printre cele 29 de puncte programatice a noului Guvern de 5 Stele-Pd sănătatea și salubritatea nu ocupă un loc proeminent, ca pe de alta parte ne-am obisnuit sa inregistram de mult. Totuși, punctul 22 din Program reiterează intenția de „apără sănătatea publică și universale, punând în valoare meritul”, asigurarea de noi angajări în acord cu Regiunile, integrarea serviciilor teritoriale de sănătate și sociosanitare, îmbunătățirea pregătirii medicilor.
La punctul 20, deci, se confirmă angajamentul de a continua procesul așa-numitei „autonomii diferențiate”, dar cu clauza că ne îndreptăm către o structură „justă și cooperantă” care „salvează principiul coeziunii și solidarității naționale și protecția unității juridice și economice, definește nivelurile esențiale ale serviciilor privind drepturile civile și sociale, nevoile standard. și să pună în aplicare integral articolul 119, al cincilea alin., din Constituție, care prevede înființarea unui fond de egalizare care să garanteze tuturor cetățenilor aceeași calitate a serviciilor”.
La punctul 6 confirmăm măsuri de sprijinire a familiilor numeroase și a persoanelor cu dizabilități iar la pct. 4 se exprimă intenţia de implementare a unui plan strategic de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Un program aparent animat de mari ambiții, dar care riscă clar să nu poată fi realizat, din cauza condițiilor contextuale dificile, dar mai ales din cauza incompatibilitatea reciprocă a multora dintre scopurile enunţate.
În ceea ce privește contextul, merită amintit că bunele performanțe înregistrate de Serviciul Național de Sănătate în toate forumurile internaționale de evaluare sunt puse la încercare de către o cerere tot mai exigentă de asistență și puternic condiționat de prezența în creștere a persoanelor în vârstă, bolnave cronice și handicapate; din dezvoltarea mai susținută și mai promițătoare a cercetării biomedicale și a rezultatelor acesteia în ceea ce privește noile medicamente, tehnologii și instrumente; din decalajele cronice în ceea ce privește serviciile din zone mari ale țării, care continuă să alimenteze mobilitatea pacienților din unele Regiuni în altele; iar din slăbiciunea așa-numitului sistem teritorial de sănătate, adică cea care să răspundă nevoilor de tip socio-sanitar, de prevenire, reabilitare și continuitate a îngrijirilor.
În fața numeroaselor provocări (dintre care am menționat doar cele mai importante) resursele de care dispune sectorul sunt acum mai limitate ca niciodată, iar acest lucru este evident atât în comparație cu ceea ce se cheltuie în alte țări europene, cât și în ceea ce privește deficiențele raportate acum pe scară largă în ceea ce privește subdimensionarea forței de muncă a unui personal din ce în ce mai demodat, cetățenii cheltuind din buzunarele proprii și prelungind orele de acces la servicii ambulatoriu.
Actualizarea monitorizării cheltuielilor de sănătate a Oficiului General de Contabilitate a Statului, anunțată în august 2019, a confirmatîncetinirea cheltuielilor cu sănătatea publică, care au atins un minim record de 2018% din PIB în 6,6. Cheltuielile cu compensarea angajaților (35.540 milioane euro) au fost afectate în mod deosebit de reținerea dinamicii - în urma blocării cifrei de afaceri în Regiunile cu Plan de Retur dar și, prin inițiative independente, în alte Regiuni. Între 2012 și 2018, achiziția de bunuri și servicii a înregistrat, de asemenea, o reducere de 10% (33.533 milioane de euro), iar cheltuielile cu medicamentele afiliate au scăzut procentual față de cheltuielile totale pentru sănătate de la 14,7% la 6,6%. În ceea ce privește cheltuielile pe cap de locuitor, conform celor mai recente date OCDE, Cheltuielile publice italiene sunt de 2.545 USD fiecare, comparativ cu 3.038 USD în țările OCDE, în timp ce cheltuielile din buzunar sunt de 791 USD pe cap de locuitor, față de media OCDE de 601 USD.
În ceea ce privește așteptările și costurile pentru medicina ambulatorie, conform celor constatate în 2017 și 2018 de către CREA-Sanità, costurile suportate de cetățeni pentru vizitele de specialitate în Intramoenia sau în sectorul privat pur sunt similare între ele și ridicate (în medie de la 50 de euro în sus până la câteva sute de euro pe serviciu) și fac posibilă reducerea considerabilă a timpilor de așteptare până la câteva zile, față de timpii de așteptare mult mai mari înregistrați în sectorul public și privat cu acorduri speciale (în medie de la 20 de zile în sus la vârfuri de 100 de zile și mai mult). Care, de asemenea, subminează locul comun al opoziţiei dintre public şi privat și confirmă rolul fundamental al plății din buzunar pentru a asigura accesul rapid la serviciu. Multe alte date din perioada cea mai recentă confirmă durabilitatea dificilă a sistemului, care aruncă umbre clare asupra fezabilității unui program ambițios precum cel menționat la început.
Pe de altă parte, aceasta este ceea ce mulți observatori și reprezentanți ai industriei susțin de ceva vreme. După cum a reafirmat și Alianța Italiană pentru Dezvoltare Durabilă (ASviS) în timpul Maratonului pentru Pactul pentru Sănătate, convocat de ministrul Sănătății în funcție la 10 iulie 2019, în Italia situația este destul de pozitivă pentru realizarea multor dintre țintele Obiectivului 3 (Sănătate și bunăstare pentru toți) din Agenda ONU 2030, și în special pentru speranța de viață, pentru controlul celor mai multe boli acute și transmisibile și pentru universalitatea sistemului de aprovizionare. Dar ei sunt decalajele sunt evidente, în ceea ce privește calitatea ofertei și respectarea nivelurilor esențiale de asistență (LEA), în varianta lor actualizată în 2017. De aici și necesitatea regândirii împletire a factorilor implicați, plecând de la prevenire și promovarea unui stil de viață sănătos, pt. ajunge la măsuri concrete care să meargă în direcția așa-numitei „sănătate în toate politicile”, adică cu intervenții în domeniile de mediu, economic, teritorial, până la punctul central al valorificării cheltuielilor din buzunar printr-o politică mai atentă față de bunăstarea corporativă și teritorială și lumea mutualității sănătății. Aceste probleme se află și la baza procesului de „autonomie diferențiată” inițiat de unele regiuni și care constituie o nouă provocare de importanță nu mică pentru activitatea guvernului central în acest sector.
