În Italia, la zece ani de la reforma pensiilor suplimentare, care a introdus mecanismul „consimțământului tăcut” pentru transferul indemnizației de concediere către fondurile de pensii, s-au înregistrat progrese semnificative. Activele administrate de pensiile suplimentare aproape s-au triplat (de la 52 de miliarde de euro la peste 150 de miliarde) iar membrii s-au dublat (de la 3,2 la 7,8 milioane).
În ansamblu, resursele acumulate de schemele de pensii suplimentare reprezintă aproximativ 9% din PIB și 3,6% din activele financiare ale familiilor italiene, valoare care este încă scăzută chiar dacă mai mult decât dublu față de 2006. Înainte de începerea reformei, la la sfârşitul anului 2006, aceste procente au fost egale cu 3,5%, respectiv 1,5%. Față de forța de muncă, o audiență potențială de 25,8 milioane de unități, rata de participare la pensiile suplimentare a ajuns la 27,8%.
Mai presus de toate, lucrătorii care aparțin grupelor de vârstă mai înaintate pot conta pe o acoperire de securitate socială de nivel doi. În absența intervențiilor care să contracareze declinul demografic și în prezența unor incertitudini considerabile privind ocuparea forței de muncă, perspectivele pentru bunăstarea tinerilor mileniali prezintă probleme critice. Ratele scăzute de înlocuire care decurg din contribuțiile discontinue sunt asociate cu o participare redusă la sistemul de pensii suplimentare. Doar 15% din forța de muncă cu vârsta sub 35 de ani este înscrisă într-o schemă de pensie suplimentară.
Opțiunile de investiții ale fondurilor de pensii italiene favorizează activele autohtone care, cu un stoc de 35 de miliarde de euro (din care 31 de miliarde de euro titluri de datorie publică italiană), se ridică la puțin sub 30% din total. Pe de altă parte, componenta de împrumut adresată companiilor italiene pare a fi mult mai mică, însumând un total de 3,4 miliarde de euro. Contribuția fondurilor de pensii la acoperirea nevoilor financiare ale companiilor italiene pare limitată prin comparație internațională.
Pentru a canaliza o mai mare parte a economiilor de pensii în economia reală italiană, este necesar să se depășească anumite limite tehnice și să se încurajeze, printre altele, investițiile în instrumente precum fonduri închise prin care să investească în capital privat, mini-obligațiuni și energiile regenerabile, prezente doar marginal în portofoliul unor fonduri de pensii preexistente.
