Pentru al șaselea an consecutiv, Toyota este cea mai mare multinațională din lume în domeniul industrial, cu active totale de 269 de miliarde de euro, înaintea britanicii Royal Dutch Shell, americanului ExxonMobil, rusului Gazprom și germanului Volkswagen-Porsche. Acesta este ceea ce reiese din sondajul anual al R&S-Mediobanca asupra multinationalelor industriale, care include o examinare a celor 375 de multinationale majore din industrie, telecomunicatii si utilitati. În clasamentul mondial, primul italian este ENI (al 13-lea), urmat de Fiat (al 32-lea, dar ar urma să ajungă pe locul 19 cu Chrysler) și Finmeccanica. Multinaționalele continuă să-și crească cifra de afaceri și soliditatea capitalului în timp ce în primul trimestru din 2011 europenii se descurcă mai bine decât americanii, dar italienii au doar 15, cu trei mai puțini decât anul precedent. Și sunt, de asemenea, printre cei mai mici, mai puțin globalizați și mai puțin productivi. Prezența statului în multinaționalele italiene este puternică și, tot din acest motiv, cele mai mari companii ale noastre sunt cele care se mută cel mai puțin. Iată detaliile anchetei R&S-Mediobanca.
INVESTIGATIA
Sondajul acoperă cele mai mari 375 de companii multinaționale (ME) situate pe cinci continente și care operează în industrie, telecomunicații și utilități. Aceste companii angajează în jur de 29 de milioane de oameni cu o cifră de afaceri egală cu 24% din PIB-ul european, 17% din PIB-ul nord-american și 33% din PIB-ul japonez. Valoarea lor bursieră reprezintă 42% din bursele europene, 25% din cea nord-americană, 27% din cea japoneză. În Italia avem 15 (700 de angajați, 19% din PIB și 35% din Bursă), alături de trei cu acționari italieni, dar cu sediul în afara Italiei (Ferrero, STMicroelectronics și grupul Rocca).
CEI 10 „CAMPIONI MONDIALI” 2010
La sfârșitul anului 2010, cel mai mare ME industrial după activele totale era Toyota japoneza (269 de miliarde de euro), în acea poziție din 2005. Primele zece poziții includ două companii americane, patru europene, una japoneză, una rusă (Gazprom), unul chinez (PetroChina) și unul brazilian (Pretrobras). Opt companii sunt energie. Singurii doi campioni în producție sunt producătorii de automobile: pe lângă Toyota, Volkswagen/Porsche din Germania. Acum treizeci de ani (1989) fotografia primilor zece a imortalizat o altă lume: doar ME din țări mature (patru americani, trei japonezi, doi din Regatul Unit și, de asemenea, un italian); trei numai energie și apoi toată producția, inclusiv patru producători de automobile: GM (acum pe locul 29), Toyota, Ford (acum pe locul 42) și Fiat. IBM a trecut de pe locul cinci pe locul 33.
ITALIENII
Astăzi primul italian este ENI (13), urmat de Fiat pe locul 32 (dar cu Chrysler ar urca pe locul 19), pe 104 și Finmeccanica. ENI este a noua companie energetică din lume, după Total și înaintea ConocoPhillips; Fiat este al nouălea producător auto din lume, după GM și Renault, dar înaintea Peugeot și Hyundai. Ar fi al șaptelea cu Chrysler, înaintea GM și Renault și la egalitate cu Nissan.
UIGIANȚI ÎN SACĂ
Evaluările bursiere nu le urmează pe cele ale situațiilor financiare: Toyota este chiar pe locul 16 și doar trei companii din top 10 (ExxonMobil, PetroChina și Chevron) sunt printre primele 10 după valoarea activelor. Apple (221 miliarde), Nestlé (152 miliarde) și General Electric (145 miliarde) sunt printre primele cinci după valoarea bursieră, dar nu printre primele 10 după active (Apple ocupă locul 40). Primul clasament după valoarea de piață este dominat de companiile americane: șapte din zece, alături de două elvețiene. Italienii punctează valorile bursiere penalizatoare și se retrag din clasamentul activelor totale: locul 35 ENI, 129 Fiat, 175 Luxottica.
