Il prăbușirea podului din Genova a fost o tragedie care va rămâne multă vreme în memoria italienilor. Un fapt foarte grav, poate emblematic pentru gestionarea defectuoasă a treburilor publice, confuzia de puteri, lipsa unor controale reale. Este adevărat că catastrofele de acest gen nu sunt exclusiv italiene (doar ține minte prăbușirea podului din Miami din februarie), dar aici totul pare mai catastrofal atât pentru caracteristicile teritoriului nostru, cât și pentru managementul nebun pe care autoritățile publice o fac postului. -eveniment.
Il Ministrul Toninelli, ci mai degrabă întregul Guvern, în loc să se gândească imediat la cum să facă față situației de urgență și mai ales cum să organizeze rapid reconstrucția acelei artere fundamentale pentru Genova, portul său și tot nordul Italiei care trebuie să își trimită mărfurile pe mare, a început în treapta a patra la „caută inamicul” la identificarea „vinovaților” pentru a sublinia furia populației, alunecând totuși într-o încurcătură de contradicții care vor face reconstrucția mai lungă și mai costisitoare. Atât de mult încât la mai bine de o lună de la tragicul eveniment decretul de sprijinire a Genovei nu a fost încă adoptat și pentru a începe reconstrucția. Chiar și în privința comisarului extraordinar care urmează să fie numit să facă treaba rapid, este încă beznă, sau mai degrabă o dispută între cei doi parteneri guvernamentali.
Am ajuns la absurdul că Prim-ministrul Conte, un fin jurist, a declarat: „nu putem aștepta ca vremurile justiției să-i pedepsească pe vinovați”. Ministrul Toninelli, precum și cei doi vicepreședinți, și-au fluturat brațele pentru a acuza Autostrade de toată răutatea și pentru a spune că reconstrucția podului nu poate fi încredințată concesionarului Benetton, ci trebuie făcută direct de către Stat. Fără să-și dea seama că în acest fel riscă prelungiți dramatic timpul ca urmare a nevoii de a licita licitatii si mai ales de a finanta imediat lucrarea de la bugetul de stat precum si despagubiri catre firma Autostrade pe care ar dori sa anuleze concesiunea.
O mizerie din care va fi greu să ieși repede și bine. Pentru a încerca să aruncăm puțină lumină asupra labirintului și, probabil, să identificăm o soluție caracterizată prin viteza de timp, siguranța clădirii și nicio cheltuială din bugetul public, Fundația pentru Reformism și Libertate, prezidat de Fabrizio Cicchitto a organizat o conferință la Montecitorio la care au participat, printre alții, Ettore Incalza și Vito Gamberale.
Unul a iesit cale pragmatică și eficientă prin care să se ocupe de problemele imediate precum și o serie de notații privind organizarea concesiunilor și autorizațiilor noastre pentru lucrări majore, care ar trebui luate în considerare de un guvern responsabil care nu dorește doar să facă propagandă pe termen scurt, ci care urmărește o recuperare și revitalizare efectivă a tara.
Mai întâi trebuie să clarificăm asta firma Autostrade are „răspundere obiectivă” dezastrului și care are deci datoria, nu numai dreptul, să o remedieze în cel mai scurt timp posibil, decât atunci, odată constatate răspunderile judiciare, civile și penale, să răspundă pe deplin.
Deocamdată, autostrăzile acordă sprijin de urgență persoanelor implicate în dezastru, dar ar fi necesar să se ajungă la un acord de despăgubire reală (în acest caz fără a se aștepta justiția) atât persoanelor, cât și companiilor implicate imediat ce posibil.
Ideea de a nu avea Autostrade să construiască podul întâmpină obstacole tehnice și judecători formidabil. Și nu este vorba doar de găsirea finanțărilor pentru repararea prejudiciului, ci și a celor pentru o eventuală revocare a concesiunii sau pentru o naționalizare care, potrivit estimărilor preliminare, s-ar ridica la aproape 20 de miliarde de euro.
S-ar deschide un lung litigiu judiciar care nu numai că ar costa scump cassa statului, dar, și acest lucru ar fi și mai grav, ar prelungi timpul de reconstrucție și ar aduce astfel în genunchi Genova și Liguria, care au suferit deja foarte mult din cauza lungului criza din ultimul deceniu. În schimb, ar fi mult mai înțelept, așa cum susține guvernatorul Liguriei Toti, puneți Autostrade să plătească totul imediat atât reconstrucția podului, cât și cele ale caselor care vor fi deteriorate de lucrări, și poate chiar total sau parțial despăgubirea tuturor celor deteriorați. Iar asta nu ar afecta niciun fel de dispute privind revocarea concesiunii sau alte probleme pe care ar trebui să le evidențieze cercetările justiției.
În schimb apare Poziția lui Fincantieri este ambiguă care s-a propus ca constructor al podului dar care nu are experienţă specifică în acel sector. Și în orice caz, nu s-ar putea încredința lucrarea direct către Fincantieri ci ar fi necesară o licitație internațională, conform regulilor europene. Ceea ce înseamnă cel puțin doi ani de întârziere.
Un guvern care nu vrea să speculeze această tragedie enormă pentru a consolida în mintea alegătorilor ideea că tot ce a venit înainte a fost viciat de incapacitate sau furt, dar care favorizează interesul general ar acţiona deci pragmatic prin obţinerea Autostrade. toate compensațiile datorate și poate ceva mai mult și mai presus de toate evitând izolarea Genova de restul lumii pentru prea mult timp.
Atunci este clar că această experiență trebuie să ne învețe cel puțin două probleme de bază care nu trebuie renunțate. În primul rând este necesar revizuirea funcționării relației dintre concedent (Stat) și concesionar astfel încât să fie mai multe verificări și mai rapid; iar în al doilea rând să regândim toate regulile care reglementează contractele mari și care, ca urmare, necesită timpi foarte lungi până la finalizarea lucrării.
Experiența Gronda di Genova și în trecut cea a ocolirii tronsonului Florența-Bologna ar trebui să învețe ceva pentru o clasă conducătoare care este lungă de vedere, adică una care știe să-și imagineze pericolele viitoare și să acționeze la timp pentru a le preveni .
