Totul se va juca în următoarele 10-12 zile, de aici până la 8-9 decembrie, când va avea loc cel mult așteptat nou summit-ul european. Ori cu acea ocazie Europa, după prea multe întârzieri și șovăieli vinovate, va da cu adevărat o lovitură, făcând piețele să înțeleagă că are mijloacele și voința politică pentru a salva euro, ori va fi sfârșitul. Și în această a doua ipoteză nefericită, marile bănci americane și asiatice, care sunt deja libere să părăsească zona euro, își vor pregăti din nou planurile de intervenție pentru a gestiona perioada post-euro. Alarma lansată în ultimele ore de Moody's cu privire la riscul de default-uri multiple surprinde delicatețea și pericolul momentului și starea de război care se trăiește în fiecare zi pe piețele pentru sau contra euro.
Deja mâine, în Întâlnirea Ecofin la care va participa Mario Monti în calitate de ministru interimar al Economiei, va servi pentru a înțelege în ce direcție se îndreaptă Europa. Dar după Presiunea lui Sarkozy asupra Italiei („Cine lovește Italia lovește moneda unică în inimă, dar voi italienii faceți ceea ce vă angajați”), orizontul pare puțin mai clar, în sensul de un nou Pact de stabilitate care prevede reguli și sancțiuni mai stricte la bugetele de stat și un pas către uniunea fiscală europeană dar care include și participarea deplină a Italiei, dacă este capabilă să respecte condițiile severe preconizate care vor trebui să țină cont atât de evoluția deficitului și a datoriei, cât și de perspectivele de creștere.
Mecanismul ar putea fi cel al aderările individuale ale țărilor la modelul Schengen. Pe de altă parte, ipoteza susținută de țările nordice a unui club triplu A (Germania, Austria, Luxemburg, Olanda, Finlanda și deocamdată Franța) pare să piardă teren, ceea ce ar da naștere unui fel de Super-Europe cu excluderea Italiei (dar în perspectivă cu probleme și pentru Franța) și cu lansarea unui fel de euro cu două viteze.
Multe vor depinde și de Monti: în două direcții. Primul în capacitatea de a lansa în Consiliul de Miniștri din 5 decembrie un pachet de intervenții de urgență și a unor reforme inițiale care demonstrează prin fapte voința concretă de a întoarce pagina și de a recăpăta controlul asupra situației economice și financiare, punând pe primul loc creșterea ca principală modalitate de reducere a enormului munte al datoriei publice. Și, în al doilea rând, prin exercitarea unui rol activ în Europa pentru a face să cântărească reînnoită credibilitatea Italiei prin evitarea conventio ad excludendum insidioase.
Mâine Monti va trebui să abordeze din nou – pe lângă definirea echipei de subsecretari și participarea la Ecofin – examinarea piețelor cu unlicitație Btp foarte complicată și nu există nicio îndoială că un împrumut, precum cel sugerat și apoi refuzat de FMI de 600 de miliarde la o rată de 4-5%, ar fi util ca soluție de legătură (deși cu siguranță nu este gratuită) pentru a transporta Italia pe drumul reformelor fără coșmarul licitațiilor Btp. Dar nu se spune că este cea mai bună soluție și mai presus de toate că este singura. Nu întâmplător este susținut mai mult de Franța decât de Italia.
Rolul pe care BCE îl va juca în această fază dramatică a crizei va fi decisiv și abia acum până și orbii văd cât de importantă este președinția Draghi, nu pentru că este italian, ci pentru că are competența și credibilitatea de a gestiona cazuri complexe precum această trecere epocală a crizei. Fără a aștepta termenele lungi pentru schimbarea tratatelor și statutelor, deja astăzi Draghi - în autonomia sa - ar putea, așa cum se zvonește de fapt, să anunțe o ofertă nelimitată de lichiditate pentru băncile europene în doi-trei ani, aproape de cea europeană. summit care ar reda în sfârșit oxigen lumii creditelor și împrumuturilor pentru economie, afaceri și familii.
Dar o a doua mișcare este așteptată și de la BCE după ce Monti va fi garantat, cu manevra din 5 decembrie, o cale de stabilizare financiară a Italiei și anume anunțarea țintelor de răspândire a obligațiunilor de stat dincolo de care ar interveni cu forță BCE în sine este nelimitată. „Dar pragurile – notează astăzi Federico Fubini în Corriere della Sera – vor fi suficient de mari pentru a obliga oricum guvernele să își facă partea lor pentru a scădea profiturile”.
Pe scurt, calea pentru salvarea monedei euro și evitarea celor mai întunecate profeții a fost trasată. Depinde de Europa să-și facă partea: acum sau niciodată.
