Lidl, punctul de cotitură contractual dă o zguduire distribuției pe scară largă

Multinaționala germană Lidl, lider în Italia în distribuția pe scară largă pentru tipul discount (600 de filiale în fiecare dintre ele angajează între 20 și 25 de angajați pentru un total de aproximativ 14.000 de angajați), neasociată cu nicio organizație antreprenorială, a semnat pe 5 martie trecut pentru prima timp a contract colectiv suplimentar recunoașterea rolului de autoritate salarială față de sindicat.

Pentru moment, acordul a fost semnat doar de sindicatele Uil și Cisl, care reprezintă împreună marea majoritate a membrilor. Mai mult, nu este exclus ca semnătura CGIL să fie adăugată în următoarele zile. O alternativă procedurală puternică din punct de vedere politic, asupra căreia nu există un acord unic, ar putea fi organizarea unui referendum, încredințând în cele din urmă decizia lucrătorilor care să o exercite în deplină libertate și responsabilitate.

Acordul este considerat un succes pentru semnatari, mai ales dacă luăm în considerare faptul că textul menționează în mod explicit contract colectiv national deja semnat de cele trei organizații cu Confcommercio, integrat astăzi prin noul acord suplimentar, deosebit de interesant în ceea ce privește bunăstarea. De altfel, nu a existat o negociere suplimentară a salariilor directe (cum ar fi, de exemplu, bonusul de producție), deoarece în modelul contractual german această chestiune este încredințată contractului național-întreprindere.

Din punct de vedere formal, Lidl, nefiind membră a acesteia, nu era legată de acordul Confcommercio, ci l-a aplicat ca decizie unilaterală menținându-și autonomia contractuală. Compania germană nu a adoptat organic modelul Fiat-Chrysler (un adevărat contract național ex novo aplicat unei singure companii), dar a convenit asupra aplicării Confcommercio CCNL cu sindicatul care, la rândul său, și-a atins obiectivul. de acordare a unui contract suplimentar lucrătorilor care nu au avut. Alte companii din sector, care nu sunt membre ale vreunei asociații patronale, ar putea urma un drum similar cu cel al Lidl.

Consecințele potențiale mai interesante privesc totuși companiile care aderă la Federdistribuzione. Asociația de distribuție pe scară largă, care a părăsit Confcommercio în urmă cu câțiva ani, nu recunoaște CCNL terțiar semnat de acesta din urmă la 31 martie 2015 și continuă să aplice vechiul CCNL din 2011. Poziția Federdistribuzione s-a bazat pe dorința de a obține mai multă adere la caracteristicile sectorului; dupa patru ani, fara nici o intelegere cu sindicatul, acest obiectiv nu a fost atins dar firmele au fost in continuare nevoite sa plateasca mariri salariale (desi mai mici decat cele din noul contract Confcommercio), pentru a nu fi acuzate de nerespectarea art. 36 din Constituție”.

Urmărind strategia acordurilor naţionale de companie, sindicatele ar putea iniţia a mobilizare pentru a obţine deblocarea impasului contractual.

Același model ar putea fi adoptat și cu privire la mare cooperare. Este o veche tactică a sindicatului care, în fața unei negocieri cu asociațiile de afaceri care nu dă rezultate, deschide o dispută cu firmele individuale. În trecut, în special în sectoarele industriale, a obținut succese moderate. Dacă s-ar deschide această perspectivă (la care se reflectă sindicatul), ne-am confrunta, din punct de vedere al strategiilor contractuale, cu un element foarte nou care ar apropia relațiile industriale din sectorul terțiar de modelul contractual german, în care național contractele colective semnate de sindicat cu asociațiile de afaceri și contractele colective de firme naționale semnate cu firme individuale.

Cel mai interesant aspect pentru sindicat ar fi să să garanteze tuturor lucrătorilor din sector o bază minimă garantată, care în prezentele cauze este identificat astăzi în contractul Confcommercio, aplicat în principal în întreprinderile mijlocii și mici (dar care afectează 2 milioane de muncitori), lăsând posibilitatea repartizării unei părți din resursele generate de productivitatea și rentabilitatea companiei. De asemenea, nu lipsesc dificultățile obiective, constând în problemele critice cu care se confruntă multe companii de retail la scară largă în acest moment. Dar aranjamentul „geometrie variabilă” a negocierii, departe de a fi un design abstract al arhitecturii sociale, răspunde nevoii de a garanta cel mai bun rezultat posibil unui grup de lucrători angajați în companii care au caracteristici și marje de profit diferite. Rezultatul acestei abordări pragmatice, prin transferarea unei masuri salariale totale mai mari către factorul muncă, constituie un model mai eficient de redistribuire a venitului.