Summitul european privind Fondul de redresare începe, cel puțin, în sus pentru Italia. După o zi de certuri, șefii de stat și de guvern nu au ajuns la nicio concluzie: dimpotrivă, dacă este posibil chiar s-au distanțat de ideea unui acord. În acest moment, așadar, nimeni nu poate spune nici care va fi cuantumul Fondului de Recuperare, nici cum va funcționa guvernanța, adică mecanismul de aprobare a planurilor naționale de reformă în baza cărora, din 2021, fondurile vor fi distribuite. După o noapte nereușită, pornim din nou de la o întâlnire restrânsă între Germania, Franța, Olanda, Italia și Spania.
FONDURI DE RECUPERARE: GUVERNANȚĂ
- „Frâna de urgență” propusă de Michel
Vineri seara, președintele Consiliului European, Charles Michel, de comun acord cu actualul președinte al UE, Angela Merkel, a adus la masă o propunere de compromis. Principala noutate este introducerea așa-numitei „frâne de urgență”. În cadrul acestui mecanism, aprobarea planurilor naționale de reformă ar fi responsabilitatea Ecofin (întâlnirea miniștrilor de finanțe din UE), dar – în caz de dezacord – fiecare țară ar avea puterea de a transfera discuția Consiliului European. Șefii de stat și de guvern nu ar vota planul unic, dar discuția ar avea totuși greutate politică și ar încetini procedura. Activarea „frânei” ar fi posibilă atât în faza de aprobare a PNR, cât și în debursarea ulterioară a fondurilor.
Păcat că propunerea lui Michel a fost respinsă atât de Italia, cât și de Țările de Jos, din motive opuse.
- Poziția Italiei
Ipoteza unei „frâne de urgență nu este prelungită - a spus premierul, Giuseppe Conte, la finalul lucrărilor - Din acest motiv am prezentat o propunere italiană alternativă care urmărește să dezvolte o implicare și a Consiliului, dar cu respect a prerogativelor Comisiei, care, pe baza previziunilor comunitare, este responsabilă de execuția bugetului. Nu putem face compromisuri: este o funcție pe care tratatele o atribuie Comisiei”.
- Dreptul de veto solicitat de Olanda
Premierul olandez, Mark Rutte, în schimb, cere nu numai ca aprobarea planurilor naționale de reformă să fie încredințată în întregime Consiliului European, ci și ca este necesară unanimitatea pentru undă verde. În acest fel, fiecare membru ar avea drept de veto asupra strategiilor tuturor celorlalți și ar putea bloca acordarea ajutorului către țările a căror linie politică nu o împărtășește. O structură de guvernare care să permită nordicilor să impună măsuri nepopulare în rândul mediteraneenilor: în cazul Italiei, în primul rând reformele muncii și pensiilor (cu întreruperea cotei 100 și adio complet de la vechiul sistem de salarizare, încă în vigoare pentru contribuţiile plătite înainte de 1995).
- Ciocnirea în Consiliu
Nimănui nu-i place propunerea olandeză (nici măcar celelalte trei țări frugale: Austria, Suedia și Danemarca), dar Merkel a ținut ipoteza pe masă evitând parteneriatul cu liderii Italiei și Spaniei. Ore în șir Conte și Sanchez s-au certat cu Rutte: „Propunerea lui – a spus Conte – este incompatibilă cu tratatele și impracticabilă la nivel politic”. Roma și Madrid au ajuns să amenințe cu vetoul asupra reduceri, adică reducerile către țările din Nord la bugetul UE, care pentru Olanda valorează în jur de un miliard și jumătate de euro.
FONDUL DE RECUPERARE: DOTAREA FINANCIARĂ
- Mecanismul (paradoxal) 30%.
Dar asta nu este tot: liderii europeni nu sunt de acord și asupra dotării financiare care trebuie atribuită Fondului de Recuperare și asupra criteriilor de debursare a banilor. Propunerea lui Michel prevede acordarea ultimelor 30% din resurse pentru proiectele care încep în 2023, dar numai dacă creșterea PIB-ului a fost redusă în ultimii doi ani. Altfel, paradoxal, banii ar rămâne la Bruxelles. Nici măcar mediteraneenilor nu le place acest mecanism, Italia în frunte.
- Şanţul italian
Totuși, cea mai delicată bătălie (și semnificativă în fața opiniei publice) se referă la cantitatea totală de resurse. Conte se apără abordarea Comisiei: 750 miliarde, dintre care 500 sub formă de granturi și 250 în împrumuturi. „Este o problemă simbolică – spune premierul italian – un semnal pe care nu putem să nu-l dăm: nu vreau să renunț la asta”. Cu toate acestea, există puține speranțe de a păstra cifra inițială.
- Cerințele nordicilor
Premierul finlandez, sprijinit de Frugals, cere să reducă transferurile nerambursabile la mai puțin de jumătate, în timp ce Germania și Franța apără cele 500 de miliarde (care corespund planul prezentat de Merkel și Macron chiar înainte de propunerea Comisiei), dar sunt dispuși să reducă împrumuturile.
Problema este că Olanda nu renunță la nimic și pentru Rutte, teoretic, o amânare a negocierilor până în septembrie nu ar fi o tragedie. Conte, dimpotrivă, se grăbește să închidă până în iulie pentru a evita ca restul verii să fie vizat de opoziție și de piețe.
