Timpul stimulentelor și subvențiilor publice a trecut, dar în viitorul energetic al Marea Mediterană le regenerabile vor juca totusi un rol crucial, reusind sa atraga investitii semnificative. Resursele financiare și tehnologice actuale sunt suficiente pentru a crea o nouă piață capabilă să se autosusțină, dar în primul rând este necesar „să depășim modelul de astăzi, iar guvernele trebuie să intervină pe acest front”. Acest lucru a fost declarat ieri de Massimo Mondazzi, CFO al Eni, care a vorbit la Roma în timpul EY (Ernst & Young) Forumul de creștere strategică.
În macrozona mediteraneană este evident ruptura care desparte Nordul (unde creșterea populației este minimă și consumul de energie este stabil) din Sud (creștere puternică pe ambele fronturi). Potrivit cifrelor prezentate de însuși Mondazzi, anul trecut până la 73% din energia electrică din țările sudice ale zonei a fost produsă din gaze naturale, în timp ce 13% provenea din cărbune, 9% din petrol, 4% din hidrocentrale și doar 1% din surse regenerabile. În partea de nord a regiunii, în schimb, datele sunt profund diferite: 33% din electricitate a fost generată de energie nucleară, 20% de gaz, 16% de cărbune și tot atât de hidroelectricitate, 13% de surse regenerabile și 2% din petrol.
„În țări precum Italia, Spania, Portugalia e Franța, piața energiei regenerabile este deja matură – a subliniat Carmelo Scalone, vicepreședinte executiv al dezvoltării noi afaceri EDF Energies Nouvelles în cadrul aceleiași întâlniri –, ceea ce lipsește este mai degrabă dorința de a crește piața prin eliminarea barierelor de reglementare".
A cantari este mai presus de toate lipsa de coordonarea generală a politicilor energetice în cadrul Uniunii Europene. Massimo Derchi, managing director Erg Renew, amintește că „la Davos a fost prezentat un studiu care a demonstrat că Europa risipește miliarde de euro în fiecare an din cauza distribuției de infrastructuri pentru exploatarea energiilor regenerabile. De exemplu, în Germania fotovoltaica este de șase ori mai dezvoltată decât în Spania, unde, totuși, radiația solară de exploatat este hotărât mai mare”.
Să rezolve contradicții de acest tip, potrivit lui Derchi – ceea ce recunoaște și el responsabilitățile indivizilor, care „au apărat de ani de zile un model nesustenabil” – acum este necesar ca „țările individuale renunta la o parte din suveranitatea lor Comisiei Europene și în ceea ce privește politica energetică. Altfel, dacă toată lumea vrea să aibă în continuare autonomie deplină, va continua și haosul”. În termeni generali, însă, „va fi inevitabil o selecție darwiniană al jucătorilor în următorii ani: companiile mari și unele de nișă vor supraviețui, în timp ce cele mijlocii vor rămâne în joc doar dacă vor ști să limiteze costurile de operare și să dezvolte adecvat tehnologiile”.
În schimb, se aplică un discurs diferit sudul a regiunii mediteraneene, „în care guvernele ar trebui să investească infrastructură – a continuat Scalone – și să garanteze o mai mare stabilitate politică și de reglementare”. În special, „țările nord-africane întreprind o activitate importantă tranziția către economiile de piață – a precizat Harry Boyd Carpenter, bancher senior al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare – iar dezvoltarea marelui potențial al surselor regenerabile va juca un rol principal în acest proces”.
Totuși, este evident că, în Marea Mediterană, ca și în alte părți, un singur tip de energie nu este suficient: „Obiectivul real este selectarea celei mai bune combinații posibile de surse – a concluzionat Mondazzi – și, în același timp, îmbunătățirea transportului de energie, care afectează semnificativ costurile. Pe aceste fronturi companiile cer guvernelor să acționeze.
