Cea mai recentă „Analiză a sectoarelor industriale” a Prometeia și Intesa Sanpaolo descrie situația companiilor italiene de producție care, la patru ani de la începutul crizei, se află în fața unei răscruce: să relanseze sau să piardă totul.
Realitatea rece a numerelor este cea care dezvăluie complexitatea situației. De altfel, dacă în 2012 industria italiană se va confrunta cu scăderea cifrei de afaceri prognozată în cel mai recent Raport „Analiza sectoarelor industriale” al Prometeia și Intesa Sanpaolo – peste 5% la prețuri constante – peste 10% dintre companiile italiene s-ar putea găsi într-o stare de ilichiditate gravă (adică atunci când lichiditatea corporativă nu este capabilă să acopere obligațiile companiei fluxul de numerar), o anticamera pentru faliment sau pentru injectarea extraordinară de resurse financiare proaspete. De fapt, aproape o treime din firmele nelichide au intrat în situație de neplată în ultimul deceniu.
Un număr de companii „la risc” nu prea departe de cel din perioada de doi ani 2008-'09, când, însă, scăderile cifrei de afaceri au fost de trei ori mai mari, demonstrând cât de multe dintre limitele competitive structurale ale industriei italiene nu au au fost rezolvate și astăzi sunt agravate de concurența globală din ce în ce mai mare.
Procentul de companii aflate în condiţii grave de lipsă de lichiditate la sfârşitul anului 2012 identifică în mod clar diferitele tipuri de sectoare și caracteristicile companiilor: producătorii de bunuri de larg consum și cei mai legați de lumea construcțiilor sunt de fapt cei cu cele mai mari dificultăți, afectând aproximativ una din cinci companii din industria auto, mobilă și in produse si materiale pentru constructii, in special de dimensiuni reduse.
Pentru aceleași sectoare și companii, procentul situațiilor problematice la sfârșitul anului 2012 l-ar putea chiar depăși pe cel din 2009, cu repercusiuni inevitabile și ajustări în scădere a numărului de operatori și a nivelurilor de ocupare. În schimb, sectoarele lanțului de aprovizionare electrotehnică și unele produse tipice Made in Italy, cum ar fi moda și alimentația, ar prezenta cele mai bune situații, în special în companiile mai mari, capabile să concureze pe piețele internaționale cu marca, servicii de suport și rețele comerciale cu doar 5% din companii în condiții dificile.
în ciuda ajutorul oferit de pieţe în perioada de doi ani 2010-'11, cu recuperarea cererii în majoritatea sectoarelor și țărilor, companiile italiene nu au reușit, de fapt, să-și îmbunătățească profitabilitatea. Tot din Raportul „Analiza sectoarelor industriale” realizat de Prometeia și Intesa Sanpaolo, din observarea unui eșantion mare de situații financiare aferente anului 2011, reiese că marjele medii ale industriei italiene au suferit scăderi consistente și larg răspândite în cea mai mare parte a producției. sectoare și tipuri de afaceri. Un sacrificiu, cel al marjelor, care deși pe de o parte a permis multor companii să rămână pe piață prin reluarea proceselor de producție după oprirea din 2009, pe de altă parte a compromis însă echilibrul financiar deja fragil al multora dintre ele și (re)subliniat rolul încă strategic al factorului preț atunci când nu sunt disponibile alte pârghii competitive.
Doar în câteva cazuri, reprezentate de sectoare lider ale industriei italiene pe piețele externe si din companii mai internaţionalizate, renunțările în materie de marje implementate pentru a apăra sau cuceri acțiuni pe piețele mondiale pot fi în schimb interpretate ca un pariu pe viitor și nu ca o mișcare dictată de instinctul de supraviețuire.
Prin urmare, apare nevoia și urgența ca o mare parte a industriei italiene să dezvolte noi strategii prin sprijinirea investițiilor organizaționale, productive și comerciale, din ce în ce mai mult la scară internațională. Cu toate acestea, subțierea resurselor financiare ale multor companii necesită ajutor extern pentru implementarea acestor inovații: rolul de credit este deci crucial, dar la fel este și cel al politica industriala care poate promova ca paradigmă exemplele virtuoase care nu au lipsit nici în această fază.
Cazuri concrete, de companii care au reușit să îmbine eficiența și dezvoltarea, creșterea și atenția față de muncitori și mediu, unite prin utilizarea tuturor pârghiilor strategice disponibile și deci printr-o viziune largă și completă a problemelor critice și a posibilelor soluții.
Din povestea zbuciumată post-Lehman Brothers se pot desprinde două lecții: prima este că cazurile câștigătoare, precum și cele învinse, sunt prezente în toate sectoarele industriale și includ toate tipurile de companii, după mărime și proiecție internațională. Prin urmare, rețeta de a reveni pe calea posibilului declin al producției nu este unică, ci trebuie să fie cea mai posibilă cu ingredientele disponibile.
Dintre ingrediente, și ne aflăm la a doua lecție, cea a managementului financiar al facerii afacerilor nu poate fi ignorată, fiind considerată din toate punctele de vedere o pârghie strategică suplimentară la îndemâna companiilor pentru atingerea obiectivelor lor.
Este încă un pariu pentru economia țării noastre, care va necesita angajamentul tuturor pentru a reuși pune tot ce este mai bun pe care Italia industrială are de oferit pe platoul concurenței globale. A ridica sau a pierde totul, înainte de următorul „rien ne va plus".
