Întotdeauna el, Economistul. Prestigiul săptămânal economic englez, care pur și simplu nu l-a suportat pe Silvio Berlusconi, nu pare să-și rezerve aceeași soartă alter ego-ului său transalpin. Nicolas Sarkozy. Și după ce l-am descărcat pe liderul centru-dreapta italian, chiar l-a definit într-o coperta din 2011, „Omul care a înșelat o țară întreagă” (Omul care a dat peste cap o țară întreagă) și a salutat cu entuziasm sosirea lui Mario Monti, ar dori, în schimb, să fie confirmat la Elysée ultimul președinte francez.
În aceste vremuri de criză, în care piețele și ziarele economice iau o secundă să se alinieze actualilor șefi de stat pentru a invoca guverne tehnice sau reînnoiri mai apropiate de voința puterilor financiare, nu este un ajutor nesemnificativ pentru un Sarkozy din ce în ce mai singur și mai defavorizat în sondaje.
Va fi pentru prietenia sa de neîntrerupt cu cancelarul german Angela Merkel, dar confirmarea lui la cârma Franței este văzută de ziarul cult al comunității financiare ca fiind mult mai dezirabilă decât cea a contestatorului socialist. François Hollande, devotat deschis unei confruntări deschise cu Berlinul și, prin urmare, considerat chiar „periculos” de către Economist.
Pe numărul care iese sâmbătă, cu un special dedicat alegerile prezidențiale franceze (Duminică, 6 mai, buletinul de vot va alege câștigătorul dintre Sarkozy și Hollande), The Economist îl plasează pe copertă pe liderul stângii într-o imagine oarecum năucită, definindu-l tocmai „periculos pentru Franța și pentru Europa pentru că este împotriva austerității”. Ceea ce în schimb este considerat de săptămânalul britanic o condiție necesară, oricât de dureroasă, pentru a satisface piețele care de fapt au devenit deja destul de agitate după rezultatele primului tur în care candidatul socialist a preluat conducerea asupra lui Sarkozy. „Supraviețuirea monedei euro este în joc”, argumentează Economistul care vede în Hollande pericolul unei revolte europene, în urma eventualului său (și probabil) triumf, în care multe țări ar putea să-i urmeze linia care vizează în primul rând creșterea decât limitarea datoriilor și, în general, rigoarea financiară impusă de Bruxelles, Frankfurt și Berlin.
Editorialul se încheie apoi cu o nebănuită scuze pentru Sarkozy: „L-am susținut sincer și în 2007 și îl felicităm pentru că a înmuiat cele 35 de ore ale socialiștilor și a crescut vârsta de pensionare. Pur și simplu a avut ghinionul să guverneze Franța în cei mai răi ani ai crizei”. Și ușorul antieuropeanism (a se citi și atitudine protecționistă și anti-imigrație) manifestat în ultima vreme? În timp ce îl susține pe Sarko, Economist justifică și faptul că: „A făcut-o pentru a-i câștiga pe alegătorii lui Le Pen”. Deci este el președintele perfect? „Nu, dar trebuie să-l votezi pentru a-l ține departe pe Hollande”, recunoaște în cele din urmă revista engleză. Prin urmare, cel mai puțin rău, dar necesar pentru a o satisface pe Angela Merkel și pe piețe. Cu 10 zile înainte de scrutin, un assist deloc rău pentru Nicolas Sarkozy.
