Haos în Libia. Prim-ministrul Ali Zeidan a fost dus într-o locație nedezvăluită și eliberat câteva ore mai târziu. Răpită, după unii. Arestat, potrivit milițiilor „Camerei Revoluționarilor din Libia”, un grup pe care guvernul însuși îl angajase pentru a garanta securitatea în Tripoli. Acuzația, se pare, este de excesivă moliciune cu SUA, care în weekend capturaseră în capitala libiei Al Libi, considerat de americani unul dintre liderii uneia dintre cele mai devastatoare operațiuni al Qaeda, atacurile din 1998 împotriva Ambasadele SUA din Nairobi și Dar es Saalam.
Stefano Silvestri, consilier științific al Istituto Affari Internazionali, explică Firstonline ce se întâmplă în țara nord-africană și care vor fi efectele instabilității asupra politicii internaționale și a economiei. „Libia – observă el – este în mâinile unei serii întregi de grupuri armate, care sunt parțial subvenționate de ceea ce a mai rămas din stat. Foștii rebeli care și-au revendicat răpirea sau arestarea premierului sunt un grup care lucrează în mod normal cu ministerele de Interne și Apărare, dar care, desigur, este și autonom. La acea vreme, el îl acuzase pe premier că a colaborat cu americanii la răpirea lui Al Libi, teroristul pe care SUA l-au capturat la Tripoli și pe care vor să-l judece. Ministerul Justiției spusese anterior că nu existau rechizitori sau mandate împotriva primului ministru, dar problema este că în Libia funcționarea normală a administrației – chiar și a justiției – este complet vagă. Practic, ei pot spune ce vor. Vom vedea apoi în practică ce se va întâmpla. Nu este clar dacă acest grup dorește să negocieze ceva cu premierul sau dacă este vorba de o luptă pentru putere și de o încercare de a destabiliza actualul guvern. Momentan toate ipotezele sunt deschise.
Între timp, după operațiunea Al Libi, americanii au mutat 200 de pușcași marini din Spania la baza NATO Sigonella din Sicilia. Ce face Occidentul și ce poate face?
Occidentul ar trebui să evite înrăutățirea situației, de exemplu făcând răpiri, ca în cazul lui Al Libi. Aș spune că, altfel, Occidentul poate face destul de puțin. Poate încerca să intervină, dar într-un caz anume. El poate auzi ce vor aceste grupuri și apoi poate vedea dacă poate negocia pentru o terță parte. Dar nu cred că occidentalii sunt cei mai potriviți în acest caz.
Premierul Ali Zeidan a fost acuzat că a colaborat cu Washingtonul. Are doar de-a face cu capturarea lui Al Libi sau mai e ceva?
Pe termen lung, una dintre principalele cereri ale acestui premier a fost ajutorul pentru eliminarea uriașului surplus de arme al Libiei care, în opinia sa, nu doar alimentează aceste grupuri, ci și un comerț amplu în toate direcțiile, în special în Siria, Sahara, Mali. și Niger. Un comerț controlat de unele dintre aceste bande. S-ar putea ca acest sechestru să aibă legătură cu protecția acestor afaceri infracționale. Și pe termen lung este cu siguranță în interesul nostru să încercăm să lucrăm împreună pentru a pune capăt acestui comerț.
Pe lângă interesul de a opri comerțul cu arme, Italia are și alte interese economice și de materii prime. Schimbă ceva?
Nu ar trebui să se întâmple mare lucru. Da, au existat amenințări la adresa livrărilor de petrol și gaze, dar practic este interesul tuturor – nu doar al nostru, ci și al libienilor – ca livrările să continue normal și ca contractele să fie respectate. Problema, poate, ar putea apărea pentru orice noi explorări, pentru că acolo este necesar să înțelegem cine controlează teritoriul. Există, în acest moment, un guvern în Libia care are autoritate asupra tuturor zonelor țării, în special a zonelor deșertice.
Cu toate acestea, sondele de petrol au fost închise timp de două luni.
Cred că aceasta este o problemă minoră. Efectul general este doar asupra prețului petrolului, care rămâne ridicat – Brent este în jur de 110-115 de dolari barilul – în timp ce ar trebui să fie mai ieftin, având în vedere că există o supraproducție semnificativă. Prețul nu scade tocmai din cauza acestor tensiuni, nu din cauza penuriei.
Ce se întâmplă acum în Libia este comparabil cu repercusiunile care au avut loc în unele țări ale Primăverii Arabe, precum Egiptul care după Hosni Mubarak l-a văzut pe Mohamed Morsi căzând în mâinile armatei, sau este ceva diferit?
Aș spune că este o situație diferită. În alte țări, structura statului, la bine și la rău, s-a menținut pe cont propriu și a supraviețuit revoltelor politice și schimbărilor de guvernare. În Libia, pe de altă parte, s-a dizolvat practic puținul stat care exista. Astăzi asistăm la o situație grotească: bandele înarmate la plata așa-ziselor ministere invadează brusc aceleași ministere pentru că vor să fie plătiți mai mult sau pentru că nu au fost plătiți. Ei invadează adunarea parlamentară. Au prim-ministru. Din cartier în cartier ei controlează orașe, aeroporturi, autostrăzi, fără ca guvernul central să poată impune o singură autoritate. Adevărata problemă este că Libia nici măcar nu se îndreaptă către un fel de război civil, precum Siria, ci se îndreaptă către o situație practic anarhică. Și acest lucru este foarte periculos, nu atât pentru petrol sau gaze, ci pentru că acest lucru alimentează instabilitatea întregii Africii de Nord.
Libia ca Somalia?
Da, parcă s-ar crea un fel de situație somaleză. Deși din fericire încă într-un stadiu preliminar.
