Cu pasiune și luciditate de analiză, Giulio Sapelli, istoric economic și eseist, în a lui carte nouă apariție pe 4 aprilie ne conduce, desenând o frescă memorabilă a timpului nostru, dincolo de gândul unic și, iÎn special, dincolo de clișeul prin excelență, și anume că există și va exista întotdeauna o singură formă economico-socială dominantă de tip capitalist.
În fața unui capitalismul financiarizat şi tehnologic că generează fragmentare socială; în fața unei practici care a plasat banii mai degrabă decât munca în centrul organizării sociale; în fața claselor politice care s-au regrupat să repropună doar diada Stat-Piață, în fața unei noi civilizații care apare la orizont în care 0,1% din populație va deține mașini, 0,9% le vor gestiona și 99. % vor fi angajati in putina munca neautomatizata sau vor zace in abisul somajului; confruntat cu imposibilitatea de a se resemna cu un viitor determinat de absența muncii și inegalitatea tot mai mare, care sunt alternativele, care este calea de ieșire?
Sapelli nu lasă nerezolvată întrebarea de bază, o întrebare – așa cum spune De Lucia Lumeno în Introducere – „care aproape că-ți tremură încheieturile: ce va fi, sau ce este acolo, într-adevăr, „dincolo de capitalism'?"
Și răspunsul vine de departe, de la un mare maestru, Adriano Olivetti: numai renașterea comunității ca sistem de relaţii şi titluri de valoare va putea permite reproducerea unor societăţi din ce în ce mai puţin fundamentate pe simplul mecanism productiv al creării profitului capitalist.
O utopie, da. Dar și experiențe deja active, vital, prezent și inerent în țesătura națiunilor: toate acele forme de proprietate ale subsidiaritatea, cum ar fi cooperarea de credit, nu pentru profit, fapte morale, voluntar.
Un fel de întoarcere la sfera socială și la virtuțile dimensiunii civile ca antidot la defectele istorice ale capitalismului.
Propunerea acestei cărți este deci aceea a un neo-socialismului cu un nou rol al Statului antreprenorial, fundamentat prin crearea de noi forme de atribuire a drepturilor de proprietate, într-un renașterea corpurilor intermediari și organizații a muncitorilor.
O „comunitate concretă”, pe scurt, în care omul devine forța care singur poate uni comunitatea și societatea.
