Ar fi potrivit să spunem „cine o face, așteaptă”. În timp ce Italia așteaptă formarea unei majorități și a unui guvern care să suspende reforma din 2011 în Piazzale Loreto, a sosit un ukase de la Washington care i-a lăsat pe toți uluiți. Al doilea recent hârtie de lucru al Fondului Monetar Internațional (FMI) prevederile legii Fornero nu sunt suficiente pentru a controla cheltuielile cu pensiile italiene care continuă inexorabil să crească în contextul unui sistem permanent destabilizat de tendinţele demografice care combină îmbătrânirea populaţiei şi prăbuşirea natalităţii.
Economiștii fondului nu se limitează la lansarea unui strigăt de alarmă, ci identifică punctele critice ale regimului și propun măsuri. Să afirmăm imediat că, la baza hârtie de lucru, susține o evaluare mai spargnină a ratei de creștere a economiei italiene (care este banda de alergare pe care și sistemul de pensii își mișcă pașii incerti). Aceasta este o estimare împărtășită și de alte instituții, așa cum se arată în graficul de mai jos unde sunt plasate compararea tendințelor raportului cheltuieli/PIB prefigurate de Awg (practic UE) și de Rgs (MEF). În timp ce creșterea este limitată în previziunile naționale, decalajul este semnificativ în previziunile europene, atât de mult încât, peste aproximativ patruzeci de ani, ar trebui să ne pregătim (în conformitate cu legislația în vigoare) pentru o incidență asupra PIB-ului de peste 18%.
Să ne imaginăm, așadar, la ce să ne așteptăm dacă promisiunile de demolare, abrogare sau anulare a reformei Fornero s-ar ține.. Faptul că jocul se joacă în principal din punct de vedere al creșterii economice ne oferă marje de apărare, întrucât am demonstrat că ne putem permite tarife mai mari decât previziunile. În curând se va descoperi însă dacă „regele este gol” sau dacă poartă o rochie, deși modestă, care măcar să-i acopere „rușinea”.
Care sunt observațiile FMI? În primul rând, este subliniată generozitatea calculului salarial, mai ales pentru că asigură un randament de 2% pe an față de o medie europeană de 1,5-1,7%. Rezultă, conform hârtie de lucru, oportunitatea unei recalculări după metoda contributivă. Și aici plouă pe umed: această dezbatere a fost pe ordinea de zi și aici de când INPS a prezentat o propunere organică de revizuire în acest sens, care avea ca obiectiv o mai mare echitate chiar înainte de o reducere a cumpărăturilor. Atunci s-a văzut că în realitate a fost o operațiune foarte complexă, atât de mult încât susținătorii săi au fost nevoiți să prefigureze mecanisme de recalculare care nu aveau nicio legătură cu regulile contribuției. De asemenea fundul realizează aceste dificultăţi şi ca măsură substitutivă, propune o reducere generală a salariilor în luna a treisprezecea (doar să ne gândim că noi l-am inventat și pe „al patrusprezecelea”, mult criticat de FMI, ba chiar i-am mărit cuantumul și i-am mărit extensia).
Se indică apoi cauzele creșterii cheltuielilor, care urmează să fie aduse sub control: i cerințele pentru pensiile de urmaș și nivelul scăzut al contribuțiilor plătite de lucrătorii independenți. Cât despre eu prestații de urmaș — cuantumul acestora la un nivel de 2,75% din PIB este cel mai mare din Europa — economiștii Fondului cer stabilirea unei vârste minime pentru ca soțul văduv să beneficieze de acesta și eliminarea posibilității ca și alți membri ai familiei să beneficieze de el.
În ceea ce privește contribuțiile la asigurările sociale, studiul evidențiază diferența dintre cele ale angajaților (la 33% din salariu) și cele ale independenților și solicită creșterea ratei acestor lucrători - la cel puțin 27% – din actualele 24%. (NB: această creștere fusese deja prevăzută, în termeni graduali, de reforma Fornero; atunci s-a preferat blocarea excursusului la 24%).
Il hârtie de lucru nu face doar sugestii despre pensii. Mai sunt și altele: de exemplu, cele ale reducerea sarcinii contribuțiilor sociale a companiilor prin creșterea ponderii lucrătorilor sau eliminarea deducerilor fiscale pentru credite ipotecare și asistență medicală. Până când pensionarii plătesc contribuții pentru că folosesc mai mult serviciul de sănătate decât alții. Care nu ar fi în sine lipsită de propria sa logică. Rapoartele „Itinerelor de securitate socială” au evidențiat întotdeauna modul în care o pondere importantă a cheltuielilor cu sănătatea este „consumată” de „incompetenți” sau de cei care plătesc foarte puțin impozit (marea majoritate a pensionarilor, de fapt). Dar unde ar ajunge solidaritatea dacă ar fi urmate indicațiile FMI? Nu uitați că și în SUA există trei programe de sănătate publică finanțate prin impozitare generală: în favoarea săracilor, veteranilor și vârstnicilor peste 65 de ani..
Pentru a reduce costurile de îngrijire a sănătății, calea este alta. După cum am argumentat de mai multe ori, apare nevoia unuia nou actio finium regundorum între public și privat. În Italia, cheltuielile cu sănătatea publică nu sunt doar în creștere în comparație cu PIB (cu scenarii de viitor îngrijorătoare); la fel și cel privat (peste 2% din PIB, în jur de 30 de miliarde) susținut în mare parte, din buzunar, de către familii și companii. O cheltuială privată și suplimentară care de multe ori vizează achiziționarea de bunuri și servicii deja garantate de sistemul public. Apare așadar nevoia de raționalizare, stabilindu-se ce sferă de intervenție și pentru ce subiecte și patologii trebuie asigurate serviciile garantate de NHS, restul lăsând în seama inițiativei private colective (dezvoltarea bunăstării contractuale și corporative este mare) și individuală. .
Pe scurt, ar fi vorba de depășirea actualei repetitivități a serviciilor – și deci de cheltuieli – integrând, în interesul protecției sănătății, eficienței serviciilor și economisirii costurilor, bunăstarea publică și cea asigurată prin instrumente private. Fiecare compartiment cu funcția sa precisă.
