„Povestea provinciilor demonstrează încă o dată că așa-zisele reforme majore nu funcționează în Italia. Poate că, cu această ocazie nouă și fundamentală, este mai bine să mergem pe calea „cooperării întărite””. Aceasta este teza economistului industrial Franco Mosconi, profesor la Universitatea din Parma, exprimată în discursul său despre ediția de la Bologna a Corriere della Sera, sperând să se inspire dintr-un model precum cel al Landerului german. Iată textul articolului:
„Cele mai mari patru landuri ale Germaniei au două caracteristici comune: o populație mare și o bază de producție puternică. Cea mai mare, cu 18 milioane de locuitori, este Renania de Nord-Westfalia cu capitala Düsseldorf; urmat de Bavaria (München) cu peste 12 milioane; apoi cu 10 milioane Baden-Württemberg (Stuttgart); in sfarsit, Saxonia Inferioara cu 8 milioane (Hanovra dar cum sa nu amintim de Wolfsburg?). Contrastul cu cifrele regiunilor noastre apare în toată amploarea lui.
Cele germane sunt locuri pe care antreprenorii noștri le cunosc foarte bine. Dar astăzi am început să discutăm și ce alianțe/integriri pot fi prevăzute între orașe și regiuni italiene tocmai pentru a consolida competitivitatea Italiei.
Având în vedere centralitatea sa în noua rețea de mare viteză, problema pare deosebit de strategică pentru Bologna, așa cum a subliniat clar articolul lui Dario Di Vico în aceste rubrici: «Toate avantajele axei Bologna-Milano» (23 octombrie). Pe masă – ne amintește însuși Di Vico de acest lucru – se află și vechea întrebare a „înfrățirii” Bologna cu Florența, care nu pare să fi dat prea multe roade până acum. În cele din urmă, lărgindu-ne privirea către Emilia Romagna, posibilitatea unirii cu Veneto a fost menționată recent de exponenți autoritari ai consiliului regional.
Acum, pentru a evita să joci un fel de „Monopol” pentru administratorii publici, de unde să încep? Afacerea provinciilor demonstrează încă o dată că așa-zisele reforme majore nu funcționează în Italia. Poate că, cu această nouă și fundamentală ocazie, merită să urmezi calea „cooperării întărite”, acel modus operandi inventat de părinții fondatori ai Europei unite. Avand in vedere proportiile cuvenite, este vorba, asadar, de alegerea unor zone privilegiate in care sa se experimenteze - mai exact, cu alte orase si/sau regiuni - institutii si politici comune pentru a ajunge, pe parcurs, la integrari reale si corespunzatoare. Ambele ipoteze pe covor par promițătoare. În primul rând, Milano și Bologna (cele două regiuni ale lor valorează peste 14 milioane de locuitori) ca „rețea de afaceri” în vederea Expo 2015 și nu numai, cu tot ceea ce presupune aceasta: târguri, evenimente majore, schimburi turistice etc. În al doilea rând, Emilia Romagna și Veneto ca „capitala producătoare” a țării: de fapt, acestea sunt cele două regiuni cu cea mai mare intensitate a întreprinderilor industriale mijlocii și cu o răspândire pe scară largă a districtelor. Aceste două regiuni – un „Țară” german cu aproximativ 10 milioane de locuitori – ar putea da viață împreună acelor structuri colective de cercetare aplicată și de învățământ tehnic superior care au făcut ca industria germană să fie mare: „Institutele Fraunhofer” și „Fachhochschulen” (publicată ca Universitatea de Științe Aplicate la nivel internațional).
Este rezonabil să ne așteptăm ca, după câțiva ani de „cooperare întărită” în cele două direcții indicate mai sus, forța lucrurilor va împinge pentru o uniune totală într-o direcție sau alta. Alegerile regionale din 2015 ar putea oferi astfel ocazia de a da substanță, la nivel instituțional, a ceea ce se va fi maturizat între timp”.
