INDICATORI REALE
Delicatul tesatura economiei, în fiecare punct, este format din bătătura conjuncturii și urzeala modificărilor structurale. Firul unuia se împletește cu cele ale celeilalte, cu naveta care se învârte necontenit în jurul țesăturii. Mai mult decât o țesătură, una iese la iveală tapiserie fină, făcută «din aceeași substanță din care sunt făcute visele», ar fi spus Prospero. Shakespeare nu i-ar deranja să fie adus aici, pentru că vorbim despre viața umană.
Ca în orice viață, nimeni nu știe designul finit al acelei tapiserii, pentru că este o lucrare mereu în desfășurare și în producție. Aproape o pânză Penelope, cu diferența că nimeni nu o despachetează noaptea.
Unele schițe pot fi însă întrezărite, cu condiția să nu fie o iluzie. În primul rând, că puterea întrebării înainte de tragicul război din Ucraina a fost grozav. Și încă mai este, net de China. O puteți citi atât în cifre, cât și în cuvintele comunicatelor de presă privind indicii PMI.
Am dovedit că are dreptate în Lancette din martie și aici o rezumăm: consum impulsionate de redeschiderile post-Covid și economiile acumulate în blocaje, deși erodate de accelerarea prețurilor; investiții în locuințe, precum și mobilierul și echipamentele acestora, pentru a răspunde noilor nevoi care au apărut odată cu lucrul la distanță; investiții în capacitatea de producție, să-l extindă având în vedere cererea mai mare actuală și așteptată și să o adapteze la noile tehnologii digitale; acumularea stocurilor de intrare și de ieșire, pentru că acum nu se știe niciodată, de ex doar în cazul în care (doar în cazul în care in loc de la timp), inclusiv creșterile viitoare de preț incluse printre eventualele evenimente nefavorabile; cheltuieli publice masive de capital să ajusteze infrastructurile devenite nesigure din cauza postului îndelungat al finanțelor publice.
Deja în această descriere succintă se poate observa intersecția factorilor ciclici scurti și lungi, pentru a-i face pe plac atât lui Keynes, cât și lui Kondratiev. Dar este ca și cum firul bătăturii s-ar fi schimbat în funcție de cel al urzelii și invers. Intotdeauna se intampla asa.
De exemplu, astăzi revoluția informațională și-a accelerat ritmul, cu digitizarea a tot ce ne inconjoara și dincolo de imaginație. Ca să menționez una: Universitatea din Oxford a început să-l învețe pe robotul Chef (nomen automatus) aroma alimentelor, înainte și după mestecare (de mestecat). Dar asta presupune, de fapt, mai multe investiții și o cerere mai mare, deci o conjunctură care se accelerează. Pe de altă parte, dacă există o cerere mai mare, devine mai ieftin să introduci inovații, deoarece există o mai mare acceptare pe piață. Este adevărat și invers: pentru a depăși crizele economice, sunt introduse noi procese pentru a scădea pragul de rentabilitate și a oferi bunuri la costuri mai mici.
Pe lângă schimbarea de paradigmă digitală, și legată de aceasta, mai există una care afectează economia reală: economia circulară. Adică proiectarea produselor în funcție de reutilizarea și reciclarea a tot ceea ce sunt făcute. O necesitate pentru înțelegere verde între om şi mediu. Prin echiparea activelor cu cipuri, activele pot fi urmărite de la origine până la sfârșit. Aceasta se încadrează în concordanță cu creșterea prețurilor mărfurilor, cauzată de cererea în exces (menționată mai sus). Și se compune un alt nod al tapiserii.
Pe de altă parte, cel doar în cazul în care este în sine o schimbare de paradigmă: după succesiunea de șocuri globale teribile (Covid-19 și invazia rusă), companiile au înțeles că eficiența este fundamentală, dar producția este și mai mult. Un indiciu în acest sens a venit cu tsunami-ul din Japonia și inundațiile din Thailanda din 2011, care au cauzat lipsa componentelor electronice în industria auto de pe tot globul. De aici și creșterea stocurilor, ceea ce duce la exacerbarea penuriei de mărfuri și diferite produse semifabricate, făcându-le și mai scumpe.
