A fost definit ca ""istorie'' sentința Curții de Casație nr.27711 depusă la 2 octombrie. Și chiar este istoric, dar nu din motivele bătute de membrii partidelor de opoziție care au văzut în hotărâre un ajutor decisiv în dezbaterea proiectului de lege privind introducerea salariului minim legal (AC 1275). Propoziția se poate lăuda cu acel atribut deoarece este „”subversiv'', in sensul că dezavuează o jurisprudență consolidată în interpretarea articolului 36 din Constituție, și intră cu mijloacele de drept urmărite în domeniulautonomie colectivă şi libertate sindicală consacrat de asemenea în Legea fundamentală în paragraful 1 al articolului 39.
Cazul: salariul unui angajat Carrefour
Sentința acceptă (cu amânare) cel recursul angajatului a unei cooperative care s-a plâns de nerespectarea de către aceasta a articolului 36 din Constituție salariu a unui agent de pază (într-un supermarket Carrefour) în ciuda faptului că este cel indicat de Ccnl Servizi Fiduciari. În primă instanță judecătorul a fost de acord cu acesta, confirmând inadecvarea indemnizației. Curtea de Apel a urmat în schimb linia jurisprudenței consolidate, precizând că aprecierea de conformitate a judecătorului nu poate fi aplicată în prezența convențiilor colective în condițiile în care principiul libertății de asociere era în vigoare. Conform Curtea Supremă de Justiție atunci când articolul 36 prevede că niciun tip de contract nu poate fi considerat scutit de la verificarea judiciară a conformității cu cerințele substanțiale stabilite de Constituție care au, evident, o valoare ierarhic superioară în sistemul de drept”. Aceste cerințe stabilesc limite - întotdeauna revizuibile de către judecător - care prevalează asupra negocierilor colective în sine „care nu se poate traduce într-un factor de comprimare a nivelului corect al salariilor și dumping salarial. Așadar, „în punerea în aplicare a articolului 36 din Constituție, judecătorul trebuie să se refere în prealabil, ca parametri de măsurare, la remunerația stabilită de negocierile colective nationale categorie, de la care însă se poate abate în mod justificat, chiar și din oficiu, atunci când aceasta intră în conflict cu criteriile reglementare de proporționalitate și suficiență a remunerației dictate de art. 36 din Constituție, chiar dacă referirea la negocierea colectivă aplicabilă cazului concret este contemplată într-o lege, căreia judecătorul este obligat să dea o interpretare orientată constituțional”.
Necesitatea unei verificări judiciare „în ciuda” negocierii, continuă sentința, „pentru a identifica în cazul concret un minim insurmontabil în implementarea normei constituționale, deci apare în fiecare cauză, precum și în cazul de față în care judecătorul a fost chemat. sa reglementeze salariul aplicat de o cooperativa de muncitori si prin aceasta aceeasi lege care este in amonte impunandu-i aplicarea”. Dar cum se poate orienta judecătorul în contextul unei economii de piață, unde remunerația nu poate fi o variabilă independentă? Atunci când negociază, părțile caută un echilibru între nevoi diferite, toate demne de protecție, de ce este devastatoare în domeniul muncii aplicarea principiului ''pereat mundus iustitia fit''? Conform Casare poate folosi remunerația stabilită în în scopuri parametrice alte contracte colective a sectoarelor similare sau pentru sarcini similare”.
În fine, în activitatea de verificare a salariului minim adecvat „vă puteți referi, dacă este cazul, și la indicatori economici și statistici„, totuși, netrebând să-și ancoreze evaluarea, de exemplu, la pragul de sărăcie stabilit anual de Istat, dar acceptând o noțiune mai largă, tot conform celor sugerate de Directiva UE 2022/2041 din 19 octombrie 2022, pentru care trebuie să se ia țin cont și de necesitatea participării la activități culturale, educaționale și sociale”.
Judecătoria: lucrătorul are dreptul de a ieși din salariul contractual din categoria sa
Intervenția judiciară, precizează Curtea, poate viza nu numai dreptul lucrătorului de a se referi la CCNL din categoria națională de care aparține la stabilirea salariului, „ci și dreptul de a ieșire din salariul contractual din categoria relevantă”. Întrucât „datorită convingerii art. 36 din Constituție, niciun tip de contract nu poate fi considerat scutit de verificarea judiciară a respectării cerințelor substanțiale stabilite de Constituție care au, evident, o valoare ierarhic superioară în sistemul de drept”.
Prin urmare, este la latitudinea judecătorului de merit „să se evalueze respectarea criteriilor indicate de art. 36 din Constituție”, în timp ce lucrătorul „trebuie să dovedească numai munca prestată și cuantumul remunerației, și nu și insuficiența sau neproporționalitatea”. Lucrătorul „are, așadar, doar sarcina de a demonstra obiectul asupra căruia trebuie să aibă loc această evaluare, adică performanța muncii efectiv desfășurată și atașarea unor criterii de comparare, fără a prejudicia îndatorirea judecătorului de a preciza parametrii urmăriți, pentru a permite adecvarea motivelor hotărârii sale să fie verificată”. Este ușor de obiectat că în urma acestei interpretări a articolului 36 din Constituție. acele certitudini dispar care sunt indispensabile desfășurării oricărei afaceri, pornind de la costul forței de muncă, al cărui cuantum poate fi pus la îndoială chiar și atunci când s-a ajuns la un acord în materie în contextul negocierilor colective de drept comun.
Conform acestei logici, ei ar fi sub judice la fel salariul minim stabilite prin lege și contractul colectiv național stipulat de organizațiile comparativ cele mai reprezentative, chiar dacă s-a găsit un mecanism care să facă aplicarea sa erga omnes. Doar o condiție disperată de neputință ar putea induce i sindicate a accepta ca fapt pozitiv a expropriere reală din natura lor naturală şi specifică Funcții. Toate activitățile legate de relațiile de muncă ar fi paralizate pentru a nu risca o negare umilitoare în instanță, la cererea unui singur lucrător. Atunci nu are sens să izolam partea de remunerare dintr-un contract.Indiferent, prin această hotărâre se încheie atacul judiciar la adresa drepturilor sindicale, deschizându-se și în domeniul dreptului penal acea eludare pe care am văzut-o operand, în mod șantajant, în cazul companiilor mari.de securitate privată. Este aceeași „denaturare instituțională” denunțată de Filippo Sgubbi când scrie că: „decizia jurisprudențială devine – după jurist – o decizie nu doar de natură legislativă, ca regulă de conduită, ci și de natură economică. - guvernare socială bazată pe oportunitatea contingentă''
.
