În primul tur al alegerilor regionale de duminică, Marine Le Pen a câștigat șase din treisprezece regiuni. Partidul său, Frontul Național, devine astfel primul din țară: un rezultat „extraordinar” l-a definit drept lider al dreptei, dar poate nu cu totul neașteptat. Francezii, zguduiți de recentele atacuri teroriste, au vrut să pedepsească partidele tradiționaliste, incapabile să ofere răspunsuri concrete la cei cinci ani de criză care - inevitabil - au sporit inegalitatea și dificultățile economice. Socialiștii președintelui Hollande, în special, plătesc prețul pentru că nu au putut să se opună unei Europe care nu mai este percepută ca un loc de prosperitate, ci ca un proiect birocratic arid.
Acum, riscul în Franța – dar și în alte țări europene – este ca strigătul „ajunge cu Europa regulilor” să devină din ce în ce mai puternic. La urma urmei, Marine Le Pen repetă de ani de zile că Europa, cu constrângerile sale fiscale, scufundă economia franceză. Recuperarea suveranității bugetare, în opinia sa, este esențială, mai ales în urma agravării amenințării teroriste. Rigoarea fiscală ar fi limitat capacitatea Franței de a face față cheltuielilor militare: „Politica lui Merkel ne-a forțat să dezarmăm”, a declarat el Parlamentului European în noiembrie anul trecut. Liderul Frontului Național a promis așadar – iar succesul ei electoral derivă probabil și din acest angajament – că va abandona politica de austeritate. O promisiune făcută și de Alexis Tsipras, în ianuarie, când a fost ales pentru prima dată: o promisiune pe care, însă, până în prezent, nu a reușit să o țină. Nici pentru Marine Le Pen nu va fi ușor. Pentru cateva motive.
În primul rând, pentru că datoria Franței, care în urmă cu cincisprezece ani era substanțial în concordanță cu media zonei euro (65% din PIB), a atins acum pragul de 100% (97.1% din PIB în 2014). Economiile cu datorii în creștere riscă inevitabil să devină mai fragile. Într-adevăr, criza recentă a arătat că țările cu datorii mari întâmpină dificultăți mai mari în a face față tensiunilor de pe piețele financiare. Mecanismul este întotdeauna același: piețele încep să-și piardă încrederea și cer dobânzi din ce în ce mai mari, ceea ce se traduce printr-o creștere a cheltuielilor cu dobânzile. În acel moment, cantitatea de austeritate necesară pentru refacerea încrederii va tinde să crească.
În al doilea rând, renunțarea la politica de rigoare, ruperea astfel a axei tradiționale franco-germane nu a fost niciodată o strategie bună pentru Franța. În trecut, Francois Mitterand, Nicolas Sarkozy – sătui de rolul său de subordonat în duo-ul Merkozy – au încercat, recent și Francois Hollande. Dar, apoi, toți au fost nevoiți să se întoarcă, pentru că repunerea în discuție a alianței cu Germania subminează credibilitatea Franței pe piețe. Dacă Franța se bucură de o primă de risc mai mică decât Italia, în ciuda unui sold primar negativ (-1.8 la sută în 2014 față de 1.6 la sută în Italia) și a unui nivel mult mai ridicat al cheltuielilor totale cu PIB (57.7 și, respectiv, 50.8 la sută în 2014), datorează este tocmai apropierea de Berlin. Pierderea acestei „credibilitati importate” ar însemna să plătești dobânzi mai mari la datoria ta. Din nou, rezultatul final ar fi o creștere a plăților dobânzilor și, prin urmare, utilizarea mai multor austerități în viitor.
În al treilea rând, în cazul – cu siguranță deloc îndepărtat – al unei înrăutățiri a situației internaționale, s-ar reflecta încetinirea ulterioară a creșterii economice franceze, prognozată pentru anul curent la 0.9% (cu mult sub media zonei, 1.6%). în conturile publice, ceea ce face dificilă implementarea angajamentului luat de Le Pen în timpul campaniei electorale de a crește cheltuielile publice pentru a crea noi locuri de muncă.
În esență, Marine Le Pen, pe baza succesului său electoral, va putea spune „nu” regulilor fiscale europene. De asemenea, el va putea spune „nu” Europei care a definit Brexit-ul drept „o ipoteză extraordinară”. Dar va fi dificil să spui „nu” piețelor. Și, sancțiunea impusă de piețe, în ceea ce privește dobânzile mai mari, ar fi cu mult mai mare decât ceea ce - teoretic - impune Europa. Teoretic, pentru că până în prezent nu s-au impus sancțiuni vreunei țări, inclusiv Franței care, de altfel, în ciuda faptului că se află sub procedura de deficit excesiv, a obținut a treia prelungire a termenului pentru corectarea deficitului său.
Experiența Greciei demonstrează că este mai bine să se efectueze o ajustare fiscală „întâi”, deși „solicitată de Europa”, decât „mai târziu” și „impusă de piețe”. După șase luni de promisiuni și sloganuri anti-austeritate, țara a revenit în criză, trecând de la o creștere de 0.5% a PIB-ului prognozat pentru anul în curs la o contracție de 1.4%. În plus, o consolidare preventivă ar fi de preferat nu numai pentru Franța, ci și pentru toate celelalte țări – inclusiv Italia – care ar fi inevitabil infectate de un nou val de turbulențe financiare.
