În mai puțin de cinci luni vom vota pentru reînnoirea Parlamentului European. Acesta este un test important pentru cele două partide principale care sunt la guvernare, dar și pentru cele din opoziție. Primii, Partidul Democrat și noul partid al lui Angelino Alfano, Nuovo Centro Destra, se declară pro-europeni, chiar dacă nu ratează niciodată ocazia de a repeta că „această Europă trebuie schimbată”. Acestea din urmă însă, Mișcarea Cinci Stele, Lega, Sel și Forza Italia, se pregătesc să desfășoare o campanie electorală cu tentă naționalistă.
Într-un anumit punct, totuși, pare să existe o convergență substanțială de opinii: Pactul fiscal - semnat în 2012 de guvernul Monti - trebuie revizuit, dacă nu chiar desființat, așa cum a propus Beppe Grillo. Noile reguli sunt văzute ca un obstacol în calea creșterii economice. Începând cu cel privind datoria (articolul 4) care obligă cele 25 de țări semnatare (Regatul Unit și Republica Cehă nu au aderat) să își reducă datoria cu o douăzecime pentru partea care depășește pragul de 60 la sută din PIB. Aceasta ar însemna o reducere de 45-50 de miliarde pe an pentru Italia, pentru un total de aproximativ 900 de miliarde de euro în următorii douăzeci de ani.
Daca astea sunt cifrele, s-ar crede ca cine a semnat Pactul Fiscal era in pragul nebuniei. În realitate, nu este cazul. Și, de fapt, o lectură atentă a Tratatului arată că reducerea datoriilor solicitată Italiei nu se ridică la 50 de miliarde pe an, ci la maximum 7 miliarde, care urmează să fie făcută o singură dată. Să vedem de ce.
Pentru a evalua respectarea legii, nu trebuie luată în considerare doar reducerea cu o douăzecea parte – în medie pentru ultimii trei ani – din datoria reală (așa-numitul criteriu retrospectiv). Se poate lua în considerare și ciclul economic (criteriul ciclului) și/sau tendința preconizată a datoriei în cei doi ani de la aplicarea regulii (criteriul prospectiv). În esență, regula datoriei impune respectarea a cel puțin unuia dintre cele trei criterii de mai sus.
După ce am clarificat acest aspect, să venim la cazul italian. Pe baza previziunilor cuprinse în Nota de actualizare a Documentului Economic și Financiar - publicată de Ministerul Economiei și Finanțelor în octombrie anul trecut - atât criteriul de ciclu, cât și cel prospectiv sunt pe deplin respectați. Oricine este la guvernare - sau care a fost în luna octombrie - nu are deci de ce să-și facă griji.
Pe de altă parte, nici cei care nu cred în tabloul macroeconomic pregătit de tehnicienii Trezoreriei nu trebuie să-și facă prea multe griji. Folosind previziunile Comisiei Europene publicate în toamna anului trecut (datoria în 2015 egală cu 133,1% din PIB și excedent primar structural egal cu 4,6%), respectarea regulii datoriei bazată pe criteriul ciclului economic necesită o reducere inițială de puțin sub jumătate punct de PIB, aproximativ 7 miliarde de euro. O cifră mult mai mică decât cele 50 de miliarde rezultate din aplicarea criteriului retrospectiv.
Prin urmare, noua regulă fiscală este mult mai puțin strictă decât este prezentată de obicei în dezbaterea politică. Nu numai pentru că – după cum am văzut – este evaluat pe baza a trei configurații diferite de datorie. Dar și pentru că, în cazul unei încălcări, gradul de severitate al procedurilor de sancționare este mai mic decât cel prevăzut de regula echilibrului bugetar, care impune ca deficitul public (net de ciclu) să nu depășească 0,5% din PIB Într-adevăr, tratatul stabilește că, pentru a decide cu privire la existența unei datorii excesive, Comisia și Consiliul iau în considerare anumiți „factori semnificativi”, inclusiv creșterea potențială, productivitatea totală a factorilor, tendințele economice, dar și nivelul soldului primar, evoluția cheltuielilor contului curent și de capital și a contribuțiilor financiare în sprijinul solidarității internaționale și a realizării obiectivelor de politică ale Uniunii. În plus, o minoritate calificată de voturi în cadrul Consiliului poate întotdeauna bloca o propunere a Comisiei de a sancționa o țară pentru reducerea suficientă a datoriilor; în cazul unui deficit excesiv, pe de altă parte, este necesară o majoritate calificată (principiul majorității inverse, articolul 7). Practic, în contextul actual, cea mai semnificativă constrângere impusă de Compact Fiscal este cea a unui buget echilibrat, pe care, de altfel, Italia aproape l-a realizat în 2014 (0,7 la sută, conform estimărilor Comisiei Europene).
În general, se creează un alarmism nejustificat despre mărimea reducerii datoriei publice, poate instrumental pentru cei care nu prea vor să reducă cheltuielile publice, nici măcar cu acele 7 miliarde de euro. Printre altele, cei care doresc desființarea Compactului Fiscal s-au exprimat adesea și în favoarea mutualizării datoriei publice în Europa (a se citi Euroobligațiuni). Greu de găsit coerență între aceste două cereri.
