Prezența statului în economie se extinde. Una dintre noutățile Decretului din august este posibilitatea ca Statul de a intra în capitalul întreprinderilor mici și mijlocii cu mai puțin de 250 de angajați care au „relevanță strategică pentru interesul național” și care se află în dificultate sau riscă să ajungă în mâini străine. Invitalia va reprezenta statul în IMM-uri și va face acest lucru prin asumarea de participații temporare, minoritare și de sprijin pentru investitorii privați.
De acum înainte, Statul - direct sau indirect - nu va mai fi prezent doar în Rai, Alitalia, Eni, Enel, Terna, Leonardo, Ferrovie dello Stato, Poste Italiane, Monte dei Paschi ci și în întreprinderile mici și mijlocii considerate strategic, deși fără a prelua controlul. Acesta este ceea ce Il Sole 24 Ore numește Covidalism, adică capitalism în vremurile de Covid-19 în care prezența statului în detrimentul pieței se extinde anormal zi de zi.
În fața unei urgențe epocale precum cea a pandemiei, extinderea statului în economie nu mai este o erezie, dar nici măcar pe ascuns nu poate deveni o regulă. În fața crizei financiare din 2007-8, nu a fost niciun scandal că statul a intrat în bănci chiar și în Statele Unite și Marea Britanie, plecând după câțiva ani cu câștiguri bune. Dar există câteva condiții inevitabile de remediat și clarificat:
1) cine stabilește și cu ce criterii dacă un IMM este strategic sau nu? Cu siguranță câteva atuuri tehnologice nu pot fi suficiente pentru a defini o companie ca fiind strategică: riscul este ca totul să fie considerat strategic și ca astfel să se piardă resurse prețioase.
2) ce rol joacă statul când intră în capitalul unei firme mici sau mijlocii? Intervine in management, dincolo de asigurarea fatadei, sau se limiteaza la un rol de partener de dormit?
3) cum se stabilește termenul prezenței publice în IMM-uri și cât poate dura?
Acestea nu sunt detalii marginale, ci condiții care vor califica într-un fel sau altul extinderea prezenței statului în IMM-uri și asupra cărora nu poate exista ambiguitate.
