Nu este o misiune imposibilă. La summitul liderilor europeni, care va avea loc joi, 28 și vineri, 29 iunie, autoritățile din zona euro trebuie să găsească soluții concrete pentru a face față crizei datoriilor care traversează Bătrânul Continent de peste un an și nu numai. . Stefano Micossi, Director General al Assonime și membru al Consiliului de Administrație al Ceps (Center for European Policy Studies) a analizat situația și a propus aceste soluții Consiliului European pentru a face față crizei. Le rezumam din nou.
ȚINTĂ PENTRU CREȘTERE – Aplicarea draconiană a măsurilor de austeritate, care a avut un efect recesional în mare măsură neașteptat, scufundă întreaga zonă euro. Multe țări își pierd pozițiile competitive față de Germania și aceasta este o sursă de presiuni inflaționiste în regiune. A sosit, așadar, momentul să schimbăm strategia și să revenim la creștere cât mai curând posibil avem nevoie de: iImplementarea pieței interne în sectoarele energiei, transporturilor și comunicațiilor (conexiune în bandă largă); mobilizează toate fondurile la nivel comunitar să susțină aceste investiții; clarifică și anunță că deficite bugetare datorate unei încetiniri economice mai mare decât se preconiza nu trebuie să fie compensată de restricții fiscale suplimentare, așa cum se susține deja în noul Pact de creștere; în sfârşit în ceea ce priveşte cazurile de Grecia e Spania, Consiliul European ar trebui slăbirea obiectivelor bugetare, care sunt imposibil de atins in conditiile lor. Este inevitabil ca o mare parte a ajustării să cadă asupra Argou. Cea mai mare economie din zona euro trebuie să opereze una reevaluare internă, un important stimularea cererii interne e liberalizări mai agresive a sistemului bancar și a serviciilor de rețea.
SPRIJIN BCE – Banca Centrală Europeană trebuie neapărat să înceapă să-și asume un rol mai activ. În primul rând pentru activitatea economică și exporturile europene devalorizarea euro față de dolar în jurul valorii de 1,10 aceasta ar fi o veste excelentă, deoarece inflația se apropie de ținta de 2% și este de așteptat să scadă sub această limită la sfârșitul anului. În plus, BCE trebuie reduceți în continuare ratele dobânzilor (până la zero) și începeți relaxarea cantitativă prin achiziționarea de obligațiuni suverane pe termen lung: această operațiune ar reduce spread-urile și ar calma tensiunile de pe piețele financiare.
RESTRUCTURAREA BANCARĂ ȘI UNIUNEA BANCARĂ – Spirala negativă declanșată de creșterea datoriilor suverane și de criza bancară a fost agravată de decizia de rambursare a tuturor creditorilor și de a muta ponderea pachetelor de salvare către bugetele publice. Într-adevăr, utilizați Facilitatea de stabilitate financiară (EFSF) – 200 de miliarde de euro fonduri reziduale – să injecteze direct capital în băncile cu probleme, ca și Bankia, ar fi fost o alternativă mai eficientă: ar fi evitat criza de insolvență bancară care afectează guvernele și ar fi restabilit încrederea în piețe. În plus, este incontestabil că utilizarea EFSF ar fi evitat nașterea unei noi clase de creditori primari față de Trezoreria spaniolă, ceea ce va duce inevitabil la o fuga de creditori secundari către active mai sigure. Dar pentru a merge spre uniunea bancară sunt necesare alte două cerințe: aceea condiţiile cerute băncilor se negociază direct cu EFSF, cu asistența BCE; este asta acţionarii şi creditorii băncilor care solicită ajutor îşi asumă partea din pierdere.
CONTROLAȚI-VĂ DATORIILE ÎN EXCES – Rapoartele datorie/PIB și deficit/PIB ale zonei euro nu sunt atât de diferite de cele ale altor țări avansate. În ciuda acestui fapt, UE este însă victima unei neîncrederi profunde din partea piețelor. După cum a scris deja De Grauwe, rădăcinile acestui pesimism se află în instituțiile viciate ale uniunii monetare. Există trei puncte slabe principale care au apărut de la criza din Grecia: 1) Nu există nicio calitate de membru sistem de siguranță pentru politici fiscale divergente în țări 2) Doar politica monetară a dus la rate ale dobânzilor reale scăzute în țările cu inflație ridicată și rate ale dobânzilor ridicate în țările cu inflație scăzută oferirea de stimulente pentru primul pentru a crește deficitele și creșterea creditului privat, iar pentru cel din urmă pentru a reduce investițiile. 3) Cel lipsa de legătură între puterile monetare (centralizate) și fiscale (descentralizate). a creat un vid de facto care a împiedicat exploatarea necesară a instrumentelor monetare pentru a contracara șocurile financiare. Aceste trei probleme trebuie gestionate și rezolvate simultan.