Pentru a face țesutura tapiserii și mai bogată și mai complexă există diferențe geografice. Într-adevăr, cel Statele Unite sunt într-o stare de supraîncălzire: cu 1,8 locuri disponibile pentru fiecare șomer, este nevoie de o echipă de pompieri curajoși și hotărâți pentru a îmblânzi Foc salbatic. Dar cum?, s-ar putea argumenta, PIB-ul a scăzut cu 1,4% (anualizat) în primul trimestru. Scăderea este legată tocmai de robustețea cererii interne, care trebuie satisfăcută a deturnat exporturile și a absorbit importurile (-3,2 puncte procentuale contribuția exporturilor nete) și a condus la o reducere involuntară a stocurilor (-0,84); Cheltuielile publice pentru apărare au avut și ele o contribuție negativă și ne putem imagina bine că, odată cu război, achiziția de tunuri va avea prioritate față de cea a untului. În plus, a avut loc un șoc energetic dar mai puțin devastator, pentru că gazul este mai puțin scump decât în Europa și pentru că, întrucât SUA este autonomă în surse primare, costul ridicat al energiei nu privează de venituri circuitul intern producție-cerere. În cele din urmă, prețul în creștere al grâului și al altor mărfuri furajere agricole (este potrivit să spunem) veniturile fermierilor americani, care va cumpăra mai multe tractoare și silozuri și alte echipamente, dând un nou învârti la problema internă.
Este cu totul alta chestiune scenariul european, teatru al noului război și dependent de Rusia și Ucraina pentru materii prime de toate felurile și tipurile. Aceasta explică scăderea indicelui de încredere compus a gospodăriilor și a întreprinderilor, aproape de minimele din primăvara anului 2020. Consumatorii începuseră să schimbe achizițiile de la bunuri la servicii, ceea ce explică de ce curba reală a vânzărilor cu amănuntul era deja în scădere înainte de conflict. Facturile mari la gaze și energie electrică și umplerea costisitoare a rezervoarelor de mașini vor elimina multă putere de cumpărare. Guvernele se chinuie să-i sprijine cu măsuri fiscale adecvate, dar dacă prețul mărfurilor nu scade, mai devreme sau mai târziu factura va ajunge la utilizatorii finali: evitarea unei recesiuni devine un misiune imposibila. Mai mult, deja în martie produse industriale germane, franceza si spaniola au scazut, si mult, din cauza lipsei de piese de lucru: asta inseamna muncitori la domiciliu cu subventii salariale mai mici decat salariul normal, deci venituri mai mici si consum mai mic.
La China, apoi, continuă să facă istorie în sine: a rămas singura națiune care a urmărit „zero Covid-19”. De ce? Ce se ascunde în spatele acestei încăpățânări? Teama de a avea 25 de milioane de morți, în lipsa unui sistem de sănătate dotat? Confruntarea în cadrul PCC înaintea celui de-al XX-lea Congres Național din toamnă? Ambii? Oricare ar fi motivul real, acesta rămâne economia a intrat în sens invers, ca în 2020. Aruncarea de tone de nisip în angrenajele lanțurilor valorice globale (care, până acum doi ani și jumătate, erau necunoscute ilustre). Un motiv suplimentar pentru a le scurta e apelează la furnizori locali buni: vor costa puțin mai mult, dar măcar știi că nu va trebui să oprești plantele. Totuși, costă prea mult.
Pe scurt, prin cârlig sau prin escroc, eficienta scade iar preturile cresc. Aprinde focul inflaționist...
INFLAȚIA
Inflația e o briză, «o arietta foarte blândă care amorțită, subtilă, ușor, dulce începe să șoptească... Dar într-o clipită devine furtună și produce o explozie ca o lovitură de tun, un cutremur care te face să tremure» ar cânta don Basilio ai bord a băncilor centrale, care încă nu prea știu în ce direcție să se îndrepte.