În TLC, cea mai mare companie după active totale este japoneza NTT (157 miliarde euro), urmată de americanul AT&T (101 miliarde) și britanic Vodafone (98 miliarde). În acest sector sunt patru companii europene, două chineze și două americane, una japoneză și una mexicană. Telecom Italia este a douăsprezecea. Prețurile bursiere recompensează China Mobile (149
miliarde euro) și AT&T (129 miliarde euro), al treilea Vodafone (101 miliarde). Trebuie remarcat Grupul MTN din Africa de Sud pe poziţia a zecea. Peste top 10 Telecom Italia (este pe locul 19). În ceea ce privește utilitățile, Enel se află pe locul patru în ceea ce privește activele totale (129 miliarde), în linie cu E.ON (130 miliarde) și precedată de EdF, prima cu 224 de miliarde, și GdF Suez (144 de miliarde). Pentru America de Nord, este prezentă doar Hydro Québec (48,5 miliarde de euro). În rest, sectorul este dominat de cluburi franceze (trei din zece cu primele două în clasament), cu câte două apariții și pentru Germania și Spania.
CUM A DEMUT 2010: EUROPA vs AMERICA DE NORD vs EMERGING
1) multinaționalele industriale au raportat o revenire puternică a veniturilor: +15,2% la nivel mondial, +13,8% în America de Nord și +15,4% în Europa. Recuperarea în zona ruso-asiatică a fost mai agresivă, egală cu 27,6%, iar în restul lumii (Africa, America de Sud și Australia), unde a ajuns la 20,5%. Comparativ cu 2008 (pre-criză) nivelul vânzărilor în Europa este cu 5% mai mic, cu 7% în America de Nord. În zona ruso-asiatică, creșterea puternică din 2010 a anulat scăderea modestă din 2009 (-4%) și a adus vânzările cu 23% peste nivelul din 2008. Nivelurile profitului (ex.: Profit net / cifra de afaceri) din 2010 sunt în în concordanță cu media dinainte de criză.
2) redresarea vânzărilor în 2010 a fost susținută de industria energetică care a beneficiat de creșterea prețului țițeiului (+29% aproximativ în dolari), în timp ce activitățile de producție au înregistrat recuperări mai limitate. Cu toate acestea, o creștere mai mare a veniturilor din energie s-a tradus în creșterea marjei mai mari doar în America de Nord; în Europa și în zona ruso-asiatică, producția a înregistrat îmbunătățiri mai marcate. ROE din activitățile de producție este mai mare decât energia.
3) În ansamblu, structura capitalului propriu sa consolidat, datorită creșterii marcate a capitalurilor proprii și a creșterii foarte limitate a datoriilor (în scădere în Europa). ME-urile nord-americane sunt mai capitalizate și mai puțin îndatorate, cu un raport datorie/capital propriu de 0,4 față de 0,6 pentru cele europene; în plus, ele prezintă o prezență vizibilă a activelor lichide, egală cu 12,3% din active și chiar 70% din datorii financiare (9,4% din active și 38% din datorii financiare pentru companiile europene). Rușii asiatici sunt foarte solidi din punct de vedere al activelor. Investițiile au crescut mai mult în SUA decât în Europa (7,9% vs 3,1%), la fel și angajații (4% vs 0,6%).
ANUL 2010 AL FABRICAȚII ITALIANE
1) Creșterea cifrei de afaceri (9,3%) a fost mai mică decât media europeană (11,4%) și cea a Germaniei (17,6%) și Franței (11,8%);
2) Marjele au crescut mai puțin (luni: 30,3% vs 47,7% media europeană) și prezintă incidențe mai mici asupra cifrei de afaceri (luni: 5,4% în Italia vs 10,5% media europeană);
3) Rentabilitatea netă este de aproximativ un sfert din cea europeană dacă se măsoară în raport cu cifra de afaceri (profit net/cifra de afaceri: 1,9% în Italia vs 7,8% media europeană) și mai puțin de jumătate
capital propriu (roe: 8% în Italia vs 18,9% media europeană); acestea sunt departe de nivelurile de dinaintea crizei (7,5% profit net din cifra de afaceri în 2007);
4) Structura financiară a ME italiene rămâne caracterizată printr-o mai mare recurgere la datoria financiară egală cu 1,2 ori capitalul propriu (0,7 media europeană) și printr-o rezervă considerabilă de fonduri disponibile (numerar și titluri negociabile) egală cu 25,6 miliarde euro și jumătate din datoria financiară declarată (50,5 miliarde); cele mai mari livrări de lichidități sunt deținute de Exor (17,1 miliarde), Finmeccanica (1,9 miliarde), Parmalat (1,5 miliarde), Danieli (1,4 miliarde) și Cofide (1 miliard).
