În speranța că investițiile în știință și cercetare ale companiilor farmaceutice pot învinge rapid virusul responsabil pentru situația tragică a sănătății care afectează întreaga lume, este timpul să concentrăm cea mai mare atenție a guvernelor și a claselor conducătoare asupra ce va trebui făcut pentru a relansa economiile care au înregistrat o scădere semnificativă în toate țările, chiar dacă intensitatea diferă de la stat la stat.
Italia se numără printre țările care au înregistrat o scădere foarte puternică a PIB-ului și care se așteaptă să piardă în jur de 2020-9% din PIB pentru tot anul 10. Și asta fără a putea evalua încă pe deplin deteriorarea celui de-al doilea val a pandemiei care ar putea fi mult mai grea decât ne-am imaginat astăzi, mai ales dacă s-ar ajunge la condițiile de izolare în toiul sărbătorilor de Crăciun.
Europa a făcut un pas uriaș înainte cu acordurile din iulie spre o mai mare responsabilitate comună pentru redresarea și creșterea țărilor individuale. Dar acum depinde de guvernele naționale să stabilească planuri de redresare și reformă că acestea sunt conforme cu obiectivele indicate de Bruxelles și eficiente în ceea ce privește necesitatea creșterii ratei potențiale de creștere, în special în acele țări care în ultimele decenii nu au reușit să țină pasul cu țările mai avansate. Și printre aceștia, Italia, împreună cu Grecia, aduce în spate.
Sunt multe lucruri de făcut și termene limită strânse. Pentru a da o mână de ajutor autorităților politice în identificarea procedurilor corecte de urmat și, în același timp, a oferi opiniei publice un „cadru de control” util pentru urmărirea alegerilor guvernamentale, doi savanți, Marco Buti și Marcello Messori au publicat pe site-ul Școlii de Economie Politică Europeană LUISS, o lucrare amplă în care se concentrează problemele și potențialul fondurilor puse la dispoziție de UE cu Next Generation EU și, în special, cu Facilitatea de recuperare și reziliență (RRF), care reprezintă aproximativ 90% din totalul programului respectiv.
În termeni generali, Buti (care, pe lângă predarea la LUISS, este șeful de cabinet al eurocomisarului Gentiloni la Bruxelles) și Messori subliniază două aspecte: Italia nu întârzie în mod deosebit să-și prezinte planurile la Bruxelles, dar impresia este că operează într-un mod oarecum confuz și netransparent. În al doilea rând, acum este clar că succesul întregului program european va depindefolosește pe care Italia va face din acești bani si prin succesul care se va inregistra in realizarea obiectivului de crestere a ratei noastre de crestere. Pe scurt, pasul înainte spre crearea unui adevărat minister al economiei europene, care vede încă atâția dușmani aliniați, va depinde foarte mult de ceea ce va putea face țara noastră în următorii 5-6 ani.
Lucrarea LUISS nu ascunde dificultățile. THEPlanul italian trebuie să-și stabilească trei obiective care sunt, cel puțin parțial, în contradicție între ele: susținerea creșterii, asigurarea dezvoltării sociale în echitate, menținerea gestionării echilibrate a datoriei publice. Acesta din urmă este un aspect care a fost în mare măsură neglijat în ultimele luni de o mare parte a Guvernului și de opinia publică, inclusiv de cea calificată.
Planul trebuie să poată selecta o serie de proiecte capabile să elimine în primul rând blocajele care au împiedicat țara noastră să crească într-un ritm adecvat în ultimii douăzeci de ani. În același timp și într-un mod sinergic, trebuie să înceapă un plan de reformă și investiții care operează pe priorități foarte specifice. Totul trebuie să fie legat de o guvernare adecvată bazată pe o sală de control centrală dotată cu puteri adecvate și care poate selecta proiecte, se ocupă de demararea activităților și urmărește execuția acestora. Pentru a face toate acestea ar fi necesar cel puțin să începem un proces de reforma Administratiei Publice concepute pentru trepte succesive şi cele reforma justitiei. Trebuie menționat – și aceasta este o notație pe care nimeni nu a făcut-o până acum – că o parte din fondurile europene pot fi „înlocuitori” fondurilor naționale, care oferă Guvernului nostru oportunitatea de a avea resurse eliberate din angajamentele anterioare pentru a le folosi în mod adecvat pentru a sprijini proiectele de dezvoltare.
Dar Guvernul nu pare să aibă luciditatea și hotărârea de a profita de această ocazie pentru a ne relansa economia. Este evident că majoritatea miniștrilor sunt angajați în stăpânirea pandemiei, dar rămâne faptul că metoda aleasă de premierul Conte pentru Planul de redresare, de acționează în umbră pentru a nu stârni invidie și pofte în lumea politică pestriță, are dezavantajul de a nu trezi în masa cetățenilor coeziunea și încrederea într-un proiect de reînnoire a țării și relansarea lui pe scena internațională.
Măsurile de urgență sunt încă criticate, ca inevitabile, în timp ce nimeni nu poate privi dincolo de nas. Riscul este să să nu folosească banii UE sau să-i folosească pentru proiecte care vor avea un impact redus asupra competitivităţii şi, prin urmare, asupra creşterii. Nu se mai vorbește despre restul reformelor necesare indicate de mai multe ori de Bruxelles. Într-adevăr, riscul este ca în multe domenii, de la piața muncii, la pensii, la prezența statului în conducerea companiilor, să mergem exact în direcția opusă a ceea ce au sperat autoritățile și investitorii europeni. Încă o dată, politica proastă riscă să risipească oportunitățile oferite țării, condamnându-și cetățenii la o tristă stagnare.