Sau, mai degrabă, bancherii centrali o știu bine, dar ei avansează „simțind cu piciorul”, ar spune Ariosto, așa cum se face noaptea pe un drum necunoscut. De teamă să nu greșești sau să stârnești un alt monstru: recesiunea. Și cum să-i învinovățim.
Dar ideea este că oamenii acţionează deja cu simpatie spre creșteri ale listelor de prețuri, acceptându-le de la sine înțeles pentru că toată lumea știe că materiile prime sunt mai scumpe, și transportul maritim, nu vorbim de microcipuri... La întrebarea: «Și odată cu creșterea costurilor, cum te descurci?». L'a răspuns femeia de afaceri: «Le transmitem clienților, care nu bat ochi pentru că sunt conștienți de ceea ce se întâmplă» (orice referire la fapte și oameni reale este pur întâmplătoare).
Și nu vrei înfometați muncitorul și funcționarul? Deci va fi inevitabil să acceptăm salarii pe oră mai mari, de înțeles. Acolo te duci, spirala este în mișcare.
Pe de altă parte, cel componenta PMI a prețurilor plătite și primite este la niveluri record. Este adevărat că aceste investigații sunt fete tinere, de abia douăzeci de ani, și nici ele nu știu nimic despre greii ani 70. sună de alarmă. Doar în China disperarea închiderilor duce la reduceri.
Oricum, cel deficitul de materii prime continuă el, așa că nu va exista o reducere rapidă a prețurilor acestora, ceea ce ar putea ajuta la readucerea impulsului prețurilor de consum. Desigur, din punct de vedere statistic, necreșterea lor va încetini inflația măsurată, dar există un pas ascendent al prețurilor și acest lucru împinge companiile să reconstruiască marjele și muncitorii să crească salariile reale.
Până înainte de pandemie, aceste încercări au fost frustrate de concurența globală și de la competiție de comerț electronic; acum prima este diminuată de doar în cazul în (ceea ce duce la favorizarea furnizorilor din apropiere), de la blocajele din China și de la sancțiunile împotriva Rusiei. Și celălalt funcționează, dar nu este o baghetă magică. Nici primul, nici al doilea nu sunt destinate să dispară peste noapte.
Prețurile mari descurajează cererea și încurajează oferta: inflația se autocorectează pe termen lung. Dar deocamdată există semne de auto-sustenabilitate: companiile cresc prețurile pentru că clienții le acceptă și știu că totul crește... Factorul necunoscut este „clientul final”, muncitorul. În America, salariile urmăresc inflația, nu încă în Europa. Dar pentru cât timp?
TARIFE ȘI MONEDE
Le Băncile centrale si sunt trezeste prea tarziu în răspunsul la inflație? În retrospectivă, da. Trebuie amintit că timp de multe luni nu doar băncile centrale, ci mulți comentatori – inclusiv noi – au fost convinși că inflația este un fenomen destinat să se întoarcă relativ curând. Și poate au avut dreptate, în sensul că, dacă nu a fost așa, se datorează în principal unui eveniment imprevizibil - o altă lebădă neagră – precum invazia deUcraina, care a dus la wheelii a prețurilor materiilor prime – de la gaz la petrol la grâu… – la cursele cătretezaurizare, la nou blocajele de ofertă, la poticniri ale Logistica… Dar astăzi inflația există și se află la niveluri de așa natură încât să forțeze băncile centrale – sub sancțiunea pierderii credibilității – să ridicați ratele și înăspriți moneda.
Cu siguranță, „șoimii” și-ar dori ca autoritățile monetare să înăsprească mai repede și mai greu. Ce rost are, spun cei care iau penalizări, să menținem ratele – chiar și după recenta creștere din America – la 1% sau mai puțin, când inflația, de ambele maluri ale Atlanticului, este chiar sub sau chiar peste 8%? Aici trebuie specificat. Ratele decise de băncile centrale sunt adesea numite – porecla este puțin prezumtivă – taxi-ghid: pe scurt, profesorul Băncii Centrale arată calea de urmat și ghidează ratele pieței în sus sau în jos. Iar „ghidul” este alcătuit din acte și intenții: the Atti ele sunt, în cazul nostru, creșterile acestor rate orientative; cel intențiile Eu sunt îndrumare, anunturi despre mariri viitoare. ȘI piețele au două capete – capul lor și îndrumare - e ei nu așteaptă viitoarele majorări pentru a muta ratele. Graficul arată cum, pentru a da un exemplu crucial, în America o rată importantă precum cea pentru i ipoteci pe treizeci de ani (cea mai folosită pentru achiziționarea de locuințe) a crescut mult mai mult (acum este cu mult peste 5%) decât a crescut cota de ghidare a Fondurilor Federale.
