Totul se poate schimba în lumea noastră demoralizată, cu excepția inimii, a dragostei omului și a eforturilor lui de a cunoaște „divinul” – Chagall.
Aceasta este povestea lui Chagall, despre modul în care artistul a folosit vopseaua pentru a povesti despre sine și unde imaginile construite în picturile sale sunt lipsite de iluzie: totul trăiește în amintiri și în realitatea care îl înconjoară. O poveste care ar trebui să-i pună pe toată lumea pe gânduri astăzi, într-un moment social în care imaginea noastră apare din ce în ce mai etalată și rarefiată. Zâmbetul ei este la fel de strălucitor ca lumina soarelui care iluminează portocalii din casa ei din Saint-Paul-de-Vence, pe Riviera Franceză, unde arbuștii, copacii și paturile de flori arată ca artificii de culoare. Aici trăiește și lucrează Marc Chagall, pictorul care în tablourile sale nu a lăsat niciodată loc griului realității. A iubit muzica care l-a însoțit mereu în creațiile sale artistice, dar a fost și un om de mare cultură, a știut să vorbească despre politică și societate așa cum se cuvine unui om vizionar, naiv ante litteram și mai ales un poet al iraționalului. Și-a dedicat ziua picturii și seara a revenit la dialog cu paleta lui pentru a găsi o idee nouă și a-și pune din nou imaginația în mișcare. Chagall va rămâne pentru totdeauna unul dintre marii artei moderne, înzestrat cu un simț al umorului cult, a fost un autentic „vizionar”.
În picturile sale, vacile zboară, iar îndrăgostiții îmbrățișați plutesc deasupra acoperișurilor intenționați să cânte la vioară. Iraționalitatea pentru Chagall a fost calea de a scăpa de realitatea logicii, o modalitate de a evada din lume într-un mod conștient. Capacitatea lui de a amesteca sublimul cu ironia, viziunea sa interioară cu expresia artistică: nimic fals pentru a trece peste bord sau pentru a arăta că este diferit, ci doar el însuși. Un artist și mai presus de toate un om cu o inimă cu adevărat generoasă. Printre multe comori, a donat Israelului tripticul Vechiului Testament, o tapiserie enormă care împodobește Knesset, Palatul Parlamentului; în America mozaicul First National Plaza din Chicago, precum și două picturi murale pentru Muzeul Metropolitan; în Rusia în schimb zeci de litografii și două tapiserii și guașe; în Franța, vitraliile și mozaicurile de Chagall împodobesc bisericile și catedralele și chiar universitățile. Pana si tavanul cu frescă al Operei din Paris, care arată ca un cerc învolburat de dansatori, muzicieni, eroi și eroine (articol L'Opéra de Paris: istoria sa și Franța de la Chagall) de melodramă, este un cadou de la maestru în țara sa adoptivă. Chagall a dăruit în continuare Franței multe picturi, gravuri și litografii, iar astfel Guvernul de la Paris, în 1973, pentru a-i recunoaște generozitatea, a decis să găzduiască toate lucrările într-un muzeu special construit deasupra Nisei.
Născut la 7 iulie 1887, în orașul belarus Vitesbk, la 300 de kilometri de Moscova, a fost primul dintre cei nouă copii ai unui umil muncitor evreu care lucra într-un depozit de hering și o simplă localnică. Vitesbk, a fost un centru agricol și comercial în care locuia la acea vreme o mare comunitate evreiască, aproximativ douăzeci de mii de oameni, și toate în case de lemn de-a lungul râului Dvina. Locul natal l-a inspirat întotdeauna pe Chagall, care într-o zi a spus „Nu există nici un centimetru de picturi pe care le-am pictat care să nu evoce orașul meu”. A început să deseneze când un prieten de școală i-a arătat o figură pe care a copiat-o într-o revistă și mai târziu a mers cu el la Sankt Petersburg cu 27 de ruble furate de la tatăl său în buzunar. Aici s-a adaptat să facă toate slujbele, ca ucenic pictor de semne, dar a reușit să meargă ocazional și la școala de artă. În picturile sale de tinerețe, totul îi urmărește copilăria, unchiul Neuč - care cântă la vioară – sau bunicul care mănâncă morcovi pe acoperișul casei; ceea ce mai lipsea la acea vreme erau culorile vii ale maturităţii sale artistice.
Momentul de cotitură a venit datorită ajutorului unui avocat, Max Vinaver, care l-a îndemnat pe tânăr să studieze în străinătate și pentru a-l determina să plece i-a dat un cec pentru a se întreține la Paris, unde a ajuns în 1910. a avut norocul să ajungă într-un studio numit La Ruche, sau „Stupul”, unde au mai stat Modigliani, Léger, Soutine, Lipchitz și Zadkine, dar și scriitorul Blaise Cendrars și poetul Guilame Apollinaire. Astfel, picturile impresioniștilor, post-presionștilor și fauvilor l-au făcut pe Chagall să descopere secretele luminii și culorii.
Subiecții lui Chagall erau în mare parte Parisul cu Sena și bețivii sau Turnul Eiffel, apoi amintirile de acasă, precum unchiul și bunicul său. În 1913 a fost organizată prima sa expoziție personală la Berlin, a fost un mare succes de faimă și bani pentru vânzarea a numeroase tablouri. În anul următor s-a întors la Vitesbk, unde s-a căsătorit cu marea dragoste pe care o păstrase în tăcere de mulți ani, Bella Rosenfeld. Cuplul a vrut să părăsească Rusia, dar au fost blocați de război și apoi de Revoluția din octombrie. Abia mai târziu a învățat tehnica gravurii și de acolo sfințirea cu o mare expoziție la Kunsthalle din Basel. În 1941, în timp ce trupele germane devastau Europa, el a fugit la New York împreună cu familia, dar câțiva ani mai târziu soția sa, Bella, l-a părăsit și Chagall s-a trezit singur cu acea tăcere de iubire profundă care îi unise. Întors în Franța, în 1948, s-a căsătorit cu Valentine, o admiratoare, al cărei nume toată lumea îl prescurtase în „Vava”, și cu admirație i-a umplut inima.