Istoria arată că pentru ca o uniune monetară să funcționeze ai nevoie de unul mutualizarea datoriilor și una centralizarea impozitării capabil să fortifice banca centrală în cazul unor șocuri financiare mari; de a obligația efectivă de echilibrare a bugetelor publice și o lege fără salvare care limitează nivelurile subfederale de guvernare; si de unul banca centrală liberă să opereze pentru a face față șocurilor de lichiditate e încredere. Dar acest lucru poate fi realizat doar într-un context de uniunea federală.
CE TREBUIE FACUT IN ASTEPTAREA UNIUNII POLITICE – În așteptarea unei uniuni federale eficace, Consiliul European trebuie să pună la punct soluții intermediare capabile să stopeze criza și să restabilească încrederea, să creeze o punte pentru a atinge obiectivul final. În cele din urmă, Banca Centrală Europeană trebuie să înceapă să funcționeze: atunci când punctul de neîntoarcere este depășit, nu există multe alternative decât să intervină pentru a reduce contagiunea. Cu toate acestea, sarcinile BCE ar fi confuze și expuse unor riscuri enorme dacă statele membre nu pot conta pe un acord solid pentru a aborda problema acumulării excesive de datorii suverane. Ratificarea și punerea în aplicare a Pactului fiscal este, prin urmare, o componentă esențială pentru reconstruirea încrederii reciproce în zona euro, și trebuie implementate cu cea mai mare urgență și prioritate.
În sfârșit, aveți absolut nevoie de un fel de mutualizarea datoriilor suverane. Asta din două motive: în primul rând este nevoie urgentă de reduce spread-urile că acestea duc la instabilitate dinamică periculoasă; în plus, sprijinul politic pentru acest program de ajustare dureros și prelungit nu poate supraviețui fără el semnale mai puternice că sacrificiile vor da roade.
MUTUALIZARE PARȚIALĂ A DATORIILOR – Vestea proastă este că contribuabilii germani trebuie să fie convinși că nu li se cere să compenseze datoriile altora. Cea bună este că propunerea pentru a fond de răscumpărare a datoriilor (Fondul european de răscumpărare) există și a fost avansat tocmai pe pământ german, de Consiliul de experți economici al cancelarului Merkel. Ideea este simplă. Zona euro se confruntă cu o situație specială, temporară: nu este nevoie de mutualizarea datoriilor acum și pentru totdeauna. Un acord unic și excepțional ar fi suficient pentru a oferi guvernelor controlul asupra destinelor lor. Propunerea prevede să pună toate datoriile suverane care depășesc 60% din PIB în fondul de răscumpărare (ar fi exclusă datoria națiunilor care au cerut ajutor). „Fondul ipotecar” al obligațiunilor din zona euro ar emite obligațiuni pe 25 de ani garantate în comun de toți membrii zonei euro. Deoarece datoria europeană nu este, în principiu, o problemă, eliminarea incertitudinii de neplată, datorită garanției comune, ar putea duce la o scutire imediată a ratelor dobânzilor celor mai îndatorate țări. Fiecare membru va continua să-și plătească datoria, pro rata, până la finalizarea răscumpărării. După 25 de ani, toate datoriile vor fi rambursate și, între timp, țările se vor fi angajat să atingă un raport datorie/PIB egal sau mai mic de 60%. În acest fel, pe de o parte, Germania ar suporta o parte din riscurile datoriilor țărilor periferice, dar, pe de altă parte, ar fi sigură că nu va trebui să plătească datoriile celorlalte. Fondul ar fi un instrument temporar și în timp, îndreptându-se spre uniunea federală, aceste titluri ar putea fi înlocuite direct cu euroobligațiunile federației.
Pentru a descărca hârtia originală Click aici.