PRIMELE LUNI DIN 2011
Primele trei luni din 2011 ale ME marchează o creștere a cifrei de afaceri totale de 11,7% (nu departe de cele 15% înregistrate în 2010 față de 2009). Europa arată un impuls mai mare: +17,2% față de +13,4% în America de Nord. Chiar și marjele în ceea ce privește cifra de afaceri arată stabilitate față de 2010: Luni pe cifra de afaceri la 12% în Europa (11,4% în întregul an 2010) și 16% în America de Nord (13% în 2010); profit net din cifra de afaceri de 8% în Europa (7,4% în 2010) și 10% în Nord
America (9,5% în 2010).
Cele mai proeminente sectoare în ceea ce privește dezvoltarea vânzărilor sunt: alimentație (+25,3% față de primul trimestru din 2010), energie (+24,4%), anvelope și cabluri (+19,8%) și metalurgie (+17,5%). Creșteri modeste la mecanică (+2,3%), în scădere la electronică (-1,4%). Dinamica marjelor este contradictorie: cifra de afaceri arată îmbunătățiri în șase sectoare din douăsprezece, în timp ce rezultatul net este în curs (din nou în ceea ce privește cifra de afaceri) în zece sectoare din douăsprezece. Acolo
structura financiară continuă să se întărească și față de sfârșitul anului 2010, marcând reducerea în continuare a datoriei financiare pe capitaluri proprii de la 66,3% la 64,4%, în întregime atribuibilă ME-urilor europene care s-au situat la 81,8% (de la 85,2%), în timp ce cele nord-americane. femeile sunt stabile la 42,7% (de la 43% la finele anului 2010).
MESERI
Specializarea ME afectează rezultatele. O primă calificare se referă la prezența industriei energetice a cărei performanță depinde de prețul țițeiului. ME din Europa și America de Nord sunt echivalente în acest sens: își realizează aproximativ un sfert din venituri din petrol, restul provine din activitățile de producție. În zonele emergente (zona ruso-asiatică și Africa plus America de Sud) incidența industriei energetice este de 40/45%. Dar și în interior
dintre țările europene diferențele sunt importante: Germania și Elveția nu au industrie energetică (2% și respectiv 7% din cifra de afaceri), în Franța este în jur de 23%, în Italia ajunge la 38%; în Marea Britanie depășește 71%. Apoi se uită numai la producție, între Europa și America de Nord, principala diferență constă în electronică care reprezintă 22,7% în America de Nord și 11,6% în Europa și, pentru a compensa, în ponderea mai mare în Europa a mecanicii (15,3%
față de 9,2%) și activități „Mai multe” (metalurgie, producție de materiale de construcții, hârtie etc.) care reprezintă 21,9% din cifra de afaceri europeană și 15,4% din cifra de afaceri nord-americană. În Japonia, electronicele și mijloacele de transport reprezintă două treimi din total; în zona ruso-asiatică, numai electronicele valorează jumătate din cifra de afaceri totală. În Italia mijloacele de transport (53,3%) și mecanica (15%) reprezintă 7/10 din vânzările de ME (numai Fiat valorează 25,8% din total), în timp ce chimia este total absentă - farmaceutice și electronice; în Germania ponderea mai mică a mijloacelor de transport (36,6%) lasă loc mecanicilor (22,3%) și chimico-farmaceutic (18,2%). Acesta din urmă reprezintă activitatea de bază în Regatul Unit (37,2%) și în Elveția (38,8%) unde, împreună cu alimente (32,2%), se vând 7/10 din total. În fine, în Franța mijloacele de transport (23%) sunt echivalente cu chimio-farmaceutice (21,7%), la care trebuie adăugate 14,2% din mecanică.
