Decizia de joi a consiliului de administrație al Telecom Italia a converti acțiunile obișnuite de economii în acțiuni de economii confirmă că a enesa bătălie a ceea ce am putea defini drept războiul de douăzeci de ani are loc în jurul celei mai mari companii italiene de telecomunicații pentru a obține controlul asupra acesteia. Un război în care capitalismul italian își arată, din păcate, încă o dată fragilitatea și lipsa de viziune.
Dintre marile companii de telecomunicații care operează în țara noastră, doar Telecom este încă (sau așa se pare) sub control italian.
Guvernul a declarat că Telecom Italia este o companie strategică pentru țară. De aici și solicitarea mea, făcută zilele trecute la Senat, de a-i asculta în Parlament pe noii acționari și actuala conducere care în consiliul de administrație de ieri a fost, cel puțin în persoana Președintelui său, foarte activă.
Acum, instituțiile italiene, Guvernul și Parlamentul, trebuie, în opinia mea, în primul rând să clarifice singure ce anumeinteres strategic national pe care o întruchipează această mare companie. Desigur, Telecom se numără printre companiile de top listate la bursa noastră, angajează mii de oameni, dintre care mulți au abilități profesionale și tehnologice de înalt nivel, activează în sectorul care ne va conduce viitorul și pe care crește economie şi companii din toate sectoarele. Dar toate acestea nu sunt suficiente pentru a-l defini strategic în sens compatibil din punct de vedere juridic cu regulile unei piețe europene de telecomunicații care este complet liberalizată. Aceste elemente, deși foarte importante, nu sunt totuși valabile pentru a legitima amestecul public în structura sa acționarială sau în modalitățile sale de funcționare.
Din acest punct de vedere, singurul activ relevant din punct de vedere strategic poate fi rețeaua. Nu doar rețeaua scânteietoare (despre care se vorbește mereu) rezervată comunicațiilor între state a căror securitate trebuie garantată evident de interferențe externe, ci și rețeaua obișnuită care, tocmai pentru a proteja concurența la care ține Europa, trebuie să garanteze neutralitatea absolută între operatori și acces. de către toți producătorii de conținut. Acest ultim aspect a fost poate subestimat până acum. De fapt, accesibilitatea și neutralitatea rețelei nu mai privesc doar operatorii de telecomunicații ci afectează tot mai mult distribuția conținutului. Acest lucru determină tendința, acum evidentă în întreaga Europă, de a integra rețeaua și conținutul, deoarece „excesul” se creează valoare.
Bun, în ajunul lansării pieței unice digitale și a TTIP, controlul rețelei înseamnă controlul distribuției conținutului. Riscăm, afacerile noastre riscă (și suntem deja serios întârziați și în mare dificultate la acest punct), să dispară de pe piața digitală care, pe viitor, va fi cea mai mare rețea comercială de vânzare de produse, atracție turistică, acces la informaţie şi cultură.
Prin urmare, este legitim ca țara să înțeleagă, acum și nu peste zece ani pentru a vărsa lacrimi inutile de crocodil, cum pot fi protejate aceste interese strategice. Prin urmare, este necesar să înțelegem bine care sunt intențiile noilor acționari cu privire la investiții în bandă largă, investiții pe care până acum o Telecom prea îndatorată nu le-a putut face decât datorită resurselor publice (mai mult, neechilibrate în mod adecvat de obligațiile de accesibilitate la rețea). Este necesar să înțelegem noile planuri industriale pentru a verifica, de exemplu, dacă integrarea lanțului de producție nu este unul dintre obiective și deci nu există riscul extinderii zonei de monopol de la rețea la conținut. Sau poate, după cum s-ar putea întrezări viclean în caracteristicile noilor parteneri francezi, dacă nu există mai degrabă riscul nașterii unui nou duopol. Ideea este, cu alte cuvinte, dacă mai putem conta doar pe Telecom pentru a apăra, în context european, interesele naționale în era economiei digitale globale.
De aceea, audierile publice ale unor protagoniști ar fi utile pentru a le face și a le face rapid.