Desigur, cu inflația din SUA peste 8%, chiar și acel 5% este o rată reală negativă. Dar este legitim să compari a rata de treizeci de ani cuinflatie punctuala a unei luni de primăvară 2022? Cumpărătorii de locuințe ar trebui să compare această rată cu inflația așteptată pe durata împrumutului. Și sondajele arată că, deja pe termen mediu (3-5 ani) Gospodăriile americane se așteaptă la o inflație mult mai scăzutăîn jur de 3,5%. Revendicând astfel acele judecăți de acum câteva luni privind caracterul temporar al inflației ridicate. Dar chiar și 3,5% ar fi prea mult pentru Fed: ținta sa este, după cum știm, 2%. Trebuie atunci scăderea așteptărilor inflaționiste, iar pentru a face asta trebuie răcește economia (care este de fapt destul de fierbinte). Powell a spus că nu crede că creșterile bruște ale ratelor cheie vor duce la o recesiune (nu este menită să fie o „secundă Volcker”), dar linia este îngustă...
Pentru BCE problema este alta, dar nu prea mult. Și aici Banca este preocupată de credibilitate și începem să facem aluzii majorări de rate pe termen scurt (în timp ce tarifele pe obligațiunile de stat sunt în mod clar în creștere - si el răspândire a BTP-urilor crește, deoarece piețele penalizează țările care au mai mult de pierdut decât ratele mari). Dar problema în Europa este alta. Războiul în Ucraina a strâns nodul în jurul gâtului economiei, la fel ca un alt nod – le restricții anti-Covid – a fost în schimb slăbit. Cele două efecte s-au compensat reciproc, dar, privind în viitor, nodul războiului va continua să se strângă. Și economia bătrânului continent, care cu siguranță nu a fost supraîncălzit, este mult mai aproape de teatrul de război decât America (sunt cei care se gândesc la buncăre anti-atomice sau la mutarea în Noua Zeelandă…). Dacă „rec-flație” (cel mai rău neologism al stagflației) ar putea BCE – romanul Florence Nightingale – să revină în ajutor? Nu ca înainte: politica monetară – atât în America, cât și în Europa – este acum grevată de inflație. Bara de salvare este plasată mai sus și, cu excepția unei recesiuni profunde (care în sine ar reduce inflația), băncile centrale nu vor ajuta.
Și acest „a nu fi de ajutor” se aplică și piețelor de valori. Faimosul „Greenspan pune” – convingerea că Banca Centrală ar scădea ratele pentru a evita problemele de pe Wall Street – nu mai este valabilă: dacă Fed vrea cu adevărat să încetinească economia – și nu există nicio îndoială în acest sens – condițiile monetare trebuie să se înăsprească: dincolo la apreciere a dolarului (curent) trebuie de asemenea să crească costul capitalului propriu, iar Wall Street este, de fapt, în pericol.
Il dolar de fapt, de la invadarea Ucrainei, a crescut mai presus de toate: spre l'euro, Este yuan, Este yen, și, de asemenea, către - schimb eficient – 42 de parteneri comerciali (vezi grafice). Atât diferența de creștere, cât și diferența de dobândă sunt în favoarea lui. Iar zvonul de sabii îi revine băncii verzi rolul de bine-refugiu. Rol care în schimb pare să fi pierdut al lor: Nici războiul din Europa, nici inflația ridicată nu au zguduit metalul galben atât de mult. Farmecele dentare și ornamentale rămân, dar aurul și-a pierdut avantajul ca categorie de bunuri de apărare împotriva nenorocirii.
