„Intervenția publică este esențială pentru a ieși din criză. În fața deficitului de încredere, singurul operator capabil să restabilească astăzi încrederea colectivă este sectorul public. Criza din 29 a dus la investiții publice mari în toate țările afectate. Astăzi nu există resurse pentru acest tip de intervenție, dar se poate gândi la un maxi program de garanții parțiale care vizează atenuarea riscului pentru operatorii privați, alocand resurse abundente (50-70 miliarde euro garanții parțiale pentru următorii trei ani) către să fie alocate în mai multe sectoare de intervenție pentru întreprinderi și cetățeni, după cum se explică în continuare.
Un program fără precedent și bine comunicat ar putea avea, de asemenea, un impact imediat asupra aptitudinii psihologice de a întreprinde, investi și finanța. Ar ajuta la ameliorarea depresiei târâtoare care, ca întotdeauna, este în primul rând psihologică și apoi și economică.
Garanțiile publice trebuie să fie parțiale, adică să funcționeze riguros pe principiul partajării/atenuării parțiale a riscurilor, niciodată anularea riscului, pentru a evita hazardul moral și risipa resurselor comunitare. Utilizarea garanțiilor parțiale la creditele noi este larg răspândită în diferite țări străine și de către instituțiile supranaționale cu scopul de a atenua riscurile, de a restabili încrederea colectivă și de a promova dezvoltarea. Este folosit și în Italia, deși într-o măsură limitată.
Garanțiile parțiale bine concepute au un impact redus asupra deficitului public. Ratele actuale de decădere a fondurilor destinate garanțiilor (adică costul efectiv pentru stat) sunt în jur de 3,50% pe an. Utilizată probabil la o scară mai mare, rata decăderii garanțiilor ar fi mai mare decât în trecut, totuși, dacă ar contribui la reluarea economiei, ar putea fi de așteptat un efect pozitiv al semnului opus, adică o aplicare a garanțiilor mai mici datorită redresarea încrederii colective și a economiei.
Garanțiile publice generează potențiale datorii viitoare pentru stat legate de probabilitățile viitoare de executare a garanțiilor. Cu toate acestea, conform diverselor statistici și studii, Italia este o țară care, în ciuda faptului că are un nivel ridicat de datorie publică explicită, are în schimb datorii potențiale viitoare foarte limitate (datoria implicită), cea mai scăzută din Europa. Potrivit estimărilor germane bazate pe datele din 2010, confirmate substanțial și de studiile FMI și ale Comisiei Europene, Italia are cea mai mică datorie publică implicită (care include angajamente precum pensiile viitoare, garanții etc.) dintre țările europene, egală cu 28. % din PIB în timp ce Germania ajunge la 109% din PIB. Adăugând datoria explicită și datoria implicită, Italia se situează la 146% din PIB, cel mai bun loc dintre țările UE, în timp ce Germania urmează în urmă cu 193% din PIB, celelalte țări având toate o poziție a datoriei totale mult mai proastă.
Aceasta înseamnă că investirea echivalentului a câteva puncte procentuale din PIB (50-70 de miliarde corespund a 3-5% din datoria implicită suplimentară) în garanții parțiale bine formulate nu are un impact semnificativ asupra situației datoriei țării și cu siguranță merită un studiu suplimentar și discuție cu Bruxelles. Un buget de aproximativ 1,5 miliarde/€ pe an timp de 3 ani, de exemplu pentru Fondul Central de Garantare, ar fi suficient pentru a activa aproximativ 50 miliarde/€ de garanții și, în consecință, aproximativ 100 de miliarde/€ de împrumuturi noi. Această sumă este suficient de mare pentru a face diferența și ar putea merge în mai multe direcții.
Cum și unde să utilizați eficient aceste garanții parțiale? Se poate imagina o angajare amplă spre sectoare angajate în export, spre turism, construcții, economisire energie, start-up-uri dar și către orice companie care are un plan de afaceri robust și un accent specific pe tineri și pe studenți. Există deja actori care trebuie implicați: Fondul Central care funcționează bine, consorțiile de credit, alți actori instituționali și sectorul bancar. (...)
Printre noile produse financiare pe care Fondul Central de Garantare le-ar putea garanta se numără și așa-numitele „mini-obligațiuni”, care în acest fel ar putea beneficia de o mai mare acceptare de către piață (deoarece sunt mai sigure) și deci la o emisiune de cost mai mic pentru companii. . (...)
Pentru a ajuta sectorul construcțiilor să repornească, ar trebui gândite garanții parțiale pe frontul creditelor ipotecare. Acest sector, crucial pentru întreaga economie, este astăzi puternic condiționat de stocul de aproximativ 700 de unități imobiliare estimate nevândute, care rețin multe proiecte noi de dezvoltare imobiliară. Pentru a le reabsorbi și a încuraja achiziționarea lor, trebuie să reia împrumuturile ipotecare la locuințe, care au scăzut semnificativ în ultimii ani atât din cauza lichidității reduse de refinanțare disponibilă, cât și din cauza creșterii insolvențelor. (...)
Consorzi Fidi nu trebuie uitat printre actorii implicați în intervenție. Acest sector a jucat un rol valoros în sprijinirea absorbției efectelor crizei în primii ani și este adesea purtător de competențe importante în zonă. Și astăzi este foarte ocupată și suferă de o lipsă de resurse, parțial legată și de unele ineficiențe (de exemplu, numărul de consorții, dimensiunea medie, eterogenitatea gradului de coeziune cu teritoriul). Cu toate acestea, este important să nu lăsăm în pace consorțiile de credit și poate să însoțim și să condiționăm acțiunea de sprijin de stimuli decisivi pentru restructurare și eficientizarea sectorului.
Din nou, în ceea ce privește garanțiile parțiale, Europa poate și trebuie să joace un rol foarte puternic. În trecutul recent, UE și BEI au lansat programe semnificative (de exemplu, Fonduri Jeremie pentru IMM-uri și Obligațiuni pentru proiecte), iar ultimul Consiliu European a decis să mărească fondurile disponibile pentru BEI și Comisia UE pentru a sprijini creditarea IMM-urilor. Italia poate juca rolul de instigator si poate aduce si idei concrete pentru o utilizare concreta a acestor resurse”.