PROIECȚIA INTERNAȚIONALĂ ȘI FORȚA DE MUNCĂ
ME sunt prin definiție delocalizate, dar intensitatea cu care se întâmplă acest lucru variază. Puteți examina mai mulți parametri pentru a obține o măsură. Primul este dat de vânzările în străinătate (exporturi plus vânzări în străinătate): Italia se situează în spate (68,7%), în spatele Germaniei (76,1%), Franței (78,3%) și Marea Britanie (85,6%); 10 pp sub media europeană. Dacă excludem apoi piața de proximitate reprezentată de celelalte națiuni europene, cotele sunt mult reduse, dar plasamentul italian nu se modifică: Italia 36%, față de 38% în Franța, 42% în Germania și 64,4% în Marea Britanie. Privind piețele non-europene, ME-urile europene, cu 47,5%, exportă mai puțin decât nord-americanii (52,3%) și japonezii (53,3%). Chiar și luând în considerare angajații din afara țării de origine, Italia prezintă un grad mai scăzut de proiecție internațională: 1,2 angajați în străinătate, fiecare acasă; mai puțin decât Germania (1,4). Franța (1,6) și mult sub media europeană (2), menținută în sus de țările „mici” care au aproape totul peste graniță: Elveția (11,3 angajați străini fiecare acasă), Benelux (5,8), Suedia (5). ) și Finlanda (3,2). Însă nu lipsesc campionii noștri de acasă: Pirelli & C. ocupă locul 20 (5,6 fiecare în țara natală) și precede puțin pe Luxottica (5,4) și Parmalat (5,2), într-un clasament condus de cei de talie mondială din ME elvețieni: Clariant ( 32), Liebherr (31) și Nestlé (30). În ultimul deceniu, numărul angajaților din afara țării de origine a crescut cu 11,6% în Europa și cu 12,1% în America de Nord; pe de altă parte, s-a înregistrat o scădere bruscă a forței de muncă în țara de origine: -13% în America de Nord, -16,7% în Europa. În unele cazuri, hemoragia lucrătorilor din țara de origine nu a fost compensată de creșterea în străinătate: Franța (-10,7% variație globală, +1,8% în străinătate, -25,1% acasă) și Marea Britanie (-12,3% variație globală, + 6% în străinătate, -2,2% acasă). În Italia, reducerea internă (-32,3%) a fost mai mult decât compensată de reducerea în străinătate (+2,8%). În această tendință, companiile controlate privat sunt mai agresive decât cele controlate public: mai puțină dezvoltare
ocuparea forței de muncă pe parcursul deceniului (5,6% vs 13,2%), reduceri mai mari ale ocupării forței de muncă interne (-12,3% vs -5,9%), crearea de locuri de muncă mai scăzute în străinătate (16,9% vs 48,8, XNUMX%). Acest lucru se datorează parțial naturii monopoliste în care operează o mare parte din industrie de stat.
RELOCARE: NU NUMAI PLANTE, SI CREIER
ÎM au acum una din cinci filiale în țările emergente. Această cifră este substanțial uniformă între America de Nord (17,8%), Europa (22,9%) și Japonia (17,9%). Tot pe baza acestui parametru, prezența italiană peste graniță este ceva mai puțin puternică: 20,1% dintre afiliați sunt în țările emergente, față de 22,6% în Franța, 23,2% în Germania, 29,4% în Marea Britanie. Presupunând că numărul total de afiliați din țările emergente este de 100, aici se află cei ai ME-urilor europene: 22% în China, 6% în India, 34% în alte țări din Orientul Îndepărtat, 8% fiecare în Brazilia și Mexic, 7. % în Rusia și 15% în Africa. Numai BRIC face 43%. Dar intensitatea prezenței în diferitele țări emergente este cea care diferențiază foarte mult țările: Italia nu este relativ prezentă în China, cu 13% din filialele sale, față de 26% în Franța și 25% în Germania, dar este pe linie. in celelalte tari asiatice unde a plasat 32% din filialele sale, putin sub Germania (38%), dar la nivelul Frantei (32%); prezența Italiei în Brazilia este importantă (11%, față de media europeană de 8%), mai ales pentru unitățile Fiat, și în Africa unde cu 26% dintre afiliați (ENI și Italcementi) Italia este mult peste media europeană (15 %) și doar în urma Marii Britanii (44%). Este mai puțin cunoscut faptul că relocarea a afectat și cele mai valoroase activități, cele ale centrelor de cercetare
a căror amplasare în străinătate face posibilă reținerea talentului local și menținerea proximității cu locurile de producție (fertilizare încrucișată). În conformitate cu ceea ce a reieșit din filiale, ME-urile europene își situează 22% din centrele de cercetare în țări emergente, cele nord-americane 21,5%, cele japoneze 16%. ME europeni păstrează 25% din centrele de cercetare în țara lor de origine față de 41% dintre nord-americani, diferență care poate fi explicată prin alegerea
localizați o parte din aceste centre în alte țări europene. Pe de altă parte, EM japonezi păstrează majoritatea centrelor de cercetare pe sol (53%). ME-urile italiene sunt și ele puțin mai provinciale în acest sens (dar poate că e un lucru bun?): 37% dintre centre sunt în patria lor (comparativ cu 31% în Franța și doar 16,5% în Germania), depășiți doar de britanici. pe care îi păstrează acasă 43% din centrele de cercetare.
