„Este în mare parte absent în literatura științifică italiană și străină o interpretare istoriografică care proiectează într-o perspectivă pe termen lung mișcările de opoziție apărute în Europa Centrală în perioada sovietică. Limita multor analize în acest domeniu, fie că avem de-a face cu ’56 maghiar sau cu Primăvara Cehoslovacă sau cu editura clandestină (samizdatul), este de a încadra aceste fenomene în contextul comunist și în mediul spațiu-timp în care s-au manifestat. .
Așadar, nu este percepută contribuția de reînnoire democratică pe care o pot aduce la o operă de transformare politică și culturală în societățile dominate de filosofia neoliberală, consacrată pretutindeni ca „gând unic”. Ea arată din ce în ce mai mult acele caractere ale închiderii autoritare și conservatoare care distingeau regimurile aflate atunci în discuție.
Această colecție de eseuri vine din conștientizarea pentru a reda un loc în autoritate complexului de schimbări care au avut loc în Europa din '68 până astăzi prin acel punct de cotitură fundamental în istoria lumii care a fost '89. La cea de-a douăzecea aniversare a acestei din urmă date, a avut loc un potop de publicații care au avut în mare parte scopul de a aminti în detaliu condițiile în care a avut loc căderea Zidului Berlinului sau consecințele care s-au ivit de la acesta în anii următori, făcându-l un echilibru.
Originalitatea contribuţiilor prezente în acest volum constă îndepășește 89 și, prin examinarea unor cazuri concrete, să caute motivațiile profunde și originile acelui proces de ideal progresiv și deconstrucție socială care duce la sfârșitul blocului sovietic și al Iugoslaviei. În același timp, sunt luate în considerare problemele enorme (tensiunile naționaliste și însăși dezintegrarea statelor, demolarea bunăstării) care au apărut ulterior, de natură să trezească în anumite privințe un „regret crud” al trecutului, nu numai În est.
Eșecul de sistemul neoliberal a scos la iveală toate contradicțiile care de-a lungul anilor s-au acumulat în societățile europene, atacate de corupție și de managementul arbitrar și de sus în jos a economiei, în timp ce dictatura comunistă chineză a ajuns să reprezinte modelul de organizare a muncii. Acest lucru a provocat impulsuri populiste de extremă-dreapta, dar și o trezire puternică a acelui curaj Zivil care a dus la acea vreme la mobilizarea masivă în masă împotriva guvernelor țărilor „socialismului real”. Această Europă, mai ales în componenta ei de tineret, nu mai crede în actualele clase conducătoare, care au redus democrația la o simplă formalitate, un flatus vocis, iar din dezamăgire trece rapid la furie și indignare.
În acest context Germania, deși condiționat de o unificare nerezolvată, a reluat un rol hegemonic pe continent, care aduce în minte ceea ce istoricul englez Alan John Percivale Taylor a scris după cel de-al Doilea Război Mondial: „Dacă politica anglo-americană ar fi avut succes, iar Rusia ar fi fost forțată să se retragă în interiorul granițelor sale, rezultatul nu ar fi fost eliberarea națională [a Europei Centrale] ci restabilirea hegemonia germană, mai întâi economică și apoi militară”. Este exact ceea ce s-a întâmplat, cu excepția faptului că NATO a fost înlocuită la nivel militar.
În sfârșit, este relansată ideea unei recompuneri unitare a Europei „de la Atlantic la Urali” exprimată de mai multe ori în special de De Gaulle și Gorbaciov și care a fost reînviată recent în dezbaterea geopolitică. La șaptezeci de ani de la atacul lui Hitler asupra Uniunii Sovietice, săptămâna „Der Spiegel” dezvăluie modul în care rușii se simt mai apropiați de poporul german decât de oricare altul, în timp ce, pe de altă parte, fostul cancelar Helmut Schmidt, în cursul unui lung interviu cu „Corriere”. della Sera”, s-a declarat hotărât împotriva intrării Turciei în Uniunea Europeană.
Nu este vorba deci de a prezenta o hartă a țărilor și situațiilor de dinainte și de după ’89, ci de oferă, prin intermediul unor sondaje, cheile pentru înțelegerea setului de schimbări care au traversat continentul de la acel eveniment esențial din a doua jumătate a secolului al XX-lea care a fost mișcarea de reformă cehoslovacă condusă de Alexander Dubcek, cu marele potențial pe care îl conține și cu represiunea brutală ulterioară. A marcat în mod paradoxal sfârşitul designului imperial sovietic şi a demonstrat pe deplin dependenţa sa intrinsecă de o logică pur militară.
Vezi detaliile cărții pe site-ul editurii Rubbettino
