La sfârșitul anului 2010, grupul Premafin Finanziaria Holding controla Fondiaria-Sai cu 53% din acțiuni și Milano Assicurazioni cu 64%. La randul sau, grupul era condus de familia Ligresti, ai carei membri ocupau functia de director general si vicepresedinti. Din situațiile financiare consolidate și intermediare la 30 iunie 2011 reiese că la această ultimă dată capitalul propriu, adică capitalul de risc, era egal cu 2.295 milioane, corespunzând la 5 la sută din totalul activelor și că ponderea Ligrestilor, 314 milioane, reprezenta doar 7 la mie din active.. Dintre aceste două procente, cel foarte grav nu era atât de 5 la sută din capitalul propriu, în condițiile în care în Assicurazioni Generali indicele de independență financiară este același, ci mai degrabă 7 la mie în mâna acționarului de referință, un împărtășește acum impalpabil.
La sfârșitul anului 2010, veniturile tehnice totale ale grupului Premafin se ridicau la puțin peste 10 miliarde, egal cu o șesime din cifra de afaceri a Generali.. În ultimii cinci ani, tot datorită unor achiziții corporative, incidența claselor de viață ale Premafin a crescut de la 24 la 34 la sută din veniturile totale, în detrimentul claselor generale. Acest lucru nu a fost însă suficient pentru a compensa pierderea acestuia din urmă, atât pentru că această pierdere a crescut de avalanșă, acumulând 1.300 de milioane în perioada de doi ani 2009-2010, cât și pentru că rezultatul pozitiv al afacerii de viață a fost zero și în 2010. .
Cauza pierderii în clasele generale trebuie identificată în taxele aferente daunelor. În 2006 aceste taxe au reprezentat 67 la sută din veniturile corespunzătoare, exact incidenţa înregistrată de Generali în ultimii ani. Dar, începând cu 2009, aceste taxe ale grupului Premafin au crescut la 86% din venituri și au erodat marjele. O anumită compresie a cheltuielilor cu comisioanele a fost inutilă. În plus, în aceleași ramuri, veniturile din investiții realizate au fost mai degrabă negative.
Impresia pe care o avem este că într-un context mondial de concurență acerbă, scara dimensională a Premafin a început să-și arate limitele la scurt timp după jumătatea deceniului trecut. În prima jumătate a anului 2011, primele au suferit o nouă scădere semnificativă, dar de data aceasta cu o reducere mai mult decât proporțională a taxelor, semn al unui anumit efort de raționalizare pus de conducere. Ca urmare, pierderea totală a grupului a dat semne de încetinire.
Acordul dintre Premafin și Unicredit – în baza căruia capitalul Fondiaria-Sai a fost majorat cu 450 milioane, Unicredit a achiziționat 6,6% din capitalul acesteia din urmă în așa măsură încât Premafin a rămas acționar de 35% – a fost implementat după raportul semestrial din 2011, astfel încât impactul poate fi observat doar în bilanţul final al anului.
În concluzie, se pare că putem spune asta acționarii grupului Premafin au subestimat efectele negative ale dimensiunii insuficiente a acestuia și, chiar și ținând cont de deficitul de active de risc propriu, a realizat o corecție marginală și insuficientă a portofoliului de afaceri de asigurări; că conducerea grupului a întârziat să facă corecții de management; ca familia Ligresti nu poate mentine controlul actiunilor si ca, dimpotriva, a facut deja minuni in acest sens; Acea orice schimbare de comandă va trebui să fie însoțită de o regândire profundă a strategiei industriale în sectorul asigurărilor; că banca Unicredit trebuie, de asemenea, să-și îmbunătățească capacitatea de a evalua strategiile noilor sale participări; că, pentru interesul general al părților interesate, ofertele de pe masă trebuie evaluate cu o logică industrială și nu pur echitate și financiară.
