Evaluarea autorului: 3/5
O familie săracă dintr-un oraș nespecificat din Coreea de Sud se insinuează într-o altă familie bogată și bogată pentru a prelua slujba personalului casnic care lucra acolo. Aceasta, pe scurt, complotul Parazit, cel mai recent film coreean Bong joon-ho. Câștigător al Palme d'Or la ultimul Festival de Film de la Cannes și nominalizat la Oscar 2020.
Să spunem imediat că acestea sunt premii bine meritate: toate ingredientele sunt acolo pentru o muncă de înaltă calitate. În primul rând subiectul și scenariul, semnate chiar de regizor, de nivel absolut pentru originalitate si creativitate. Unele pasaje precum, de exemplu, telefonul mobil folosit ca armă nepotrivită „dacă nu te întorci, voi apăsa tasta Enter” ne marchează vizual timpul în care se află telefonul (și numirea lui care deja sună învechit) nu doar un simplu instrument de comunicare vocală, ci o componentă fundamentală a vieții noastre de zi cu zi, indiferent dacă ne place sau nu.
Contextul, contextul în care se petrece povestea este acum aproape un fir care rezumă bine multe societăți metropolitane contemporane: conflictul dintre generații, între grupuri sociale, între cei bogați și cei care vor fi veșnic săraci, între cei care locuiesc în centru și cei din suburbiile degradate, între cei care sunt dedesubt și cine este sus. Ne-a adus aminte de recenta Downtown Abbey unde exact ciocnirea a fost între diferitele etaje, între cel nobil de la etaj și cel al servitorilor de la parter. Tot în acest caz poveștile celor două familii se împletesc în diferitele niveluri fizice în care trăiesc: familia de paraziți într-o cavernă de subsol (care într-o secvență de efect remarcabil va fi inundată de o furtună) și cea parazită într-un somptuos. casa proiectata de un arhitect cunoscut.
La rândul său, încă un al doilea nivel locuiește în interiorul casei, ascuns de o ușă secretă, unde locuiește o persoană (nu vă vom spune mai multe pentru a nu dezvălui prea multe). Este o adevărată luptă de clasă figurativă și metaforică unde scopul primului este să-i supraviețuiască celui din urmă cu speranța ca „parazitul” să inverseze rolurile și să preia noua identitate socială și, prin urmare, să poată intra la universitate și să dețină o casă demnă de acest nume.
Filmul se întinde de-a lungul conturului numeroaselor personaje într-un mod foarte eficient: fiecare cu propria sa identitate bine marcată și bine echilibrat în mecanismul narativ. Actori de o excelentă abilitate precum școala sud-coreeană ne-a obișnuit să vedem și, în acest sens, este necesar să ne amintim o marcă importantă cu regizorul Park Chan-wook și viziunea sa personală asupra violenței cinematografice (trilogia răzbunării).
Tot în acest caz, după o fază de început a poveștii în care sunt poziționați toți protagoniștii diferiți, la un moment dat explodează un mecanism infernal de o brutalitate inimaginabilă cu secvențe de o duritate rară. Nivelurile de citire ale Parazitului sunt multiple și fiecare dezvăluie o lume diferită care se împletește, se întâlnește și se ciocnește continuu până la catarsisul final, un fel de Zabriskie Point al lui Michelangelo Antonioni, unde totul explodează cu încetinitorul și violența sângeroasă în sine devine aproape comică uneori.
O notă în special merită atenție: luminile și fotografia. Cinematograful este o poveste în imagini iar calitatea sa se bazează în esență pe modul în care și cât de mult este capabil filmul care rulează pe ecran să ne lovească, să ne impresioneze senzațiile și percepțiile. În acest caz fiecare cadru este aproape perfect în echilibrul său cromatic, în dispunerea planurilor, în poziția luminilor naturale, a cadrelor din prim-planuri precum și a celor ale câmpurilor totale.
Puțin altceva de adăugat. Pentru a trece în categoria de capodoperă, poate mai este nevoie de un pas și constă în a face universală o poveste care, din câte am văzut, se adresează doar unei părți din lumea noastră contemporană. Ciocnirea socială și violența care poate rezulta din ea necesită o lectură pe care cinematograful singur nu o poate oferi. Oricum, nu câștigi un premiu internațional ca Cannes întâmplător. Filmul asta merita totul.