ÎN MÂINILE CUI SUNT MULTINAȚIONALII?
68% dintre multinaționale sunt deținute de companii publice, controlate efectiv de manageri. Statul controlează 19%, iar familiile restul de 13%. În Europa, controlul familiei (26%) prevalează asupra controlului statului (12%), lăsând aproximativ 60% acţionarilor larg răspândiţi. În Italia, însă, statul ia 65% din plăcintă, lăsând 33% familiilor. La nivel mondial, portofoliul de stat este alcătuit din 42% din companii energetice (statul controlează aproximativ 50% din sectorul respectiv), 27% din utilități (unde statul controlează 64% din sector) și aproximativ 18% din TLC (statul). controlează 43%). În 2010, acest portofoliu a câștigat guvernelor 10,4 miliarde de dolari. euro: cea mai vorace este cea braziliană (2,1 miliarde de euro), urmată de cele scandinave (1,7 miliarde), cea indiană (1,2 miliarde) și cea italiană care a încasat 1,2
miliarde (atât cât cel chinezesc).
ȚĂRILE EMERGENȚE
În ultimul deceniu, vânzările de ME au prezentat o tendință dihotomică. Vânzările către țările emergente au marcat o creștere puternică: +55,6% cele ale ME-urilor europene, +19% cele ale ME-urilor americane, chiar dublandu-le pe cele ale Italiei. În schimb, vânzările către economiile mature au scăzut: -13,6% pentru multinaționalele italiene, -12,2% pentru cele europene, -5,1% pentru cele nord-americane. Dar ME din țările emergente au unul
capacitate tot mai mare de a vinde pe rând pe piețele externe: cei din Taiwan marchează procente foarte considerabile din vânzările în străinătate (87%), precum și rușii (71%), impulsionați de produse energetice, și sud-coreenii (70%). Proiecția internațională a indienilor (53,4%) și a femeilor chineze (35%) este mai mică, deoarece acestea au piețe interne mari de servit. În ultimii ani (din 2005), însă, vânzările în străinătate au crescut foarte mult: ME chinezești cu 23% în timp ce cele indiene au crescut chiar cu +120% (în 2005 ponderea vânzărilor în afara țării era de doar 24%). Acesta este efectul campaniei substanțiale de achiziții de către ME-urile indiene care au preluat grupul siderurgic englez Corus (tacover al Tata Steel în 2007), compania metalurgică canadiană Novelis (tacover a Hindalco în 2007) până la Jaguar și Land Rover în
2008 de Tata Motors.
PRODUCTIVITATE: CONCURENȚĂ PE COSTURI SAU VENITURI?
Se știe că ÎM-urile italiene tind să favorizeze structurile de producție în care predomină un cost redus al forței de muncă pe cap de locuitor și, în același timp, o valoare adăugată relativ modestă. Este și rezultatul specializării noastre, marcată de absența unei industrii farmaceutice mari (cea cu cea mai mare valoare adăugată) și de o prezență limitată în sectoarele de înaltă tehnologie (aproximativ 10% din cifra de afaceri provine din acele sectoare față de media). 24% european). Datele
referitor la ultimii cinci ani confirmă acest profil: valoarea adăugată netă per angajat (măsură aproximativă a productivității) a ME producătoare italiene (excluzând energia) este egală cu 57 mii euro, sub cele 73 mii euro în Germania (-22%) și cei 66 francezi (-14%) și aceeași medie europeană de 74 euro (-23%) care este susținută de valorile record ale multinaționalelor britanice (110 euro) și elvețiene (96 euro). Costul forței de muncă pe angajat în ME-urile italiene de producție este sub cel al marilor țări europene: cei 42 de euro pe cap de locuitor se compară cu cei 47 de francezi (-11%), cei 56 de germani (-25%) și cei 49 de europeni medii ( -14%). Rezultatul este un indicator de competitivitate (dată de raportul dintre costurile forței de muncă și valoarea adăugată netă) care nu pare să ofere IMM-urilor italiene un avantaj decisiv (74% față de 72% în Franța și 78% în Germania), expunându-le la concurența din partea ME din țările emergente care poate susține costurile cu personalul cu până la 60% mai mici: în 2009 costul personalului pe cap de locuitor în ME din Asia rusă a fost de 18 de euro față de 43 de italieni, față de o valoare adăugată netă de 40 de euro, nu foarte departe de la cei 51 de italieni (diferență de 20%).
R&D-Mediobanca
