De astăzi, asta ar fi o remiză. După atâtea depășiri și contradepășiri, care l-au văzut mai întâi pe Hollande plecând în fugă, apoi pe Sarkozy și-a revenit, iar recent candidatul socialist a recăpătat avantajul (chiar și în proiecțiile pentru turul doi acum sigur), sondajele arată acum cei doi pretendenți principali la funcția de președinte al Republicii Franceze se potriveau exact.
Potrivit celui mai recent sondaj, lansat în această dimineață de Ipsos/Business, președintele în funcție Nicolas Sarkozy și contestatorul (și favoritul) François Hollande, ambii au pierdut câteva puncte procentuale de aprobare față de ultimele previziuni, văzând că 27% din intențiile de vot în primul tur pentru fiecare. În turul doi, însă, potrivit Le Monde, candidatul de stânga ar crea un vid: 56% față de 44% din ultimul chiriaș al Elysée-ului.
Se confirmă că a treia roată nu este nici centristul Bayrou (care se concentrează lent pe indeciși), ferm la aproximativ 10% din intențiile de vot, nici candidatul de extremă stânga Jean-Luc Mélenchon (care a depășit propunerea lui Hollande, considerată deja disproporționată). de mulți, să impoziteze veniturile de peste un milion la 75%: cotă de impozitare 100% peste 350 de euro și pensia la 60 de ani!), stabilă la un surprinzător 14,5%: în schimb este fiica artei Marine Le Pen, candidată a Front National de extremă dreapta, care - așa cum a făcut-o de mai multe ori tatăl ei Jean-Marie - a stânjenit Franța cu 15,5% a consimtamanturilor declarate in prezent. De data aceasta însă, „riscul” unei promovări senzaționale în turul doi pare să fi fost dejucat convenabil: va fi Sarko-Hollande, la ultima suflare.
Dar cum s-a trezit Franța la cinci zile după vot? În primul rând, cu câteva interviuri care provoacă discuții. Foarte tare cel lansat ieri de François Hollande la Financial Times, ceea ce sugerează, în cazul din ce în ce mai probabil al unei schimbări a gărzii la Paris, una confruntare deschisă între noul guvern de stânga și Banca Centrală Europeană, acuzat de Hollande că nu a intervenit suficient de forțat pentru a evita obligația Greciei. Liderul socialist a reamintit, de asemenea, atmosfera care a însoțit triumful istoric al lui François Mitterand în 1981, apoi reales șapte ani mai târziu: Hollande se simte gata să repete această exploatare și să devină al doilea președinte socialist din istoria celei de-a cincea Republici Franceze. Carisma nu este încă cea a fostului președinte omonim, dar deja suficientă pentru a-și cuceri succesorul.
Într-adevăr, într-un interviu cu Le Parisien, Jean-Luc Barré, biograf al Jacques Chirac (președinte de dreapta din 1995 până în 2007 și cofondator în 2002 cu Sarkozy al partidului UMP), a declarat că fostul șef al statului a decis deja că își va „trăda” protejatul și îl va vota pe Hollande.
Pentru a certifica că acesta nu este cel mai bun moment al campaniei electorale a lui Sarko sunt atunci acuzațiile de cooperare cu dictatorul de atunci al Libiei Muhammar Gaddafi au ajuns pe capul președintelui în exercițiu în cartea adevărului a lui Anne Lauvergeon, fost numărul unu al grupului nuclear transalpin Areva. Lauvergeon îl acuză pe Sarkozy că a semnat un acord de colaborare nucleară în 2007 și că a încercat să vândă una sau mai multe centrale colonelului libian pentru suma de două miliarde de euro. Toate acestea, conform scenariului impecabil pre-electoral, au fost negate cu promptitudine de persoana în cauză.
Totuși, argumentul nu ar trebui să șocheze electoratul mediu francez: provocarea, așa cum se știe de luni de zile, se joacă în întregime pe criză, pe muncă și mai ales pe rolul internațional al Franței. Din acest punct de vedere, candidatul de centru-dreapta a răspuns indirect la France Inter la poziția dură a lui Hollande față de BCE: Sarko a decis acum să joace rolul de moderator, solicitând un „dialog senin” cu banca continentală. Așadar, în timp ce stânga strigă să revizuiască Pactul Fiscal, Sarkozy, care a semnat acel pact, nu se poate limita decât la a spera la o aplicare mai flexibilă.
Dar care dintre cele două interpretează cel mai bine sentimentul francezilor? Conform cifrelor, ar trebui să fie statornicia lui Hollande care călărește valul opiniei publice, ceea ce este confirmat de un fapt: cei doi outsideri, Le Pen și Mélenchon, sunt ambii puternic anti-europeni (ca să nu mai vorbim de eurofobi) și combină 30% din intențiile de vot în sondaje. Prin urmare, aproape un francez din trei este ostil Europei. Ar putea fi aceasta cheia pentru a sta la Elysium?
Între timp, un lucru este cert: întrebarea privește îndeaproape Italia, care își va putea găsi astfel un aliat împotriva intransigenței Bundesbank. De fapt, oricine va câștiga alegerile, Franța nu mai este umărul puternic al Berlinului, iar criza acestuia îl îndepărtează din ce în ce mai mult de Brandenburg pentru a-l apropia de vânturile recesiunii din Marea Mediterană.. După ce a pierdut triplul A în ianuarie, diferența dintre obligațiunile guvernamentale transalpine și cele germane, care s-a situat în jurul parității aproape tot anul 2011, este acum constant peste 120 de puncte de bază. Cu atât mai mult motiv pentru a lua calea rigoarei, cerând totuși timp și clemență de la fostul aliat de fier. Riscul este însă ca, în cazul unei victorii socialiste, Germania să se întărească și mai mult.
SONDAJ: Cu cine ai vota? Clic qui să participe
