite în muncă auxiliară cu scăderea în consecință a standardului de tratament al persoanei implicate”. Dacă suntem de acord cu ambele declarații, problema nu poate fi rezolvată prin noi reguli sau abrogari. Problema constă doar în a stabili care parte din cele 115 milioane de tichete de 10 euro utilizate în ultimul an se încadrează în cazul A și care parte în cazul B. Acest lucru se poate stabili doar cu studiile de teren necesare. După efectuarea acestei evaluări, a discuta ce trebuie făcut într-un mod pragmatic va fi mult mai ușor și mai productiv.
Achiziții
În ceea ce privește întrebarea privind licitațiile, se urmărește desființarea modificării articolului 29 din așa-numita Lege Biagi din 2003, privind solidaritatea pasivă între client și antreprenor față de muncitori, stabilită prin legea Fornero din 2012. Modificarea care ar suprimat constă în: a) permiterea contractelor colective naționale să reglementeze diferit materia, după modelul așa-numitei „garanții flexibile”; b) prin prevederea ca salariatul angajat de antreprenor să poată acţiona împotriva clientului pentru plata creditului acestuia numai după ce acţiunea împotriva antreprenorului a dat un rezultat negativ, din cauza inadecvării bunurilor sale.
În general, caracterul obligatoriu al unei prevederi de protecție servește pentru a împiedica lucrătorul individual să renunțe la acea protecție din cauza lipsei de informații sau a unui dezechilibru în forța contractuală. Dar când este organizația colectivă cea care negociază, și în special uniunea națională a sectorului, pe de o parte, relația de putere contractuală dintre părți este reechilibrată; pe de altă parte, pentru a negocia din partea lucrătorilor există o echipă de experți reprezentanți, capabili să aprecieze dacă, în circumstanța dată, renunțarea la o anumită protecție poate fi acceptată pentru a crește oportunitățile de angajare (de exemplu, în cazul relevante aici: pentru activarea unui contract care altfel ar putea fi pierdut). Tehnica de reglementare adoptată prin legea nr. 92/2012, care poartă denumirea de „garanție flexibilă”, se practică în mod normal în sistemul nostru juridic încă de la sfârșitul anilor șaptezeci și urmărește refacerea unor spații sistemului relațiilor sindicale care altfel ar fi comprimate necorespunzător de rigiditatea Legea.
