„Cu câteva luni în urmă credeam că lucrurile vor merge puțin mai bine – a comentat șeful Observatorului Luca Dondi Dell'Orologio – în schimb am constatat că punctul limită a fost depășit și că tranzacțiile vor scădea din nou în 2013”. De la peste 600 de vânzări în 2010, scade la 580 în 2011, 565 în 2012 și probabil va ajunge la 530 anul viitor. „Revenim la nivelurile anilor 90 – adaugă cercetătorul – am mâncat toată faza de expansiune a anilor 2000".
Criza imobiliara pe de altă parte, reflectă criza generală a consumului, cu familiile sărăcite și îngrijorate de cheltuieli, neputând face față datoriilor, de a avea „de la un moment la altul estimările dublate și, în consecință, impozitele. Bătaia Imu-ului a avut un impact suplimentar asupra unui sector deja încercat”. Totuși, dorința, chiar și „intenția” de a cumpăra o casă din partea populației rămâne neschimbată: „Este o dorință foarte răspândită procentual – adaugă Dondi – dar 80% dintre cei care se declară interesați de cumpărare spun și ei că trebuie să contractați un împrumut și, prin urmare, să alegeți să nu cumpere”. La fel de cei care decid să investească în imobiliare o fac din ce în ce mai mult și doar dacă au banii în buzunar: „în ultimele șase luni vânzările au scăzut cu 20% în timp ce creditele ipotecare au scăzut cu 30%, ceea ce înseamnă că o acțiune este cumpărată în numerar. Și asta pentru că, chiar și într-un context recesionist, există cei care încă văd casa ca un refugiu sigur, o investiție mai de încredere decât toate celelalte”.
Dintre cele 13 orașe mari examinate de Nomisma, cele mai afectate de criză par să fie Bologna și Florența, inima Italiei unde prețurile maxime, în centru, s-au prăbușit cu 8,6%, respectiv 6,8%. „În Emilia – adaugă Dondi – trebuie să ținem cont și de cutremur, care nu va ajuta la o tendință pozitivă a prețurilor. Pe de altă parte, va readuce parțial sectorul construcțiilor pe drumul cel bun”.
Unul dintre cei mai semnificativi indicatori ai crizei cărămizilor este decalajul dintre prețurile cerute și cele obținute: la casele noi diferența este de 13% la Napoli, peste 10% în Roma, Palermo și Veneția, 9% sau puțin mai puțin în Florența, Catania, Bologna și Bari. La vehiculele second-hand, recordul negativ îi aparține Palermo cu 16,4% urmat de Bari cu 15,2%. Durata medie a vânzărilor este întotdeauna mai mare de șase luni.
Doar prețurile de top rămân cocoțate pe vârfuri, cele ale obiectelor frumoase și exclusiviste apanajul celor mai atractive orașe: la Roma poți cheltui 20 de mii de euro pe metru pătrat pentru o casă, 19 mii de euro la Milano, 17 mii de euro la Veneția, 14 mii de euro la Napoli, 10.500 de euro în Florenţa. Același lucru este valabil și pentru zonele de vacanță. „Într-o imagine în general negativă – spune Dondi – cele mai populare destinații, precum Cortina sau Forte dei Marmi, sunt încă capabile să obțină cifre semnificative”.
Dacă piața imobiliară plânge, cea corporativă nu râde: „Mai ales în orașe precum Bologna – adaugă cercetătorul – situația este cu adevărat blocată. Ne așteptam la o evoluție diferită, o consecință pozitivă după extinderea Milano și Roma. În schimb investitorii nu vin. Ei preferă alte teritorii, precum Verona sau Bergamo. Există licitații de obiecte frumoase și importante care merg pustiu. Sunt situații care ar trebui să pună întrebări serioase acestui oraș, în ceea ce privește infrastructura și serviciile”.
În sfârșit, viitorul fondurilor imobiliare este și el destul de îngrijorător. „Astăzi, multe instituții private de securitate socială – conchide cercetătorul – și-au mutat activele în fonduri. Este o operațiune care simplifică managementul, dar care ajunge la maturitate și dacă piața nu își revine, există riscuri mari. De aici până la 10 ani am putea avea surprize urâte”.
